Discover Dobrogea

Tag: detinuti politic

MINAC a realizat o placă memorială în memoria deținutilor politic care au lucrat la Cazinoul Constanța

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în parteneriat cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, a realizat o placă memorială dedicată deținuților politici români anticomuniști care au participat la refacerea Cazinoului din Constanța după cel de-al Doilea Război Mondial.

Placa memorială va fi dezvelită pe 14 mai 2025, la ora 12.30, pe faleza orașului, în proximitatea Cazinoului.

În cursul anilor 2020-2023 lucrările de reabilitare a clădirii Cazinoului au scos la lumină mai multe artefacte – bilete scrise cu creionul pe hârtie de sac – care confirmă mărturiile legate de participarea, în perioada anilor 1951-1953, a circa 100 de deținuți politici din coloniile de muncă de la Canal la lucrările de refacere a aceastei clădiri emblematice.

Revenit la splendoarea sa de altădată, Cazinoul își va redeschide în curând porțile, un bun prilej să ne amintim de cei care în anii grei ai represiunii comuniste de tip stalinist și-au lăsat amprenta în refacerea acestei clădiri-simbol, în memoria cărora Asociația Foștilor Deținuți Politici Români va dezveli o placă memorială încastrată pe faleza orașului, în imediată vecinătate a Cazinoului.

Reprezentanții MINAC ne invită să aducem un modest omagiu tuturor celor care au trecut prin închisorile comuniste și în mod special celor 100 de deținuți politici anticomuniști care, în pofida suferințelor îndurate, au trudit pentru refacerea Cazinoului și ale căror povești de viață așteaptă încă să fie dezvăluite.

May 13, 2025
Biletele deținuților politic, găsite în pereții Cazinoului din Constanța, mărturii ale istoriei noastre recente

Lucrările de restaurare realizate la Cazinoul din Constanța au scos la iveală două dintre biletele scrise de către deținuții politic ce au făcut parte din echipa care a reabilitat edificiul, după al Doilea Război Mondial. Cele două artefacte sunt expuse, până la sfârșitul lunii martie, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Biletele deținuților politic descoperite la Cazino, au intrat în patrimoniul Muzeului de Istorie

Biletele deținuților politic, pe care echipa care restaurează Cazinoul din Constanța le-a găsit în pereții edificiului, sunt artefacte care țin de istoria noastră recentă.

”Sunt două descoperiri care se completează una pe cealaltă. Primul bilet a fost găsit în februarie 2020 și a intrat în patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, pe 17 mai 2020.

Fiind pandemie atunci, nu s-a putut organiza un eveniment, însă artefactul a fost înregistrat, a intrat în patrimoniul muzeal și au fost inițiate unele demersuri pentru cercetare.

În paralel, colegii cercetători de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) au demarat și ei un proiect pentru identificarea persoanelor care apar pe acel bilet.

Primul bilet conține o listă cu persoanele care au lucrat și în el scrie: ”Acest Cazinou este lucrat de către deținuți politic din anul 1951, luna 31 decembrie, condusă de arhitectul Jojea Constantin. Echipa de stucatori condusă de Rusu A. Ioan, Botoș Dumitru, județul Arad, Jercău Constantin, Ciscău Gheorghe, Coraș Ionel, Voicilă Nicolae, Sava Nicolae, Pop Ioan, Vlădescu Ilie, Hosu Petre, Hosu Gheorghe, Anastasiu Ștefan, Garbovan Gh., Bauer Fidel și Marton Iuliu”.

Artefactul face dovada folosirii deținuților politic pe șantierele de construcții din Constanța.

Cel de-al doilea bilet a fost descoperit în pereții Cazinoului din Constanța, pe 2 martie 2023 și a intrat în patrimoniul muzeului în data de 6 martie. Acesta este scris, la fel ca primul, cu creionul, pe o bucată ruptă dintr-un sac de hârtie.

Dacă primul bilet a fost scris în limba română, cel de-al doilea este în limba germană.

