Tag: Comisiunea Europeană

Sulina, este un oraș mic, singurul din Delta Dunării, dar cu o istorie fascinantă. În orice zonă ajungi, vei afla povești interesante, pentru că fiecare clădire istorică are propriile ei legende. Cândva o localitate importantă și cosmopolită, Sulina păstrează și acum amintirile din trecut, pe care turiștii sunt curioși să le afle.

Despre Sulina s-au găsit scrieri din anul 925

Prima atestare documentară a orașului Sulina a fost în anul 925. Împăratul bizantin Constantin Porfirogenetul menționa în lucrarea sa ”De Administrando Imperio”, că există un loc numit Sunnee, un cuvânt turcesc care se traduce prin scurgere sau ieșire. La acea vreme, era doar un punct geografic. Cu timpul, populații din Imperiul Rus și din Imperiul Otoman s-au ascuns la Sulina, într-un loc care era un fel de ținut al nimănui.

În 1745, un eunuc din Topkapi a fondat o fundație religioasă, deoarece comandanții de nave turcești care aduceau tributul din Țările Române se plângeau că sunt atacați de pirați în zona Sunnee. Astfel, el a construit un far și a apărut o primă Sulină turcească. Va exista în istorie și o Sulină rusească, apoi una europeană și una românească”, povestește Valentin Lavric, profesor la Liceul Teoretic Jean Bart și ghid local în orașul Sulina.

Sulina a căpătat statut de oraș în secolul al XIX-lea, odată cu stabilirea Comisiei Europene a Dunării, care a transformat localitatea dintr-un sat de pescari într-un oraș important pentru traficul fluvial european.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Sulina a fost distrusă în proporție de peste 80% de bombardamentele sovietice.

Corăbiile cu mirese din Sulina turcească

În perioada în care s-a aflat sub ocupație otomană, în Sulina existau puțin peste 2000 de locuitori, majoritatea bărbați. Seara, după ce îmbătau, aceștia se băteau și provocau scandaluri, astfel că autoritățile, deranjate de gradul prea mare de violență s-au gândit să aducă mai multe femei, în ideea de a-i liniști pe localnici.

Astfel, au fost aduse pe corabie, tinere din Crimeea și Sevastopol, Odessa de astăzi, care doreau să lucreze la Sulina, fiind recrutate pentru posturi cameriste, bone și bucătărese.

Fetele au fost anunțate că, la coborârea de pe corabie vor găsi bărbați doritori să le plătească. Ele au încheiat un contract cu angajatorii, astfel încât autoritățile să recupereze investiția pentru aducerea lor.

Se spune că proiectul a fost un succes. După ce au sosit peste 200 de femei la Sulina, unii bărbați s-au mai liniștit.

După doi ani, autoritățile s-au gândit să organizeze un al doilea transport de ”corăbii cu mirese”, astfel că s-a făcut din nou o licitație, însă problema a fost că s-au prezentat aceiași bărbați. Deranjate de situație, femeile care veniseră în primul val au incendiat casele, care erau construite din lemn. După acel incendiu, autoritățile au stabilit că nu vor mai realiza un al treilea transport de mirese.

Prințesa Bibița, domnișoara din casa cu balcon misterios de pe faleza din Sulina

Multe povești de dragoste s-au petrecut de-a lungul timpului, în micul oraș-port cosmopolit de la gura Dunării, între marinarii care veneau la Sulina și fetele de origine greacă, ce se îndrăgosteau de ei. Serenadele, plimbările la plajă și cu barca în serile cu lună se țineau lanț. Un astfel de cuplu s-a gândit să facă o farsă, în încercarea de a crea o relație între doi tineri singuratici, despre care Jean Bart a scris în în cartea ”Prințesa Bibița”.

”În balconul cu vederea spre mare, ca o pasăre captivă într-o colivie de sticlă, Prințesa Bibița sta veșnic, stingheră și tăcută, cu ochii pe cartea sau pe broderia ce-o ținea cu-n fel de delicatețe în mâinile ei subțiri, diafane. Jos, la picioarele ei, se frământa continuu pe sub balcon lumea amestecată și zgomotoasă a portului…

Radu, poreclit Solitaru, era cel mai cuminte dintre ofițerii tineri de pe nava-școală. Băiat sărac și muncitor, ieșise din școală șeful promoției; puternic și tăcut, fugea de lume, stăpânit de cele două pasiuni: matematica și barca lui cu pânze”, scria Jean Bart.

Verișoara Bibiței și prietenul său marinar au încropit 3 scrisori de amor către cei doi, pentru ca aceștia să creadă că se simpatizează și să se întâlnească. Bibița se temea să iasă la întâlnirea propusă, însă conștientiza că aceasta putea fi șansa vieții ei pentru a nu rămâne singură.

În seara în care cei doi ar fi trebuit să se vadă, Radu a fost surprins de o furtună puternică în timp ce se afla pe barca lui și a murit. Bibița însă, și-a făcut tot restul vieții mustrări de conștiință, a rămas singură, a purtat doliu și a mers în fiecare seară la mormântul tânărului, crezând că din cauza ei s-a omorât Radu.

Orașul-port în care au trăit 21 de minorități

În micul port cosmopolit dintre Dunăre și Marea Neagră au trăit, pe vremuri, 21 de minorități. Grecii dețineau monopolul, în special în domeniul comerțului, iar străzile I și a II-a erau pline de magazine. Iarna, când vântul era foarte puternic și era zăpadă, porțile din strada I se închideau și erau deschise doar cele de pe strada a II-a.

Încă se mai păstrează câteva case din acele timpuri, cum ar fi sediul unei foste cofetării a familiei Paleologos (pe colț) și alături o altă casă cu balcon, specifică grecilor.

