Gura Portiței, cea mai importantă destinație pentru turiștii care ajung la Jurilovca, are o istorie foarte interesantă. Satul de vacanță situat pe o fâșie de nisip între Marea Neagră și Lacul Golovița, a fost construit la finalul anilor ’70 și avea o cherhana și câteva căsuțe ridicate pe apă. Totuși, povestea acestui loc este mult mai veche.
În antichitate, Gura Portiței era un loc de trecere pentru corăbii
Lagunele Razim-Sinoe erau, în antichitate, un golf al Mării Negre, denumit Halmyris. Cercetările realizate de arheologi, de-a lungul timpului, au relevat faptul că, în momentul întemeierii coloniilor grecești Orgame-Argamum și Histria, lagunele erau golf al Mării Negre.
”Expresia aceasta se folosește și acum, deși, cercetări făcute în perioada 2010-2013, tot de arheologi, care au făcut parte dintr-o echipă multinațională și multidisciplinară, au scos în evidență faptul că, la momentul venirii grecilor, în prima jumătate a sec. VII î.Chr., cordoanele litorale erau deja formate, însă, cu siguranță, existau câteva guri, deschideri largi spre mare.
Una dintre aceste deschideri era Gura Portiței, iar a doua, Periboina, de pe Lacul Sinoe, a fost păstrată și funcțională până în urmă cu 10 ani. Cu siguranță existau mai multe astfel de guri, dar, probabil ele s-au închis. Personal am identificat o astfel de gură închisă, blocată natural, undeva la mijlocul distanței dintre Gura Portiței și Periboina.
Așadar, Gura Portiței a fost, înainte de toate, un loc de trecere pentru corăbii. Era vorba despre corăbii grecești, dacă o luăm cronologic, apoi corăbii romane, genoveze, turcești și italiene, dar era și un loc de trecere pentru lotcile lipovenilor.
De altfel, în documente de la sfârșitul sec. al XVIII-lea, Lacul Razim era considerat cale navigabilă maritimă către porturile dunărene. Practic, ambarcațiunile intrau prin Gura Portiței și ajungeau în nordul lacului, la actualul Canal Dunavăț, fost braț natural al Dunării.
Acest canal, în diverse documente poartă nume diferite: Lacul Razim, Canalul Bisericuța sau Canalul Portița, dar, de fapt, referința este la întreaga rută, de la Gura Portiței, până la Dunăre.
Este vorba despre repere ale acestei rute maritime navigabile, interpretate de diverși călători, care au numit în mod diferit aceeași rută. Această rută a fost folosită până la începutul sec. al XIX-lea, când s-a colmatat Canalul Dunavăț și nu a mai permis trecerea ambarcațiunilor de tonaj mai mare. Pe de altă parte, după 1856, Canalul Sulina a început să fie regularizat pentru navigație”, a declarat pentru Discover Dobrogea, ghidul de turism Paul Condrat, pasionat de istorie locală, tradiții, identificare și conservare.
Gura Portiței a devenit o așezare pescărească sezonieră
Gura Portiței nu a fost niciodată o așezare permanentă, ci un sălaș pescăresc sezonier.
”Termenul folosit pentru astfel de sălașe pescărești, aici, în zona Jurilovcăi, este zavod, care, în limba rusă modernă înseamnă uzină, însă, înțelesul cuvântului este, de fapt, pe de o parte întreprindere, afacere, dar zăvod este numit și sălașul pescăresc sezonier.
La Gura Portiței este atestat un zăvod de carmace, pentru că pescuitul s-a practicat la Gura Portiței pe mare, pentru sturion, cu carmacele. Sezonul începea după Boboteaza pe vechi, iar pescarii traversau lacul cu săniile trase de cai, sănii zdravene, cu unelte de pescuit și, practic, începea pregătirea sezonului de pescuit la sturion.
Imediat ce permitea vremea, uneltele erau instalate și începea sezonul de pescuit.
Un alt tip de pescuit practicat la Gura Portiței și nu numai, este pescuitul chefalului la garduri. Erau garduri zdravene, din lemn, niște pari fixați fixați pe fundul lagunei, care blocau trecerea dintre mare și lac. După mărimea gardurilor, acestea puteau fi garduri mari și garduri mici.
Estimez că cel de la Gura Portiței avea aproape 1 kilometru lungime. Garduri mari mai sunt menționate la Periboina și la Comisie. Aceasta din urmă, era o deschidere destul de largă, între lacurile Golovița și Sinoe, de la Far spre Canalul 5.
Gardurile mari erau mai lungi, aveau câteva sute de metri și câteva porți. Gardurile mici aveau o lungime de câteva zeci de metri și blocau treceri sau canale între două lacuri sau între un lac și o baltă. De multe ori, grindurile acestea erau secționate și se săpa un astfel de canal mic, artificial, de 1-2 metri lățime, care rupea un grind și se construia un astfel de gard.