Conținutul celui de-al doilea bilet, în traducerea care mi-a fost oferită de dl. Apollon Cristodulo, fiul arhitectului Ion Cristodulo, unul dintre arhitecții închiși la Canal și care a lucrat la Cazinou, este următorul: «Iubite prietene ce vei găsi aceste rânduri, Dumnezeu să te binecuvânteze. Sunt aici ca deținut politic din 1951 16.07, până acum 1952, februarie, fiind zidar și dulgher la muncă. Am fost condamnat la 3 ani și de la 10 a I-a (ianuarie) 1949 viața mea este în mâinile Domnului, căci liber nu voi fi prea curând. Dar Dumnezeu este milostiv. Cu salutări, Marton Iulius domiciliat în Heltau-Cisnădie, lângă Hermannstadt Sibiu»”, a declarat pentru Discover Dobrogea, muzeograf dr. Delia-Roxana Cornea, șef secție Expoziții și Muzee în teritoriu, din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Biletele deținuților politic găsite în Cazinoul din Constanța se completează unul pe celălalt

Deoarece numele deținutului politic Marton Iulius, cel care a semnat al doilea bilet găsit în pereții Cazinoului din Constanța figurează și pe primul artefact descoperit, se presupune că este vorba de aceeași persoană. Ambele bilete au fost scrise cu creionul, pe o bucată ruptă dintr-un sac de hârtie, unul fiind datat în anul 1951, iar al doilea în anul 1952.

”Marton Iulius avea 50 de ani, era născut și trăia în Cisnădie. Pe fișa matricolă penală scrie: Marton Iulius, 7 mai 1902, născut în comuna Aldorf, în prezent Unirea, regiunea Rodna, domiciliat în Cisnădie.

Pe fișa matricolă penală, în partea dreaptă, sus, apare o ștampilă cu roșu care marchează ca fiind deținut politic. Fișa este întocmită la Penitenciarul Poarta Albă și spune că a fost primită la Tașaul. Probabil, el a lucrat și pe șantierul de la Tașaul și, în mai 1950 a fost transferat la Poarta Albă, de unde a fost adus la muncă la Cazinou.

Tot din fișa lui matricolă penală aflăm că a fost eliberat în data de 23 februarie sau mai – nu se înțelege foarte bine, anul 1952, practic, la terminarea pedepsei.

În general, deținuții politic erau scoși la muncă dacă aveau pedepse mai mici, nu pedepse foarte mari, iar cei care erau încarcerați pentru 7,8,10 ani sau mult, nu munceau decât dacă erau condamnați la muncă silnică.

Biletul a fost împăturit cu grijă și ascuns într-o cutie de chibrituri, ascunsă și ea într-unul dintre pereții Cazinoului. Unul dintre muncitorii care lucrează în prezent la reabilitarea edificiului l-a descoperit, iar șeful de echipă și cel de șantier au făcut demersurile necesare pentru aducerea lui.

Deocamdată, cercetarea este la început. Noi am solicitat Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității să ne ofere informații, dacă există în arhiva lor, atât despre deținutul care a scris cel de-al doilea bilet, Marton Iulius, cât și despre cei care apar pe primul bilet”, a precizat pentru Discover Dobrogea, muzeograf dr. Delia-Roxana Cornea, șef secție Expoziții și Muzee în teritoriu, din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Arhitecții deținuți politic, care au lucrat la Cazinoul din Constanța, menționați într-o lucrare scrisă de Vlad Mitric-Ciupe

Cei doi arhitecți deținuți politic, care au lucrat la restaurarea Cazinoului din Constanța în anii ’50, sunt menționați în lucrarea de doctorat a arhitectului și cercetătorului Vlad Mitric-Ciupe.

”Singurul despre care se cunosc mai multe informații este arhitectul Jojea, care apare în lucrarea ”Arhitecții români și detenția politică 1944-1964. Între destin concentraționar și vocație profesională”, o carte foarte bine documentată, scrisă de cercetătorul și arhitectul Vlad Mitric-Ciupe”, spune muzeograful Delia-Roxana Cornea.

În volum este prezentat un interviu cu Mircea Nicolae, fost deținut politic, care avea 17 ani când a fost arestat pentru apartenență la Organizația Tineretului Partizan. El a afirmat că supraviețuirea se datorează faptului că ”se aveau unii pe alții și toți împreună îl aveau pe Dumnezeu”.

