Constanța multietnică este o lucrare care promovează obiectivele arhitecturale care aparțin comunităților etnice din orașul de la malul mării: greacă, evreiască, armeană, turco-tătară și bulgară. Acestea sunt situate în general în zona Peninsulară a Constanței și au fost construite de la mijlocul sec. al XIX-lea, până la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. Volumul este realizat de Institutul Național al Patrimoniului și a fost lansat ieri la Constanța, în cadrul sesiunii de comunicări științifice ”Pontica”, organizată de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie.
Constanța multietnică – ”un punct de întâlnire între Asia anterioară și Europa Orientală”
Despre minoritățile din Dobrogea se spune că reprezintă sarea și piperul acestei regiuni și, fără ele, zona nu ar mai avea același farmec. Oriunde te plimbi prin Constanța multietnică, te uimește amestecul de credințe, obiceiuri și graiuri.
După preluarea Dobrogei de către statul român, comuna urbană Constanța avea 5203 locuitori și era reprezentată de 21 de grupuri etnice, românii fiind minoritari.
”La finalul sec. al XIX-lea s-a conturat cartierul românesc, a cărui recunoaștere oficială are loc în anul 1901, în timpul administrației primarului Ion Bănescu.
Dintre proiectele arhitecturale de anvergură pot fi menționate: sistematizarea Pieței Independenței – în prezent Piața Ovidiu, Cazinoul, Primăria Comunală Constanța – în prezent Muzeul de Artă Populară, al doilea Palat Comunal – acum Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Hotelul Carol I – acum sediul Comandamentului Marinei Militare, Hotelul Palace, Hotelul Grand, Hotelul Hrisicos, Hotelul Regina – acum Intim, Palatul Manissalian – ulterior Camera de Comerț, Casa cu Lei, Vila Suțu, Casa Alleon, Moscheea Carol I, Catedrala ”Sf. Apostoli Petru și Pavel”, Sinagoga de rit așkenaz, Biserica Romano-Catolică ”Sf. Anton”.
Din perspectiva multietnicității, orașul și-a păstrat această componentă de-a lungul evoluției sale din perioada modernă târzie și contemporană timpurie, în pofida modificării raporturilor procentuale dintre grupurile constitutive, prin creșterea constantă a etnicilor români, care, din anul 1894 au devenit majoritari.
Astfel, în anul 1920, pentru antropologul elvețian Eugene Pittard, Constanța era «un punct de întâlnire între Asia anterioară și Europa Orientală … Păstrându-și cu toții comportamentul, portul și limba (aceste popoare) constituie microcosmosul eurasiatic, laboratorul magnific de etnologie comparată».
În perioada interbelică se manifestă în Constanța, concomitent cu evoluțiile arhitecturale din Europa, stilul modernist, prezent în cazul unor construcții precum Hotelul Carlton, blocurile cu apartamente Panopoulos și Caramillotis, dar și în cazul unor construcții având funcții utilitare, economice și comerciale”, scriu autoarele cărții ”Constanța multietnică – Istorii, case, proprietari, memorii uitate”.
Constanța multietnică – monumente și clădiri reprezentative ale comunității grecești
Comunitatea elenă a fost una dintre cele mai importante minorități ale orașului Constanța și ne-a lăsat o moștenire culturală și arhitecturală impresionantă. Grecii din Constanța au fost primii care au ridicat un lăcaș de cult ortodox, Biserica Greacă Metamorphosis, încă din vremea în care Dobrogea era parte a Imperiului Otoman.
”Comunitatea elenă a solicitat, prin intermediul Patriarhiei din Constantinopol, sultanului Abdul Aziz o autorizație în scopul construirii unei biserici. Aceasta a fost acordată în 1865 printr-un firman adresat lui Mehmet Ressim Pașa, subprefectul orașului.
În firman au fost stipulate și dimensiunile viitorului edificiu, care nu trebuia să depășească în înălțime geamia. Ca urmare a acestui demers, în 1868 a fost construită Biserica Metamorphosis. Comunitatea greacă a organizat primirea autorităților române în Constanța, pe 23 noiembrie 1878, inclusiv oficierea Te-Deum-ului la Biserica Greacă.
