Tag: Cristian Cealera

  • „Comunitatea britanică din Kustendjie (1857-1882) – Portrete din trecut”, o nouă carte semnată de Cristian Cealera

    „Comunitatea britanică din Kustendjie (1857-1882) – Portrete din trecut”, o nouă carte semnată de Cristian Cealera

    Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) vă invită luni, 28 iulie 2025, ora 17.00, la lansarea volumului „Comunitatea britanică din Kustendjie (1857-1882) – Portrete din trecut”, autor Cristian Cealera. Evenimentul va avea loc în Aula Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța și este menit să rememorează o perioadă mai puțin cunoscută din istoria orașului Constanța, numit în arhivele britanice – Kustendjie.

    În perioada 1857-1882, în orașul vest-pontic a existat o comunitate britanică formată din aproximativ 100-150 de persoane, angajați ai companiei Danube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour (DBSR) și membri ai familiei lor. DBSR a obținut în 1857, de la Imperiul Otoman, o dublă concesiune:construcția căii ferate Kustendjie-Tchernavoda (Cernavoda) și exploatarea micului port Kustendjie, ambele proiecte contribuind la dezvoltarea Dobrogei otomane.

    Lucrarea este rodul unei activități de cercetare și documentare de peste cinci ani și prezintă portrete ale celor mai importanți membri ai comunității: medici, ingineri, diplomați, funcționari, dar și poveștile de viață ale unor simpli angajați. William Henry Cullen, frații Barkley, Abraham Irwin Bolton, Edward Harris al III-lea, Samuel White Baker, Florence Baker, Edith Perkins, Jack Streaver, Elijah Blunt sau Frances Fremoult Sankey sunt doar o parte din cei a căror prezență la Constanța este evidențiată prin acest volum.

    Comunitatea britanică a contribuit la dezvoltarea economică a orașului în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, într-o perioadă în care Dobrogea s-a aflat sub stăpânirea Imperiului Otoman.  „Colonia” a continuat să existe la Kustendje și după anul 1878, însă începând din anul 1882, după ce Statul Român a răscumpărat cele două concesiuni sus-menționate, cei mai mulți mebrii ai coloniei britanice s-au întos în patrie sau au căutat alte aventuri.

  • Zilele Europene ale Patrimoniului sunt marcate prin lansarea cărții „Poveștile cetății Tomis și ale orașului Constanța”

    Zilele Europene ale Patrimoniului sunt marcate prin lansarea cărții „Poveștile cetății Tomis și ale orașului Constanța”

    Asociația Dobrogea de Patrimoniu organizează un eveniment cultural dedicat Zilelor Europene ale Patrimoniului, cu sprijinul companiei IULIUS și în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) și Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța. În cadrul manifestării va fi lansată cartea „Poveștile cetății Tomis și ale orașului Constanța”,  un volum semnat de Cristian Cealera – doctor în istorie, ghid și reprezentant MINAC și Auris Luca – jurnalist. Evenimentul va avea loc la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, pe 20 septembrie 2024, de la ora 15.00. Acest proiect editorial este realizat de Asociația Dobrogea de Patrimoniu, cu sprijinul companiei IULIUS, dezvoltator specializat în realizarea de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu planuri investiționale și în Constanța, din dorința de a promova cunoaşterea şi respectarea patrimoniului cultural local și de a evidenţia importanța păstrării valorilor culturale.

    ”Poveștile cetății Tomis și ale orașului Constanța”, cartea care promovează patrimoniul local

    Auris Luca, președintele Asociației Dobrogea de Patrimoniu: „Volumul prezintă o parte din moștenirea culturală și istorică pe care ne-au lăsat-o strămoșii, monumente de patrimoniu pe care cu toții trebuie să le cunoaștem, să le protejăm și să le promovăm. Pentru început, cartea a fost tipărită în 500 de exemplare, pe care le vom oferi elevilor din liceele constănțene, pentru ca ei să cunoască istoria clădirilor de patrimoniu din oraș și să conștientizeze importanța acestora. Acesta este și motivul pentru care Asociația Dobrogea de Patrimoniu a ales, ca dată de lansare a cărții, Zilele Patrimoniului European, iar ca loc de desfășurare, o clădire istorică, ce este inclusă, de altfel, în acest volum.

    În acest proiect editorial este prezentată, pe scurt, istoria cetății Tomis, dar sunt incluse și 25 de monumente de patrimoniu din Constanța, cu poveștile lor. Desenele sunt realizate de elevii Răzvan Marian Voicu, Ștefania Botezatu, Patric Cristian Cojocaru, Amanda Checiu, David Pătrașcu, Alesia Cobasnian, de la Secția Arhitectură a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța și de Eliza Boranda de la Liceul Teoretic Traian din Constanța, coordonați de prof. arh. Andrei Beșcucă. Imaginile din carte vor fi prezentate și într-o expoziție de grafică, pe care participanții la lansare o vor putea vedea pe holul de la intrarea în Sala Pictată a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.”