”Mircea Nicolae a reușit să-și amintească o parte dintre numele colegilor de suferință, această listă văzând astfel lumina tiparului. Lucrările începute inițial sub conducerea tehnică a arhitectului Constantin Joja, au fost continuate după câteva luni – până la finalizare- de către arhitectul Cristodulo. Alături de munca grea, condițiile improprii de cazare și masă, deținuții au avut șansa unei relații extraordinare cu angajații civili. Unul dintre ei este un fost maistru care coordona lucrările de instalații de pe șantierul cazinoului, a cărui mărturie o redăm pe larg:

«Pentru munci necalificate îmi dădeau deținuți de la Canal, eu eram șef de muncitori, aveam pregătire în instalații și de asta mă ocupam, detașat acolo de la Trustul 2 Instalații din București al cărui angajat eram. Eu îmi dădeam seama că nu aveau nici o vină, mulți din câte am aflat eu erau total nevinovați, unii poate în viața lor nu au ridicat o greutate pentru că nu erau obișnuiți astfel, făcuseră studii…majoritatea erau oameni de cultură (…)»”, precizează Vlad Mitric-Ciupe în cartea sa.

Lucrarea aduce în discuție modul în care acești arhitecți erau folosiți pentru lucrările de restaurare sau construcție, la începutul anilor ’50, toți deținuți politic.

Biletele deținuților politic găsite în Cazinoul din Constanța, artefacte de o importanță excepțională

În cei 113 ani de existență, clădirea Cazinoului din Constanța a mai fost reabilitată de patru ori, cel mai grav avariată fiind în timpul bombardamentelor din cele două războaie mondiale, iar în prezent, edificiul este restaurat pentru a cincea oară.

”Din punctul meu de vedere, biletele găsite în pereții Cazinoului din Constanța sunt niște artefacte de o importanță excepțională. Sunt mărturii clare ale modului în care deținuții politic erau folosiți la muncă, ale modului în care ei vedeau acest regim, cu atât mai mult cu cât, din biletele găsite este transmisă ideea că viețile lor sunt în mâinile lui Dumnezeu.

Este interesant de urmărit destinul fiecăruia dintre deținuții politic, pentru că, din cercetări similare aflăm că, în multe cazuri, cei care au făcut detenție politică s-au integrat foarte greu după eliberare. Chiar și familiile lor au avut de suferit, pentru că, după ce erau arestați, copiii lor erau de multe ori dați afară de la facultate, dacă erau studenți, li se confiscau adeseori și bunurile. Nu numai destinul deținuților politic trebuie urmărit aici, ci și ce s-a întâmplat cu familiile lor. Drama a fost cu atât mai mare, cu cât și familiile au fost afectate, nu numai o singură persoană.

Din punctul meu de vedere sunt mărturii zguduitoare privind realitățile acelei perioade. Avem indicii că ar exista astfel de bilețele îngropate și la Stadion, pentru că și acolo au lucrat”, a afirmat pentru Discover Dobrogea, muzeograful Delia-Roxana Cornea.

Cele două bilete găsite în pereții Cazinoului Constanța fac parte din patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie și sunt expuse toată luna martie, sub titlul de ”Exponatul lunii”.

După ce artefactele vor fi retrase din expunere, reprezentanții muzeului vor lua legătura cu mai multe laboratoare de conservare-restaurare hârtie, pentru a se face o evaluare a stării de conservare a celor două bilete și, în funcție de rezultatul analizelor, vor decide ce măsuri trebuie să ia, pentru a le păstra în condiții cât mai bune.

March 11, 2023
”Comunismul în Dobrogea”, o expoziție care îți dă fiori reci pe șira spinării

”Comunismul în Dobrogea” este o expoziție permanentă în cadrul Muzeului Național de Istorie și Arheologie Constanța. În ultimii ani au apărut tot mai mulți nostalgici care plâng după perioada comunistă. Este o caracteristică a naturii noastre umane să uităm tot ce a fost rău în trecut și să ne amintim doar lucrurile bune. Sunt mulți tineri care, deși nu au trăit în vremurile României totalitariste, au aflat de la bunici și părinți, că în acele timpuri oricine avea un loc de muncă și o locuință, iar acum tânjesc după acel regim. Vârstnicii uită însă să le povestească despre cozile la care stăteau ore întregi pentru ouă sau carne și alte produsele alimentare de strictă necesitate. Ei omit să le transmită nepoților sau copiilor că pâinea, făina, uleiul și zahărul se dădeau pe cartelă, că stăteai la cozi nesfârșite pentru o butelie pe care o primeai doar o dată pe lună sau de frigul din apartamente.