Muzicianul George Georgescu s-a născut la Sulina, în urma unei frumoase povești de dragoste

O altă poveste de dragoste de la Sulina, din vremea în care funcționa Comisiunea Europeană a Dunării și toamna se organizau baluri, este legată de mama muzicianului George Georgescu.

”Se spune că era o fată frumoasă care stătea pe puntea unei corăbii și cânta drăguț. Tatăl era foarte impresionat și mândru de fata lui talentată. În timp ce tânăra cânta într-o seară, a observat constelația Cassiopeia. Tatăl ei s-a întrebat cine a învățat-o constelațiile pe fata lui și și-a dat seama că doar un marinar putea face asta. Nu a apucat să afle cine este, pentru că acesta a răpit-o și a dus-o pe Insula Șerpilor.

Tatăl fetei era căpitan, iar cel care a răpit-o era șeful vămii. Era un obicei ca grecii să își căsătorească fetele doar cu greci. Tânărul a recurs la această strategie și le-a spus mercenarilor din Insula Șerpilor că le plătește pentru două săptămâni, iar dacă nu se mai întoarce, tânăra este a lor. A reușit să îl convingă pe tatăl domnișoarei, căruia i-a spus că știe unde este fata, are și o ambarcațiune cu care să meargă să o ia, dar prețul este să fie a lui, iar părintele a consimțit.

Cei doi s-au căsătorit și chiar în timpul balului, doamna a simțit durerile nașterii și a născut acasă, ajutată de femeile de la Comisiunea Europeană, soțiile consulilor.

Copilul a fost muzicianul George Georgescu. La Sulina a stat doar 4 ani, dar a reușit să compună două piese muzicale. Una se numește Bocet, iar a doua este una mai metalică, cu lingurița și cuțitele în cutiile de condimente aduse de pe toate continentele lumii.

George Georgescu are meritul de a fi organizat primele două ediții ale Festivalului Enescu, la București și la căpătâiul lui, la a treia ediție, s-au aflat marii domni ai muzicii. Dacă la naștere au fost doamnele de la Comisiunea Europeană, la moartea sa au fost muzicienii acelor vremuri”, a povestit pentru Discover Dobrogea, Valentin Lavric, profesor la Liceul Teoretic Jean Bart din Sulina.

Sulina, orașul cu mahalale

Astăzi le spunem cartiere, însă, pe vremuri, Sulina era împărțită în mahalale. La intrarea în oraș era mahalaua ucraineană, apoi, pe partea stângă, mahalaua rusească, denumită astăzi cartierul Prospect. În zona bisericii era mahalaua grecească, iar cea turcească era situată lângă far. Spre cimitir era mahalaua colivari, pentru că acolo mergeau cei care erau abonați mereu la colivă.

La Sulina, străzile sunt numerotate de la I la VI. Dacă în trecut, patru străzi lungi tăiau pe lungime, limba îngustă care desparte fluviul de mare, ulterior au mai fost adăugate încă două.

Pe strada I se află casele Caruana, care au aparținut unei familii malteze. Pentru o perioadă, scriitorul Jean Bart, cunoscut inițial în Sulina sub numele Panait Eugeniu Botez, fiind comisar maritim și căpitan de port, a locuit într-unul din apartamentele de la etaj.

Astăzi avem pensiunea Jean Bart, alături este sediul comunității elene, unde mulți elevi de la școală fac parte din ansamblurile de dansuri tradiționale. Apoi, un atelier foto, avem un fotograf care de 45 de ani realizează o arhivă în imagini a orașului Sulina.

Cimitirul multietnic din Sulina, locul în care afli multe povești

Cimitirul din Sulina este o atracție turistică în oraș și face parte din galeria cimitirelor istorice, cum este Cimitirul vesel de la Săpânța și Cimitirul Belu.

El a avut mai multe denumiri, între care cimitirul maritim, cimitirul piraților, iar cel mai frumos termen este ”cimitirul viu”, datorită legendelor care sunt legate de care se odihnesc acolo.

În Cimitirul din Sulina își găsesc odihna minorități din 6 culte religioase. Aici întâlnim, în zone distincte, creștin-ortodocși de rit vechi, catolici, creștini de rit nou, dar și musulmani și evrei. În acest loc este o mică Uniune Europeană a morților.

De asemenea, în Cimitirul din Sulina afli povești cu pirați și prințese, dar și despre ingineri, îndrăgostiți, marinari și copii obraznici.

Farul vechi, o construcție de aproape 3 secole

Farul Vechi din Sulina a fost construit de către turci, în formă de turn circular și are o înălțime de aproximativ 12 metri. El a fost realizat pe malul stâng al Dunării, în jurul anului 1745, de către Beshir Aga, o personalitate a Imperiului Otoman.

Comisiunea Europeană a modernizat în 1870 farul, care are aspectul pe care îl vedem astăzi. Înăuntru sunt două expoziții, una dedicată lui George Georgescu, muzicianul născut la Sulina și una dedicată Comisiunii europene și lui Jean Bart, comisar maritim la Sulina timp de 13 ani. Acest far a fost funcțional până în 1975, când s-a construit un nou far, care se află acum la gura de vărsare.

Deși acum este muzeu, turiștii nu mai pot urca în Farul Vechi, deoarece a intrat în mai 2019 într-un proces de reabilitare, care va dura 3 ani. În Farul Vechi se află mobilierul lui Eugeniu Botez, care folosea pseudonimul literar Jean Bart. Tot în incinta farului erau câteva vitrine, biroul lui Jean Bart, un cuier și un fotoliu.

Dacă veți ajunge în Sulina, o să aflați mai multe povești despre această localitate cu sute de legende, pe vremuri, Europa în miniatură.