Discover Dobrogea

Tag: Carol I

Reședințele regale de la Marea Neagră – Casele de vis ale reginelor României

”Reședințele regale de la Marea Neagră. Casele de vis ale reginelor României”, este un volum care ne readuce în atenție moștenirea culturală pe care regalitatea a lăsat-o Constanței, dar și Balcicului. Trei dintre aceste clădiri regale au fost ridicate în Constanța, care a devenit astfel, în anii premergători izbucnirii Primului Război Mondial, cea de a doua reședință regală de vară, semn al deosebitei atenții de care orașul și portul s-au bucurat în timpul domniei Regelui Carol I, dar și a urmașului acestuia, Regele Ferdinand I Întregitorul. Cea de-a patra reședință regală a fost construită de Regina Maria a României, la Balcic.

”Reședințele regale de la Marea Neagră – Casele de vis ale reginelor României”, un volum care scoate la lumină multe informații necunoscute

Cartea ”Reședințele regale de la Marea Neagră – Casele de vis ale reginelor României” tratează evoluția istorică a fiecăreia dintre cele 4 reședințe.

”Prima reședință este Palatul regal de la Constanța, astăzi sediul Tribunalului. Are o poveste foarte interesantă și mult timp nu s-a știut exact ale cui au fost planurile acestei clădiri. Eu am găsit în arhive, confirmarea că planurile au aparținut arhitectului Pierre Louis Blanc, planuri care au fost aprobate de Consiliul Tehnic Superior. Lucrările acestei construcții au durat între 1905-1906 și prima locuire în acest palat o avem atestată în septembrie 1907, cu ocazia manevrelor militare din Dobrogea.

După aceea, documentația este mai abundentă și există foarte multe mărturii din epocă, prin care se confirmă faptul că Regele Carol și familia regală veneau cel puțin 3 săptămâni la Constanța, de obicei în lunile aprilie-mai, când se desfășura și călătoria pe Dunăre, pe care Regele Carol a realizat-o în ultimii 10 ani de viață, cu excepția anului 1913.

În paralel se construiește și Pavilionul regal. Cele două reședințe au un moment de glorie deosebită când găzduiesc familia imperială rusă, în vizita de o zi, de la 1 iunie 1914.

În volum am prezentat momente surprinse de fotografiile de epocă, la Pavilionul din Portul Constanța.

După Primul Război Mondial, în 1922, are loc o întâlnire între Regele Ferdinand I, Virgil Andronescu, Theodor Florescu și alți reprezentanți ai autorităților locale, întâlnire în cadrul căreia se hotărăște ca vechiul Palat regal să devină Curtea de Apel Constanța și, pentru a nu văduvi orașul de o reședință regală, s-a hotărât ca primăria să doneze suveranilor un teren în Mamaia, unde va fi construită Reședința regală.

Construcția, de fapt, a cuprins două corpuri: pavilionul central și în lateral, Regina Maria a dorit să realizeze un pavilion pentru nepotul său, Mihăiță. Însă, moartea Regelui Ferdinand, în 1927, îi schimbă cumva planurile și hotărăște să doneze reședința Principesei-mamă Elena și Regelui-copil Mihai.

De fapt, este perioada cea mai frumoasă, este o epocă splendidă, în care toată familia regală se regăsește petrecând, mai mult sau mai puțin, cu diferite activități, în zilele toride de la Constanța. În mod frecvent, se întruneau în preajma zilei de 15 august, pentru că pe 18 august îl sărbătoreau pe Principele Nicolae și, de asemenea, veneau să participe la sărbătorile legate de Ziua Marinei.

Povestea aceasta frumoasă durează până în 1932, când, Principesa Mamă Elena este nevoită să vândă Palatul regal, împreună cu ferma sa de la Crevedia și, cu banii obținuți de la Ministerul Armatei, va cumpăra Vila Sparta din Florența, unde se va retrage până la sfârșitul vieții sale.

Povestea Palatului regal nu se oprește aici, el va fi dat în administrarea Armatei Române, va deveni Club al Hidroaviației, va cunoaște momente mai grele în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când, trupele sovietice își vor stabili aici sediul și generalii sovietici vor sta într-una din vile. Chiar este de notat faptul că ultima prezență regală aici, se înregistrează în vara anului 1947, când, Arhiducesa Ileana, fiica cea mică a Reginei Maria, vine împreună cu copiii la Constanța, vizitează Bricul Mircea și se duce și în Mamaia. Era aproape de nerecunoscut, pentru că Mamaia se dezvoltase foarte mult, dar nu mai recunoaște nici interioarele clădirilor, care fuseseră devastate de către sovietici.