Comunisml în Dobrogea era despre cozi la diferite produse și oameni nemulțumiți

Nu vom uita niciodată cozile la care stăteam ore întregi. De cele mai multe ori nici nu conta că se vindeau ouă, carne sau portocale, lumea se așeza la rând, indiferent de vremea de afară. Alimentarele, deși aveau spații generoase, erau aproape goale. Oferta magazinelor era atât de redusă, încât aveai de ales, fără să stai la cozi interminabile, între conserve de legume, halva, pește congelat și brânză topită.

Chiar și pentru lapte sau iaurt stăteai la rând. Iar posibilitățile de distracție erau atât de limitate, încât sunt convinsă că tinerii din ziua de astăzi nu și-ar dori să meargă în câteva discoteci învechite să bea doar votcă, Pepsi și Brifcor.

Fără curent electric și căldură, cu alimente de maximă necesitate pe cartelă

Oricine dorește să își aducă aminte de realitățile acelor vremuri, poate face o vizită la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, unde există o expoziție permanentă, intitulată ”Comunismul în Dobrogea”. Este o incursiune în trecut, care îți dă fiori reci pe șira spinării.

Acolo, pot fi văzute tradiționalele lămpi cu gaz, folosite de toată lumea când se întrerupea curentul și la care elevii își făceau temele. Energia electrică era întreruptă frecvent pentru că se făcea economie, dar faptul că nu era lumină, nu reprezenta o scuză pentru copii să nu își facă temele.

Inclusiv cartelele fără de care nu îți puteai cumpăra pâine, zahăr, ulei și făină, sunt expuse în expoziția de la MINAC. Calculele comuniștilor erau foarte simple, o persoană trebuia să mănânce o jumătate de pâine pe zi, astfel că, noi, care eram 3 persoane, primeam o pâine și jumătate zilnic. Dacă nu aveai bani suficienți, puteai cumpăra și câte un sfert de pâine, era o practică uzuală și un lucru foarte normal la acea vreme. Tacâmurile de pui și celebrii ”adidași” de porc erau delicatese. Se găsesc și acum, dar nu mai au aceeași trecere ca în comunism.

Românii s-au adaptat și au creat o rețea în care făceau schimb de mărfuri

Chiar și pentru lapte și iaurt, care se găsesc acum pe toate drumurile, se stătea la coadă cu noaptea-n cap. Totuși, nu a murit nimeni de foame pe vremea lui Ceaușescu. Se crease un sistem, o rețea prin care oamenii făceau schimb de mărfuri. Fiecare avea ceva de oferit, care le trebuia altora. De exemplu, cei care lucrau la tipografie le dădeau hârtie celor de la ICIL și primeau în schimb smântână, unt și înghețată sau de la vecinii care lucrau la abator primeau carne ori mușchi țigănesc și se considerau norocoși. Pentru a se descurca, mulți erau nevoiți să fure câte ceva de la locul de muncă.

Era greu să îți procuri haine care să-ți fie pe plac, dar constănțenii erau cumva privilegiați. Ei puteau cumpăra de la navigatori bluejeans, bluze, dulciuri, aparate și casete video pe care le foloseau cu mare atenție, să nu cumva să afle poliția. Îmi amintesc că mai vedeam reclame la diferite produse pe casetele video înregistrate de navigatori în voiaje și mă uitam la ele ca la OZN-uri.

Expoziția de la Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța nu trebuie ratată. Vizitatorii pot afla multe lucruri uitate despre evoluția politică, economică și culturală a Dobrogei dintre anii 1945-1989, pot vedea cum arăta o celulă de la Penitenciarul Jilava, imagini ale Gulagului comunist în Dobrogea și obiecte din viața cotidiană din perioada totalitaristă.

Uniformele din vremea comunistă, expuse la expoziția ”Comunismul în Dobrogea”

De ani buni există discuții despre introducerea uniformelor obligatorii în unitățile de învățământ. Dacă vă luați copiii la expoziția inedită de la muzeu, vor vedea uniformele şcolare de altădată, care erau purtate atât la grădiniță, cât și în școala generală și la liceu.