Pe măsură ce comunitatea s-a dezvoltat, în contextul noilor oportunități comerciale și economice, au fost construite o serie de clădiri publice și particulare: teatre (Elpis, Tranulis), cinematograf (Grand-Tranulis), școala greacă, hoteluri (Hrisicos, Embiricos, Central-Frangopol, Grand), vile (Suțu, Constantinidi), blocuri (Panopoulos, Caramillotis), case (Manicatide, Rousou, Serienescu, Lakaridis, Kyriakos, Karatzali, Pariano, Serafidis, Frangopol, Parusi).
Un facsimil aflat la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Constanța, indică faptul că, în anul 1880 existau în oraș 1543 de persoane de etnie greacă, iar în anul 1905, numărul acestora a ajuns la 2327, respectiv aproximativ 15% din populația totală și o poziționare numerică pe locul al doilea”, mai aflăm din cartea ”Constanța multietnică – istorii, case, proprietari, memorii uitate”, publicată de INP.
Monumente și clădiri reprezentative ale comunității armene
Un alt capitol al volumului ”Constanța multietnică – istorii, case, proprietari, memorii uitate” este dedicat monumentelor și clădirilor reprezentative ale comunității armene.
”Primii armeni au ajuns în Dobrogea în sec. XV-XVI. În anul 1880, Primăria Constanța donează un teren de 1300 mp în mahalaua Cealic, pentru construirea bisericii și școlii armenești. Ctitorul bisericii este marele proprietar Nazaret Torosian, cel care a ridicat Casa Torosian situată în Piața Independenței, demolată după 1977.
Reprezentanții comunității armene au avut o bogată viață culturală și spirituală. La Constanța, în anul 1906 apare prima publicație în limba armeană din România, intitulată ”Maro” (Maria).
Începând cu anul 1925, participarea armenilor la viața administrativă a orașului se intensifică, odată cu ocuparea funcției de adjunct de primar, de către Krikor Zambaccian, colecționar de artă și membru corespondent al Academiei Române.
Un alt reprezentat de seamă al comunității armene a fost Dicran Emirzian, negustor bogat care a intuit potențialul de dezvoltare al urbei odată cu dezvoltarea portului. Casa Emirzian, cunoscută și sub numele Casa cu Lei, construită între anii 1898-1902, după planurile arhitectului Ion Berindei, reprezintă o clădire emblematică a Constanței.
Frații Manissalian, bogați negustori, erau membri marcanți ai comunității. În 1904, Armenag Manissalian, fost președinte al Uniunii Armenilor din România în perioada interbelică, a ridicat Casa Manissalian, construită pe b-dul Elisabeta, vizavi de Cazinou, după planurile arhitectului Ion Berindei.
Benlian Tacvor, binecunoscut pentru actele filantropice, construiește o clădire în anul 1912, după planurile arhitectului Adolf Lintz. Casa Benlian, aflată în Piața Independenței, a găzduit la parter o cafenea (Imperial) și cel mai modern cinematograf al vremii.
Armenag Damadian, om de afaceri, șef al Camerei de Comerț și Industrie a Constanței, a fost, la rândul său, mare filantrop. El a finanțat o parte importantă din costurile construcției clădirii în care se află astăzi Colegiul Național Mircea cel Bătrân (1923). Casa Damadian este refăcută în anii 1920, după planurile arhitectului Victor Ștefănescu”, aflăm din cartea ”Constanța multietnică – istorii, case, proprietari, memorii uitate”, publicată de Institutul Național al Patrimoniului.
Monumente și clădiri reprezentative ale comunității evreiești
Primele rapoarte referitoare la numărul evreilor din Constanța au apărut în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, când începe să se contureze și comunitatea israelită. Cei mai mulți au venit din Constantinopol și Asia Mică și, ca urmare a creșterii populației, la începutul sec. XX se vor ridica la Constanța două sinagogi: una de rit așkenaz, în stil maur și una sefardă, în stil gotic-catalan.
”Conform statisticilor realizate de administrația românească locală, în anul 1880 erau 234 de evrei în Constanța, iar în 1928, numărul acestora crescuse la 2135.
În 1872, comunitatea evreiască primea gratuit un teren gratuit și autorizarea pentru construirea unei școli confesionale evreiești. Un document din arhivele județene din anul 1897 amintește de o școală veche a comunității.
Prima epitropie a comunității israelite a fost înființată pe 18 septembrie 1896 și a funcționat de la începutul anului următor. Vechea sinagogă, situată pe str. Rosetti, colț cu Petru Rareș, le precede pe cele două care vor fi ridicate în primii ani ai sec. XX. Conform documentelor, în curtea sinagogii vechi era și un azil pentru săraci, care a fost demolat în 1898, din cauza stării precare.