Ulterior, comuniștii vor prelua acest fond, care va fi cunoscut ca și Casă de odihnă pentru oamenii muncii, în anii 50-60, iar apoi, începând cu 1971 este recompartimentată, iar în 1978 și 1979, un amplu proiect de reorganizare va schimba interiorul acestei clădiri, care devine Club Neckermann.

Este foarte interesant că, în cadrul proiectului care s-a păstrat în arhiva S.C. Proiect S.A., am regăsit și date legate de modul în care autoritățile comuniste sperau să strângă bani de pe urma acestui club, fostul Castel regal, închiriind un loc de dormit cu 13 dolari și estimau încasări undeva la peste 2 milioane de lei, doar pentru primul an de funcționare. Iată că, totuși, comuniștii nu l-au vandalizat, ci, chiar s-au îngrijit să îl valorifice.

Eu am vrut să dau o identitate acestor reședințe, să le cunoaștem mai bine și ultimul capitol l-am dedicat Palatului Balcic, despre care s-a scris foarte mult, dar am simțit nevoia să fac o trecere în revistă a evoluției reședinței de la Balcic, poate, pentru a pune în oglindă evoluția celor două reședințe.

Dacă Palatul de la Balcic a fost, cumva, o reședință personală, reședința regală de la Mamaia a fost un palat construit de autoritățile locale, de Prefectura și Primăria Constanța, pentru suveranii de la acel moment, Ferdinand și Regina Maria.

Sper ca acest volum să vă aducă în atenție o lume dispărută, dar care are, încă, foarte multe conotații în prezent”, a declarat la lansarea cărții sale, autoarea volumului ”Reședințele regale de la Marea Neagră – Casele de vis ale reginelor României”, muzeograf dr. Delia Cornea.

În reședințele regale de la Marea Neagră, au locuit, pe rând, toți suveranii României

Lansarea volumului ”Reședințele regale de la Marea Neagră. Casele de vis ale reginelor României” marchează, într-un fel, 95 de ani de la inaugurarea Palatului regal din Mamaia și reconstituie vremurile de glorie ale acestei clădiri.

”Volumul pe care Delia Cornea îl lansează este o realizare importantă, dedicată acestor locuri ale memoriei palatelor și reședințelor regale din Constanța și Balcic și reprezintă, cel puțin pentru mine, un act frumos de responsabilitate civică. De acum, comunitatea profesională, împreună cu societatea civilă dispun de instrumente pentru a opera revenirea memoriei, pentru a extirpa amnezia și pentru a revaloriza orașul, dincolo de politicile publice obișnuite de până acum.

Citind și recitind lucrarea Deliei Cornea, am avut și am permanenta senzație că acest oraș trăiește cu povara sinistră a unui simplu dormitor public, o anexă de două luni a Bucureștiului, în care problemele se rezumă la dimensiunea și calitatea plajelor și la prețul unui șezlong. Orașul merită mai mult și are mult mai mult de oferit.

Revenirea memoriei acestui oraș este un pas obligatoriu, în efortul de dezvoltare și rezultatele obținute pe acest parcurs, cum este și volumul Deliei Cornea, sunt absolut salutare și acest efort este absolut necesar.

Locurile memoriei regale din Constanța și din Balcic, din punctul meu de vedere, sunt la fel de valoroase precum acelea de la Sinaia, pe care le cunoaște toată lumea. Reconstituirea meticuloasă pe care Delia Cornea a reușit să o facă, în ceea ce privește construcția, în ceea ce privește eforturile tuturor de a integra aceste imobile în viața socială, politică și culturală a țării sunt o reconstrucție pas cu pas și reușește să dea culoare unui eveniment științific și editorial, pe care Constanța îl merită.

Autoarea ne pune la dispoziție un fond documentar arhivistic de excepție, inedit în cea mai mare parte și este impresionant volumul de muncă pe care l-a adus între paginile acestei cărți, în ceea ce privește planurile arhitectonice, fondul de fotografii, unele dintre ele inedite și, de asemenea, mărturiile de epocă.

Este o cercetare minuțioasă și fără precedent până acum, de readucere la locul cuvenit, a unei memorii pierdute și despre care, Constanța și constănțenii s-au obișnuit să nu vorbească.