    Cuvântul înainte este semnat de arhitectul Radu Cornescu, un bun cunoscător al patrimoniului constănțean, care, între altele, precizează: „Acest volum poate fi declarat inclusiv o carte‑manifest care se adresează instituţiilor de cultură şi autorităţilor constănţene ca să se facă demersurile necesare pentru ca aceste  «bijuterii»  ale urbei să fie puse la locul lor, în Lista Monumentelor Istorice, având, fiecare, valori arhitectu­rale şi memorialistice deosebite.”

    Despre Asociația Dobrogea de Patrimoniu

    Asociația Dobrogea de Patrimoniu a derulat, în ultimii 3 ani, mai multe proiecte culturale, din dorința de a promova patrimoniul cultural material și imaterial din Dobrogea. ONG-ul oferă soluții inovatoare pentru promovarea valorilor culturale, în context regional, național și internațional. Asociația Dobrogea de Patrimoniu susține educația tinerilor pentru protejarea patrimoniului, sprijină adaptarea activităților la diverse platforme de prezentare și difuzare, inclusiv în mediul digital, susține valorizarea patrimoniului și încurajează accesul cât mai larg al publicului la cultură.

    Despre IULIUS

    Compania IULIUS este dezvoltator și operator real estate specializat în proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 25 de ani. Portofoliul său include peste 310.000 mp de retail, în două proiecte mixed-use de regenerare urbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), rețeaua națională de shopping mall-uri regionale (Iulius Mall – Iași, Cluj-Napoca și Suceava) și proiectele Family Market din Iași (Miroslava și Bucium). Centrele comerciale sunt lidere de piață la nivel regional și înregistrează anual peste 70 de milioane de vizite. Compania IULIUS deţine şi 15 clădiri de birouri, la Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, cu o suprafață totală de peste 242.000 mp, în care sunt prezente peste 80 de companii și unde lucrează peste 27.000 de angajați. IULIUS este implicat activ în comunitate, acesta fiind unul dintre pilonii pe care se axează strategia sa de sustenabilitate, susținând programe culturale, educaționale și de impact social în toate orașele în care este prezent.

  • Expoziția permanentă de la MINAC se închide astăzi și va putea fi văzută, din primăvară, într-un alt spațiu

    Expoziția permanentă de la MINAC se închide astăzi și va putea fi văzută, din primăvară, într-un alt spațiu

    Muzeul de Istorie Națională (MINAC) intră într-un amplu proces de restaurare, astfel că, începând de astăzi, instituția de cultură nu mai poate fi vizitată. Timp de 4 ani, muzeul va funcționa într-un alt spațiu, situat în apropierea clădirii de patrimoniu.

    Cele mai frumoase și mai importante obiecte ale MINAC vor fi expuse în clădirea de sticlă a BRD

    „Actualul sediu al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța va rămâne «casa» muzeului, însă, pentru că va intra într-un amplu proces de reabilitare, vom avea un sediu temporar. Tot ce înseamnă personal și o parte importantă a patrimoniului vor fi relocate în ceea ce constănțenii cunosc drept clădirea BRD, construcția de sticlă din spatele moscheei, situată la 100 și ceva de metri de muzeul nostru.

    Cine va dori să viziteze muzeul nu va trebui să meargă prea departe, tot în zona aceasta istorică, zona tradițională a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, va rămâne.

    Deocamdată va fi mutată o parte a expoziției permanente, pentru că în spațiul nou nu o să mai avem posibilitatea de a expune tot. Vom avea, la parter, o singură expoziție, cu cele mai frumoase și mai importante obiecte. Totuși, noi vom încerca să compensăm prin expoziții itinerante, expoziții temporare făcute în colaborare cu alte instituții, pe tot ceea ce înseamnă zona de virtual, pentru că încercăm să mergem cât mai mult pe noile tehnologii.