Primăvara, pescarii curățau aceste canale, reparau gardurile și monitorizau intrarea chefalului în lagune. Când considerau că această migrație în interior s-a încheiat, blocau porțile. Pescuitul propriu-zis începea după Uspenia – Adormirea Maicii Domnului pe vechi.
Vestigii ale unor astfel de garduri încă se vedeau acum câțiva ani, între Gura Portiței și far. De fapt, Gura Portiței acolo a fost. Dacă mergi pe malul mării spre far, se văd niște pari înfipți în apă și niște blocuri de beton”, a precizat pentru Discover Dobrogea, ghidul de turism Paul Condrat, pasionat de istorie locală, tradiții, identificare și conservare.
Gura Portiței s-a transformat după anii ’50, când a fost consolidat cordonul litoral
Exista o spaimă permanentă după anii ’50, că marea va rupe grindul litoral și va intra în lac și, atunci, se spune că ar fi început lucrările de consolidare a cordonului litoral.
”Tot în anii ’50 s-a închis gârla Comisia, locul de trecere între Golovița și Sinoe. În acea perioadă a fost săpat și Canalul 5, dar fără a se constui ecluza.
La sfârșitul anilor ’60, prin ’67-’68, a fost blocată artificial Gura Portiței, pentru a nu mai exista comunicare între lac și mare și cam în aceeași perioadă s-a construit și ecluza de la Canalul 5.
Lucrările de consolidare au continuat până prin anii ’90. În anii ’80 s-au construit digurile de la Gura Portiței, cele cu stabilopozi. Tot pe atunci a demarat proiectul ”Consolidarea cordonului litoral”. Practic, s-a săpat un canal de vreo 10 km de la Gura Portiței, cu o adâncime de peste 3 metri, care trebuia să fie mărită până la adâncimea până la 10 m. Acesta este motivul pentru care există o rețea electrică ce depășește Gura Portiței, spre Nord.
Acea rețea electrică ar fi trebuit să alimenteze drăgi electrice mult mai puternice. Pentru proiectul ”Consolidarea cordonulu litoral”, nu îi intersa acel canal, ci materialul scos din el. Nisipul acesta urma să fie rampa, suportul unei viitoare șosele Vadu-Sfântu Gheorghe.
Zona a devenit turistică, din anul 1978
Campingul Gura Portiței a fost construit pe la sfârșitul anilor ’70. La început, avea un fel de restaurant, cu formă rotundă și acoperișul din stuf.
”În jurul restaurantului erau vreo 30 de căsuțe construite deasupra apei, pentru că, între mare și canal, grindul era inundabil, așa cum, de altfel, se întâmplă și acum pe anumite porțiuni. Este zona aceea tampon între mare și lac, care se umple cu apă primăvara sau când sunt ploi.
În afară de căsuțele acestea, care erau de 2-3 locuri construite deasupra apei, pe care se putea campa și cu cortul. În perioadele aglomerate, erau amplasate acolo cam 50 până la 100 de corturi. Grupurile sanitare și dușurile erau tot deasupra apei. Tradiția vacanțelor petrecute vara la Gura Portiței, este din anii ’80.
Acest camping a aparținut cooperației, însă, prin anul 1991 a fost luat în locație de gestiune, iar în 1993 a fost cumpărat de un brașovean, care atât a avut grijă de ea, că în 2 ani nu a mai rămas nimic.
Turiștii încă mergeau vara la Gura Portiței, dar erau din ce în ce mai puțini, pentru că nu existau condiții și nici transport regulat, dar mergeau cu șalupele piscicolei.
Plecarea se făcea din Jurilovca și era folosită o șalupă, căreia i se spunea Antares, care le trezește și acum nostalgii unor localnici care au o anumită vârstă. Antares făcea vreo 2 ore până la Gura Portiței. În cazul în care nu erau mulți turiști, erau vreo două bărcuțe de forma celor de salvare de pe navele oceanice, dar din lemn, foarte frumoase.
Practic, procesul de transformare a pescăriei în complex turistic, a început în anul 1997 și a fost realizat de un inginer piscicol, Vrămuleț, fost director la Piscicola Tulcea.
Deși era în etate, a adus într-un an 20 de căsuțe de camping, a transformat câteva camere din vila centrală din zona recepției și le-a amenajat pentru închiriere. Bitner a ajuns în zonă prin 2002 și, practic, el a dat, în mare parte, forma actuală a complexului turistic”, a povestit pentru Discover Dobrogea, ghidul de turism Paul Condrat.
La Gura Portiței a fost descoperită și o epavă grecească, de epocă romană
Epava descoperită la Gura Portiței, în anul 1998, de Ionică Rusu, un localnic din Sălcioara, poartă, acum, numele acestuia.