Evreii constănțeni dețineau proprietăți în zona promontoriului portului, pe partea vestică a peninsulei, alături de englezi, care administrau mare parte din infrastructura portuară.
Negustori și armatori devin membri în consiliul de conducere al Primăriei din Constanța și contribuie la modernizarea orașului, prin hoteluri, cafenele, cinematografe și restaurante pe care le deschid, prin firmele de transport maritim pe care le înființează, prin amenajarea plajelor și susținerea activității culturale.
În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, cea mia impozantă casă a orașului, prima cu etaj, se afla pe strada Mahmudie Socacgi, actuala Traian și îi aparținea lui Baruch Bohor Seni, membru în primul Consiliu Comunal Constanța (1878).
La 30 octombrie 1882, bancherul Jean Gerard Amedee Alleon a cumpărat terenuri pe care a construit o serie de case existente și în prezent. Strada, care ulterior îi va purta numele, este actuala C.A. Rosetti.
Un alt reprezentant important al comunității a fost Albert Theiler, antreprenor, filantrop și vicepreședinte al Comunității Israelite de rit occidental (evrei așkenazi), în 1922. El este cel care ridică, după planurile arhitectului Daniel Renard, în stil Art-Nouveau, hotelul Regina, în 1906 și apoi casa Albert Theiler, în 1926. Ambele clădiri există și azi, pe str. Nicolae Titulescu, respectiv Ion Theodorescu Valahu.
Sinagoga așekenază încă se păstrează în zona veche a orașului, dar se află într-o stare de precolaps”, scrie Florentina Udrea în cartea ”Constanța multietnică – Istorii, case, proprietari, memorii pierdute”.
Monumente și clădiri reprezentative ale comunității turco-tătare
În Constanța, în anul 1897 existau 7 geamii, scria Marin Ionescu Dobrogianu în prima monografie a orașului. Conform statisticilor realizate de administrația românească, după ce Dobrogea a revenit României în noiembrie 1878, prin tratatele de la San Stefano și Berlin, în anul 1880 existau 410 turci și 1804 tătari.
”Recensământul populațiunei orașului Constanța din decembrie 1902 amintește un număr de 3096 de mahomedani, fără a mai face o distincție clară între turci și tătari.
În anul 1903 exista pe strada 11 Iunie, Școala Mahomedană, cunoscută ulterior sub numele de Școala Turcă (pe str. Cuza Vodă, între b-dul Tomis și str. Mihail Kogălniceanu), demolată în 1970.
Un reprezentant important al comunității musulmane a fost Abdulhaman Abdul Halim, negustor bogat, proprietar al hotelului Regal”, citim din cartea ”Constanța multietnică – Istorii, case, proprietari, memorii pierdute”, publicată de Institutul Național al Patrimoniului.
Clădirile reprezentative ale comunității turco-tătare prezentate în volum, sunt casa Abdulhaman Abdul Halim, construită la sfârșitul sec. XIX, Geamia Hunchiar, ridicată în 1868-1869, Moscheea Carol I și Casa Abramoglu, construită în 1910.
Geamia Hunchiar a fost construită din ordinul Sultanului Abdul Aziz, fiind necesară populației musulmane de tătari care s-a stabilit în oraș în urma Războiului Crimeii (1853-1856).
Moscheea Carol I a fost construită începând cu 1910, la ordinul Regelui Carol I, pe locul unei vechi geamii, numită Mahmudie, care data din 1822. Moscheea Carol I a fost inaugurată pe 31 mai 1913, în prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta.
Moscheea a fost printre primele construcții din beton armat din România, iar modelul a fost Marea Moscheea din orașul turcesc Konya. Lăcașul de cult este deschis publicului pentru vizitare. În interior pot fi admirate o miniatură a moscheei și un covor oriental adus de pe insula Ada Kaleh, vechi de 200 de ani. Din minaretul moscheei se deschide o priveliște minunată asupra Pieței Ovidiu și asupra zonei peninsulare.
Casa Abramoglu, în prezent Cuculis, a fost construită de comerciantul Abramoglu, în anul 1910, după planurile arhitectului Christo V. Sotiriu. După Primul Război Mondial, casa a fost achiziționată de către Despina Courcoulas și închiriată unei societății de transport maritim cu sediul în Italia, Trieste. În prezent, parterul găzduiește sediul Consulatului Onorific al Austriei, iar la etaje sunt locuințe.