Aceste locuri ale memoriei naționale, care sunt reprezentate de reședințele regale din Constanța, au găzduit, în decursul a câtorva decenii, de la începutul sec. XX și până la al Doilea Război Mondial, importanți demnitari civili și militari ai lumii, între care Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei în ultima vizită în străinătate înainte de începerea Primului Război Mondial în 1914, familiile regale din Grecia și Iugoslavia, Ducele Philip de Edinburgh, care și-a petrecut vacanțele în Palatul regal din Mamaia și l-aș aminti și pe creatorul și conducătorul statului polonez în perioada interbelică, mareșalul Josef Pilsudski.

De asemenea, trebuie să amintesc o întâmplare care a avut loc pe terasa Palatului regal din Mamaia. Mareșalul Pilsudski, la vremea aceea lider informal al Republicii Poloneze, a semnat, împreună cu regina, pe terasa Palatului regal din Mamaia un document care se regăsește în Arhivele Naționale Poloneze, din care rezultă că Marea Neagră nu este neagră. Copilele mareșalului l-au rugat ca, în timpul vizitei la Mamaia să dovedească faptul că Marea Neagră nu este neagră. Astfel, Regina Maria și mareșalul Pilsudski au stat jumătate de oră cu picioarele în apă, cu o fâșie de bumbac alb în mare și au așteptat să vadă efectul. Evident, fâșia de bumbac alb nu s-a înnegrit și s-a încheiat un proces-verbal oficial, între statul român și cel polonez, datat Mamaia – august 1928 și acest document a fost trimis Ministerului Polonez de Externe și dat celor două fete ale mareșalului.

În aceste reședințe regale de la Constanța au locuit, pe rând, toți suveranii României, inclusiv ultimul rege, Mihai”, a declarat istoricul Florin Anghel, prof. univ. dr. la Universitatea Ovidius Constanța.

”Reședințele regale de la Marea Neagră. Casele de vis ale reginelor României” este un volum excepțional, în care găsim atât fotografii inedite din epocă, dar și planurile reședințelor regale și chiar câteva dintre însemnările făcute de Regina Maria în jurnal, de câte ori venea la Constanța.

September 25, 2022
Colegiul Mircea cel Bătrân a adunat în 125 de ani, povești impresionante ale elevilor și profesorilor

Colegiul Mircea cel Bătrân a adunat, în cei 125 de ani de funcționare, nenumărate povești de viață, vesele sau triste, ale elevilor și profesorilor. Unitatea de învățământ, care a rezistat celor două Războaie Mondiale și a fost vizitată de Regele Carol I, a educat mulți elevi care au devenit, de-a lungul vremii, personalități, în țară și în străinătate.

Colegiul Mircea cel Bătrân, prima școală românească înființată după unirea Dobrogei cu România

Educația copiilor a prezentat un interes deosebit după revenirea Dobrogei la țară, astfel că, în 1896 s-a înființat în Constanța prima școală românească. Inițial nu a fost liceu, ci gimnaziu de băieți, pentru a cărui reușită a fost detașat de la București Virgil Andronescu, în calitate de prim director al instituției. Acesta s-a adresat Consiliului Comunal Constanța, cu solicitarea de a primi cetățenia orașului, însă i-a fost refuzată, deși venea să întemeieze o școală românească, pentru că nu era născut în orașul de la malul mării.

”Regele Carol I a vizitat de două ori unitatea de învățământ. El s-a preocupat personal de realizarea unei construcții destinată liceului. În 1911, gimnaziul a fost transformat în liceu și Primăria Constanța a cedat Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice 6000 mp din grădina publică a orașului, pentru construcția liceului. Declanșarea Primului Război Mondial a întrerupt realizarea proiectului.

Clădirea, un reper în centrul Constanței, a fost ridicată între 1923-1928. Apoi, ea a fost extinsă înspre vest, cu încă o clădire simetric amplasată arhitectural, care ar fi trebuit să fie Școala Comercială, dar, criza economică mondială a stopat lucrările atunci.

Interesant este că partea de clădire care găzduiește astăzi Teatrul Oleg Danovski era corpul principal al liceului, unitatea de învățământ fiind prevăzută și cu internat, pentru elevii aduși din Dobrogea.

În perioada aceea, elevii liceului erau numai băieți, însă, ei au început să meargă la cursuri la Liceul Mihai Eminescu, numit în vremea respectivă Ana Ipătescu, care era numai de fete, însă, a devenit mixt, iar băieții de la Mircea cel Bătrân făceau cursurile doar după-amiaza. De altfel, o perioadă îndelungată de timp, clădirea Colegiului Mihai Eminescu a găzduit și elevii Liceului Mircea. De aceea, multe generații își regăsesc locul de tinerețe în acea clădire”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Vasile Nicoară, directorul Colegiului Național Mircea cel Bătrân.