    Acolo, probabil, undeva în primăvara anului viitor va fi deschisă expoziția din spațiul temporar în care se va muta Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

    Conform contractului, lucrările de restaurare vor fi realizate pentru toată clădirea și trebuie să dureze 48 de luni, în care intră și Proiectul Tehnic, care deja s-a făcut. Acum, depinde foarte mult și ce se va găsi la fața locului când vor începe lucrările, pentru că, la clădirile de patrimoniu de peste 100 de ani, cum este și cea care găzduiește muzeul, întotdeauna pot apărea surprize”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Răzvan-Victor Pantelimon, directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

    Vineri, 20 septembrie, va avea loc ultimul eveniment cultural la MINAC

    „Începând de astăzi, expoziția permanentă va fi închisă, dar, va mai fi organizat un eveniment special, pe data de 20 septembrie, la ora 15.00, când avem lansarea unei cărți extraordinare despre patrimoniul orașului Constanța, «Poveștile cetății Tomis și ale orașului Constanța», ai cărei autori sunt Cristian Cealera și Auris Luca.

    Cei interesați sunt așteptați la acest eveniment cultural, organizat de Asociația Dobrogea de Patrimoniu, în parteneriat cu MINAC, care va avea loc în Sala Pictată.”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Răzvan-Victor Pantelimon, directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

  • Noi tururi ghidate oferite gratuit de Muzeul de Istorie Constanța, în ultimul weekend al lunii iulie

    Noi tururi ghidate oferite gratuit de Muzeul de Istorie Constanța, în ultimul weekend al lunii iulie

    Ultimul weekend al lunii iulie ne aduce noi tururi ghidate, oferite în mod gratuit de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), în cadrul cărora este prezentată istoria Cazinoului din Constanța și a Bulevardului Elisabeta.

    Două tururi sunt programate pentru acest sfârșit de săptămână, astfel:

    Vineri, 26 iulie 2024 – de la ora 19.00;

    Sâmbătă, 27 iulie 2024 – de la ora 10.00.

    Întâlnirea cu ghidul muzeului, Cristian Cealera, are loc la Farul Genovez.

    Turul durează aproximativ o oră și nu include vizita în interiorul Cazinoului din Constanța, edificiu emblematic aflat în plin proces de reabilitare.

    Înscrierile pentru tur (grupuri de maxim 25 de persoane) se fac prin mesaj la numărul 0735.105.373, cu indicarea unui nume de contact, a numărului de persoane și a turului dorit (ziua și ora).

    Tururile de la Cazinoul din Constanța sunt organizate de MINAC în cadrul Proiectului co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, nr. P0104/02.02.2024, Patrimoniul arhitecturii de vilegiatură de la malul mării – Istoria Cazinoului din Constanța și a Cazinoului din Mamaia, derulat în perioada februarie-noiembrie 2024. În acest proiect, în luna august vor fi programate tururi ghidate gratuite și la Cazinoul din Mamaia.

    Alături de MINA Constanța participă la această activitate culturală Discover Dobrogea, în calitate de partener media.

  • Tururi ghidate pe faleza Cazinoului, oferite în mod gratuit de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

    Tururi ghidate pe faleza Cazinoului, oferite în mod gratuit de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

    În perioada februarie-noiembrie 2024, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța derulează Proiectul cu co-finanțarea Administrației Fondului Cultural Național, nr. P0104/02.02.2024, Patrimoniul arhitecturii de vilegiatură de la malul mării – Istoria Cazinoului din Constanța și a Cazinoului din Mamaia.

    „Proiectul are o componentă activă cultural-educațională, care se adresează publicului larg din Constanța, dar și din afara municipiului, turiști și vizitatori estivali. În cadrul acestui amplu eveniment, se vor realiza 32 de tururi ghidate pe faleza orașului și pe faleza stațiunii Mamaia.

    În cadrul proiectului se vor organiza grupuri de beneficiari (adulți), care se pot înscrie și participa, în mod gratuit, la aceste tururi de prezentare.

    Astfel, în perioada 22 iunie-22 septembrie 2024, vor fi organizate periodic în weekend, dar și în timpul săptămânii, tururi de prezentare a istoriei Bulevardului Elisabeta și a istoricului Cazinoului din Constanța și Mamaia, clădiri emblematice ale arhitecturii de vilegiatură de la malul mării.

    Precizăm că tururile de prezentare nu vor include vizite în interiorul clădirilor, cu atât mai mult cu cât Cazinoul din Constanța se află în plin proces de reabilitare.

    Grupurile se vor forma din maxim 25 de persoane/ per tur, doritorii urmând a se înscrie la nr. de telefon 0735/105.373 (Cristian Cealera, reprezentant MINA Constanța).

    Precizăm că alături de MINA Constanța participă la această activitate culturală partenerul Discover Dobrogea, prin reprezentatul Auris Luca”, aflăm de la reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

    Primele patru tururi ghidate vor avea lor sâmbătă, 22 iunie 2024, de la orele 10.00 și 11.30, respectiv duminică, de la orele 17.30 și 19.00.