Casa Abdulhaman Abdul Halim există și astăzi și a rămas una dintre cele mai frumoase clădiri din frontul istoric construit în zona Gării vechi, aflată în prezent vizavi de Palatul Administrativ. Abdul Halim primește autorizația de construire a casei în anul 1896, ridicarea ei realizându-se la sfârșitul sec. al XIX-lea, la intersecția străzii Carol cu str. Fructelor, în prezent Tomis și Negru Vodă. Clădirea cu subsol, parter, etaj și mansardă prezintă fațade bogat decorate în stil eclectic. Colțul de la intersecția celor două străzi este marcat printr-un turn cilindric, la nivelul mansardei, acoperit cu o cupolă. La parter a găzduit un cinematograf, iar la etaj Hotelul Regal. După 1848 a fost naționalizată și a funcționat în ea cinematograful Popular, până după anul 1990.
Documentele cercetate la Arhivele Județene Constanța relevă și prezența altor case care aparțineau membrilor importanți ai comunității, între care Casa și prăvălia Osman și Rașid Mustafa (1897-1898), Casa Zelchif Mustafa (1898), Casa Mustan Haci (1898)”, se precizează în cartea ”Constanța multietnică – Istorii, case, proprietari, memorii pierdute”.
Monumente și clădiri reprezentative ale comunității bulgare
Prima comunitate bulgară din orașul Constanța datează din 1873 și s-a constituit în jurul primei biserici construite în anul 1879.
”Conform statisticilor realizate de administrația românească locală, în anul 1880 erau 348 de bulgari. Mahalaua bulgară se afla în perimetrul format de Geamia Mahmudie, Hotelul Carol și Catedrala ”Sf. Apostoli Petru și Pavel”.
În Arhivele Județene Constanța există autorizațiile de construire pentru casele lui Teodor Canceff din str. Carol nr. 150, din anul 1908, Vasile Coleff, din str. Tomis nr. 3-5, din anul 1912, Hristo Enache, din str. General Manu, din anul 1914 și ale lui Hagi Petroff, din str. Mihail Kogălniceanu, din anul 1910.
Pe fondul creșterii numărului de enoriași, președintele comunității bulgărești Ivan Hagi Stoian a solicitat, la finalul sec. al XIX-lea o autorizație pentru construirea unei noi biserici, mai încăpătoare, în centrul peninsulei, pe str. Maior Șonțu.
Cu eforturi financiare comune au cumpărat terenul și au construit la începutul sec. XX, Biserica ”Sf. Nicolae”, prima școală și casa parohială de pe str. Maior Șonțu nr.7, unde este sediul actual al comunității.
Pe parcursul anilor, populația stabilită în oraș nu a depășit 1000 de persoane, începând să înregistreze un regres din timpul Primului Război Mondial.
Școala comunității bulgare a fost ridicată în curtea bisericii și a fost deschisă în anul 1907. În anul 1911, comunitatea solicita extinderea școlii, construirea unor anexe și a unui salon pentru festivități. Proiectul noilor construcții a fost realizat de arhitectul Adolf Linz, în stil neoclasic, amplasat la nord de biserică, existent și astăzi.
Casa Vasile Coleff a fost construită în anul 1913, după planurile arhitectului Adolf Linz, pe str. Sulmona 30 (fostă Tomis 3-50). Clădirea este astăzi o ruină, fațada a fost desființată și se va reconstrui identic cu cea anterioară”, scrie Florentina Udrea în cartea ”Constanța multietnică – Istorii, case, proprietari, memorii pierdute”.
Monumente și clădiri reprezentative ale comunității italiene
Prezența italienilor în Constanța a fost legată de interesul comercial crescut al zonei. Comunitatea de italieni nu a fost foarte numeroasă în orașul de la malul mării, în 1911, numărul acestora fiind de 518 persoane.
”În 1911, la Constanța erau prezenți frații Geacomato, care comercializau băuturi spirtoase și cereale, în sediul firmei din str. Tomis nr. 15. Muncitorii italieni au participat la construcțiile de modernizare ale Portului Constanța în 1908, la stația de petrol, în atelierele de lăcătușărie etc.