Liceul Mircea cel Bătrân în perioada Primului Război Mondial

În august 1916, ministrul I.G.Duca le-a trimis prefecților o circulară în care le solicita să meargă în școli și să le vorbească elevilor despre ”cauza dreaptă” a participării României la război.

Profesorii liceului recent înființat și elevii din anii superiori au plecat pe front, în cadrul Diviziei a 9-a Infanterie-Constanța. În bătăliile de la Mărășești, Oituz, Nămoloasa și Turtucaia, Liceul Mircea cel Bătrân i-a dat pe primii săi eroi și martiri.

În Primul Război Mondial, clădirea liceului a fost transformată în spital militar român, iar după căderea oraşului, în urma bombardamentelor din 9 octombrie 1916, în spital militar german.

Sub ocupaţie bulgară, şcolile au fost închise, iar cei care au cerut redeschiderea liceului au fost amenințați cu moartea.

După încheierea războiului, în decembrie 1918, cursurile liceului au fost reluate. Elevii studiau în condiții improprii, unii dintre ei fiind nevoiți să stea în picioare în timpul orelor, din cauza distrugerii bazei materiale a unității de învățământ.

Sculptorul Ion Jalea, unul dintre primii absolvenți ai gimnaziului și-a pierdut o mână pe front

Sculptorul Ion Jalea, unul dintre primii absolvenți ai gimnaziului a plecat pe front în Primul Război Mondial. El avea misiunea de a reda scene de luptă, de a crea ulterior opere care să ridice moralul și entuziasmul populației.

”Din păcate, Ion Jalea și-a pierdut o mână pe front. Alături de el era un grup de foști elevi și profesori ai Liceului Mircea, voluntari sau ofițeri, care au luptat și au căzut pe front, mai ales la Mărășești.

Nu trebuie să uităm că primul șef de promoție al Liceului Mircea cel Bătrân, Vasile Turbure, a terminat liceul în 1915, iar în 1916 s-a dus voluntar în război și a murit la Mărășești.

În 1936, la 20 de ani de la tragica pierdere a tinerilor mirciști, Ion Jalea a realizat un basorelief, pe care îl avem în holul liceului și unde este o listă, la baza căreia apare numele Vasile Turbure. În fața ei este placa de marmură, pe care el apare ca primul șef de promoție.

Este expresia mircistă a mitului sacrificiului, a întemeierii care necesită jertfă pentru națiunea noastră”, a precizat pentru Discover Dobrogea, directorul Colegiului Național Mircea cel Bătrân, Vasile Nicoară.

Inaugurarea actualei clădiri a Liceului Mircea cel Bătrân a avut loc în 1928

Piatra de temelie a edificiului actual al liceului, acum declarat monument istoric, a fost pusă pe 13 octombrie 1923. Construcția a fost realizată cu fonduri provenind din donațiile locuitorilor orașului Constanța, dar și cu bani proveniți de la primărie și Ministerul Instrucției Publice.

5 ani mai târziu, în octombrie 1928 a fost inaugurat noul sediu al Liceului Mircea cel Bătrân. Și în acele vremuri, așa cum se întâmplă și acum, numeroși absolvenți urmau studii superioare la diferite facultăți din țară sau din străinătate, iar unii dintre ei au ajuns să își susțină doctoratul la importante instituții de învățământ superior de peste hotare.

Al Doilea Război Mondial a adus schimbări majore pentru elevii Liceului Mircea

Criza economică și ulterior cel de-al Doilea Război Mondial au afectat bunul mers al Liceului Mircea cel Bătrân. Unii elevi și profesori au fost arestați și chiar condamnați, fiind acuzați că au simpatizat cu mișcarea legionară, iar alții și-au pierdut viața pe front.

”Este un exemplu extraordinar situația din vara anului 1944, când și orașul Constanța era suspus frecvent bombardamentelor trupelor aliate, pentru a determina scoaterea României din războiul contra-aliaților.

Și organizarea bacalaureatului era foarte problematică, era periculoasă în Constanța și, atunci, absolvenții au susținut la Medgidia examenul maturității, în timpul bombardamentelor.

După al Doilea Război Mondial, clădirea Liceului Mircea cel Bătrân a fost ocupată, timp de 13 ani, de armata sovietică. Între 1945-1958 cursurile s-au desfășurat după-amiaza, în clădirea Liceului ”Ana Ipătescu”, astăzi Mihai Eminescu. Clasele au fost exclusiv de fete și de băieți, până la reforma din 1948, când au devenit mixte”, am aflat de la directorul Colegiului Național Mircea cel Bătrân, Vasile Nicoară.