”În anul 1996, un arheolog tulcean m-a rugat să însoțesc o echipă, din care făceau parte specialiști de la o universitate de arheologie din München și reprezentanți ai Asociației Scafandrilor Bavarezi, să le povestesc pe unde apar fragmente ceramice. Atunci, a fost o primă prospecțiune în zona far, dar au mers fără echipamente, pentru că au vrut doar să vadă locul.
Coordonatele locului în care se află epava le-am obținut de la un pescar care agățase o amforă într-o plasă de pescuit și astfel le-au primit și nemții. În anul următor, echipa a făcut o scanare cu sonarul și i-a ajutat un pescar din Sălcioara, Ionică Rusu, care avea un sălaș pe malul mării. De altfel, epava îi poartă numele, iar nemții, în materialele lor, o numesc epava Rusu.
Au identificat-o în 1998, cred, chiar în dreptul complexului Gura Portiței, la 1 km în larg, în apele Mării Negre.
Este o corabie foarte bine conservată, spun arheologii. S-a păstrat baza catargului, punte nu mai avea, dar bordajul era aproape întreg acum câțiva ani.
Este o epavă grecească, de epocă romană, de la sfârșitul sec. II d. Chr. Transporta amfore goale, uzate, care erau pentru reciclat. Se pare că amforele uzate dobândeau alte utilizări. Ei veneau cu ele spre Jurilovca, dintr-un port de pe țărmul turcesc din sudul Mării Negre.
Corabia are 16 metri lungime și o lățime între 4-6 metri și avea un echipaj de 4 până la 6 oameni.
Naufragiul a avut loc la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie și s-a putut determina perioada, deoarece, materialul vegetal de tip nuiele, folosit pentru fixarea amforelor și identificat în cursul cercetărilor, a putut fi datat.
Astfel s-a aflat și faptul că, cel mai probabil, portul este din sudul Mării Negre, pentru că este vegetație specifică acelei zone și, pe baza analizelor specifice s-a determinat că acele nuiele au fost recoltate undeva la sfârșitul lunii martie, au stat vreo 2 luni la uscat, au fost folosite și s-au scufundat odată cu corabia.
Am lucrat împreună cu scafandrii arheologi. Era o echipă simpatică, din cei 6 scafandri, doar 3 aveau ca ocupație de bază arheologia, ceilalți 3, germani, erau un medic cardiolog, un artist plastic și un profesor de liceu. Toți cu masterate în arheologie și cu licență de scufundare, dar aceasta este pasiunea lor și lucrează pe măsură ce timpul le permite, un fel de voluntariat în cercetare”, a afirmat pentru Discover Dobrogea, ghidul de turism Paul Condrat.
Acum, Gura Portiței este foarte cunoscută și apreciată de turiști
Gura Portiței, o zonă unică, pe care se află atât o plajă sălbatică, dar și o plajă amenajată pentru turiști, face parte din teritoriul administrativ al comunei Jurilovca.
”Cea mai importantă destinație pentru un turist care ajunge în Jurilovca, este Gura Portiței, care a devenit foarte cunoscută.
Vorbim de o locație exclusivistă. Anul acesta, Gura Portiței se află într-un amplu program de reabilitare, iar la sfârșitul acestei luni ar trebui să fie finalizate lucrările de modernizare.
Era nevoie de o creștere a calității serviciilor și eu mă bucur că cei care dețin această locație au înțeles că trebuie să facă investiții pentru a se ridica la așteptările de astăzi ale turiștilor, atât pe partea de cazare, cât și pentru restaurant.
Ei au observat, în timp, că standardele nu mai sunt cele pe care oamenii și le doresc sau se așteaptă să le găsească la Gura Portiței și au decis să facă investiții, pentru a aduce acest loc unic la standarde moderne, dar, în același timp, păstrând arhitectura și regimul urbanistic impus.
Dacă aș face o clasificare, aș spune că Gura Portiței este în primele 3 locuri ca plătitori de taxe și impozite la bugetul local, pe de o parte, este, la fel, în primele 3 locuri ca număr de angajați sau locuri de muncă pe care le pune la dispoziție oamenilor din comunitatea noastră. Din toate punctele de vedere este foarte importantă această locație, pentru Jurilovca. Și, nu în ultimul rând, numai pentru faptul că există și că oamenii știu de Gura Portiței, implicit se discută și de Jurilovca.
Tot cei de la Gura Portiței și-au făcut o fabrică de preparate din pește, de la zacuscă din pește și orice derivat din pește. Ei s-au gândit să își asigure consumul propriu pentru turiștii lor, au și un magazin de prezentare și cu vânzare, în comuna Jurilovca.
Prima dată am fost la Gura Portiței când aveam vreo 12 ani, era ceva foarte rustic, un mic restaurant pescăresc și câteva căsuțe din lemn, amplasate în apropierea plajei. Și, de atunci, n-am mai ajuns la Gura Portiței până în toamna anului 2012”, a declarat pentru Discover Dobrogea, primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion.