Prima capelă este ridicată în anul 1872, la inițiativa lui Riga George, casier al Companiei engleze Danube and Black Sea Railway Co. Limited. O altă construcție anexă a fost ridicată la sfârșitul sec. al XIX-lea cu fațada spre str. Nicolae Titulescu și a fost demolată, probabil în 1936, odată cu capela, în vederea construirii noii biserici.
Noul monument, cu aspect de bazilică în stil romanic, realizat din cărămidă aparentă, a fost construit după planurile arhitectului Romano de Simon. Biserica ”Sf. Anton de Padova”, deși este construită în sec. XX, reia tipologia spațială bazilicală, într-o perioadă în care se resimțea un curent romantic în arhitectură, prin care se revalorizau stiluri antice. Datorită valorilor sale arhitecturale, a fost declarată monument istoric de arhitectură, calitate care este menținută și în prezent în actuala Listă a Monumentelor Istorice.
Biserica a fost sfințită în 1938, iar lucrările de mobilare și dotare ale acesteia nu au putut fi finalizate din cauza declanșării celui de-al Doilea Război Mondial. După ocuparea Pieței Ovidiu de către trupele sovietice la 1 septembrie 1944, accesul catolicilor în biserică a fost interzis, iar lăcașul vandalizat.
După 7 octombrie 1947, catolicii au reintrat în posesia bisericii și au început reparațiile de urgență. În următorii ani însă, biserica trece prin perioade dificile din cauza scăderii numărului de enoriași și a fondurilor insuficiente.
Primele reparații, după o lungă perioadă, au loc între anii 1984-1985, când se realizează altarul din marmură, intrarea în biserică și lambriul din prezbiter. Fațada principală este decorată cu o rozetă sculptată în piatră având un diametru de 5 metri”, aflăm din capitolul scris de Daniela Mihai, în volumul ”Constanța multietnică – Istorii, case, proprietari, memorii pierdute”.
Monumente și clădiri reprezentative ale comunității germane
Potrivit datelor oficiale, în anul 1916, în Constanța erau stabilite 642 de persoane de naționalitate germană.
”Primii coloniști germani au venit în nordul Dobrogei prin Sulina-Tulcea, ajungând să se așeze până în sudul Dobrogei. Colonizarea s-a desfășurat începând cu 1840, iar prima așezare de germani catolici din Dobrogea a fost satul Malcoci.
Devenind o comunitate din ce în ce mai puternică, înființarea unei școli în Constanța a devenit o necesitate. În acest scop, în anul 1894 s-a înființat Fundația ”Erhard Luther” și au început lucrările pentru ridicarea localului Școlii evanghelice germane de la Constanța, finalizate în 1901.
Comisia însărcinată cu construirea școlii, din care făceau parte și arhitecții Hermann Schmidt, Adolf Linz și Paul Ernst i-a solicitat lui Adolf Linz un plan de construcție al școlii, propus și aprobat de comisie la 28 martie 1899.
Adolf Linz a prevăzut în planurile școlii și săli în care se puteau întâlni cu diverse ocazii membrii comunității germane.
În timpul Primului Război Mondial, biserica Evanghelică și școala au fost sigilate, comunitatea pierzând atunci cea mai mare parte a ipotecilor depuse pentru bunuri de valoare. Comunitatea a închiriat unui medic german clădirea școlii timp îndelungat, până în anul 1940, iar cursurile erau ținute într-o clădire mai mică, cea mare fiind transformată în Sanatoriu.
Germanilor dobrogeni li s-a restituit clădirea vechii școli evanghelice aflată pe str. Sarmisegetusa din centrul orașului Constanța, pe care au renova-o și transformat-o într-un Centru cultural și de întâlnire a germanilor. În anul 2001 au început lucrările de reparații și restaurare ale clădirii școlii germane, inaugurată un an mai târziu”, aflăm din capitolul scris de Daniela Mihai, în cartea ”Constanța multietnică – Istorii, case, proprietari, memorii pierdute”.
Cartea constituie rezultatul unei ample cercetări, în arhive și pe teren, care a inclus 62 de clădiri: 21 dintre ele aflate pe Lista Monumentelor Istorice, alte 23 de clădiri documentate și 18 dispărute.
Constanța este magică, un oraș ca un turn Babel, în care auzi o mulțime de graiuri și vezi oameni deosebiți între ei, care conviețuiesc în liniște și pace, ba chiar împrumută obiceiuri unii de la alții.