Este un bun prilej să ne amintim și noi de cămaşa portocalie, şorţul albastru şi basca de şoim al patriei, de rochiţa pepită şi sorţul albastru cu volane sau de sarafanul bleumarin pe care îl purtau fetele în liceu.

Nu au fost uitate nici accesoriile acelor vremuri: insignele elevilor, cravata de şoim al patriei sau pionier, gulerul alb scrobit, bentiţa, sandalele şi şosete albe. Inclusiv jocurile cu care ne delectam când eram copii, ”Piticot”, ”Marocco” ori ”Nu te supăra frate” sunt expuse în cadrul expoziției.

Televizoarele alb-negru aveau mai mult rol decorativ

Chiar dacă orele de program TV erau reduse la 3-4 ore pe zi, în perioada comunistă, cu toții aveam televizoare. Este adevărat, erau mai mult pe post de decor, probabil de aceea erau acoperite cu un milieu croșetat și aveau pe ele un bibelou, de multe ori un pește din sticlă. Le puteți vedea pe toate într-un loc special destinat, în care este prezentată o cameră din acele timpuri.

Parcă exista un șablon pentru amenajarea locuințelor, când intrai într-un apartament știai deja ce urmează să vezi. Mobilierul era aproape identic în toate casele, bibelourile erau aceleași, stilul în care erau decorate încăperile era similar în secolul trecut, doar artiștii sau cei care erau inspirați să treacă pe la ”Fondul plastic” reușeau să spargă cumva banalitatea locuințelor tradiționale.

Deținuții politic au suferit enorm în vremea comunismului

Nici cei peste 2000 de deținuți politic, care au murit când s-a construit Canalul Dunăre-Marea Neagră, nu au fost uitați de organizatorii expoziției. Ni se amintește că Dobrogea a fost folosită de comuniști drept lagăr de exterminare pentru cei care își permiteau să aibă libertate de gândire, despre care se spunea că sunt dușmani ai regimului. Multe dintre realizările infrastructurii din Dobrogea, realizate după 1948 au la bază teroarea şi crima. În Constanţa, de exemplu, Spitalul Județean, Sala Sporturilor și stadionul Farul, sunt operele muncii forţate a deţinuţilor politic.

Cum arăta o celulă de detenție și în ce condiții se muncea la Canalul Dunăre-Marea Neagră, cu roaba și cu târnăcopul, puteți vedea în cadrul expoziției de la Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța. După o astfel de vizită, probabil, ne vom reaminti realitățile acelor vremuri și nu vom mai plânge după ele.

Îmi amintesc că eram în clasa a VIII-a când s-a inaugurat, în mai 1984, Canalul Dunăre-Marea Neagră. Mergeam zilnic la repetiții pe un stadion improvizat și ridicam la un semnal niște plăcuțe care formau diferite tablouri, la vederea cărora s-au bucurat dictatorii Elena și Nicolae Ceaușescu. Pentru ei nu a contat că în cele două lagăre de concentrare, oamenii erau torturați și ținuți flămânzi, în barăci neîncălzite, treziți cu noaptea în cap și trimiși în marș, câțiva kilometri până la locul de muncă, indiferent de vreme, că bolile făceau ravagii printre deținuți și erau bătuți până la epuizare și tratați în mod inuman. Acestea sunt lucruri pe care nu trebuie să le uite cei care își amintesc doar de realizările din perioada comunistă.

Am sperat că ne va fi mai bine, dar încă așteptăm luminița

Este adevărat, după 1989 am avut așteptări foarte mari. Speram că în locul blocurilor gri, ca niște cutii de chibrituri, vor apărea arhitecturi spectaculoase, că vom avea școli și spitale noi și moderne. Multe lucruri mi-am imaginat, însă, am senzația că toată această perioadă de democrație a fost doar o prea lungă noapte polară pe care am dormit-o, nu că am trăit 29 de ani, în care mai mult s-a distrus decât s-a construit. Dar cel mai important lucru este să nu permitem nimănui să ne întoarcă la acele vremuri, să nu-i lăsăm pe politicieni să ne limiteze libertatea de exprimare, să ne cunoaștem și să ne cerem drepturile, pentru că acestui popor îi ajunge cât a trăit în comunism.

November 4, 2018