Celebrul chirurg Alexandru Pesamosca a afirmat că datorează întreaga carieră, Liceului Mircea cel Bătrân

”Trebuie să ne mândrim cu toții că, dacă ceva a fost trainic de-a lungul acestor 125 de ani, a fost școala de elită. Aceasta zic eu că a ridicat națiunea. Iar din Liceul Mircea cel Bătrân au fost sute de persoane care au reușit deplin în cariere științifice, medicale, inginerești, tehnice, alții au devenit profesori, oameni de artă și de cultură.

Mi-e foarte greu să fac o listă, dar m-aș opri pentru valoarea dată vieții și școlii, la Alexandru Pesasmosca, celebrul chirurg de origine constănțeană, absolvent al liceului.

El a afirmat, în 1996, la aniversarea a 100 de ani: ”Datorez Liceului Mircea cel Bătrân întreaga mea carieră, iar lansarea mea profesională ca medic important, a fost datorată în primul rând muzicii din liceu.

La o primă ieșire internațională, când eram foarte tânăr, am participat la Milano, alături de vreo 200 de medici din toată lumea. Dintre toți, doar doi dintre noi, eu și un francez, cunoșteam libretul operei la care am fost invitați.

Și, dintr-o dată, din anonimatul celor 200 ne-am desprins și am legat prietenii, am fost evidențiați și admirați și s-a consemnat că am o cultură solidă, iar aceasta o aveam din liceu”, a afirmat cu mândrie profesorul Vasile Nicoară.

Promoția din 1944 de la Liceul Mircea s-a întâlnit timp de 40 de ani, însă pandemia a întrerupt tradiția

George Cușa a început studiile la Colegiul Mircea cel Bătrîn în 1940, fiind strămutat din Cadrilater. El ne-a povestit că a venit de la un liceu mic din Bazargic și a continuat studiile la Liceul Mircea din Constanța, apoi a fost deținut politic.

”În 1940, acum 81 de ani, am intrat în clasa a V-a la Liceul Mircea. În timpul acela, era un singur liceu teoretic de băieți în județul Constanța și unul singur de fete, două licee industriale, unul de fete și unul de băieți și un liceu comercial.

Liceul Mircea era și este așezat la intersecția celor două străzi cu nume de legendă a doi voievozi, Ștefan cel Mare și Mircea cel Bătrân. A fost un liceu în care ne-am adaptat foarte greu, pentru că era de altă factură. Noi venisem din Bulgaria, unde am avut convulsii foarte mari cu bulgarii și am găsit în Constanța o liniște deplină și un liceu în care se făceau în special matematică, fizică și științe naturale.

Era un liceu ca o cetate medievală. Pe mine m-a impresionat extraordinar culoarea aceea cenușie și faptul că imobilul se desfășura pe cele două străzi. Era o clădire impunătoare, cu un nivel, în timp ce la Bazargic aveam un liceu cu doar 5-6 clase. Liceul Mircea avea o anumită ținută, avea director, profesori, pedagogi.

La 35 de ani de la terminarea liceului ne-am întâlnit, în 1979, cu profesorul de științe naturale. El ne-a transmis ca, de atunci, promoția noastră să se întâlnească în fiecare an în luna mai, iar cei care sunt de la țară, o dată la 5 ani.

Îndemnul a fost să ne întâlnim până când vom rămâne doar doi, unul să citească catalogul și celălalt să spună prezent. Eu am respectat acest lucru și din 1979 până în 2019 am fost prezent la Liceul Mircea cel Bătrân. Eram singurul absolvent din clasa noastră, însă, norocul meu a fost că mai era un fost elev din cadrul promoției noastre și astfel am rămas doi.

Noi am lansat această întâlnire anuală, care cred că a rămas unică, ne-am reunit în fiecare an, din 1979 până în 2019. Ne-am fi întâlnit și în 2020, dar domnul director a spus că este imposibil, pentru că avem pandemie. Și pandemie a rămas.

Ce o să fie de acum înainte, nu știu, dar, pentru mine rămâne amintirea frumoasă, că am avut o prietenie cu fostul meu coleg Eugen Ștefănescu, timp de 69 de ani, dintre care 8 ani în România și restul de la distanță. El a plecat în străinătate, eu am făcut pușcărie și ne-am întâlnit după 1989”, a povestit pentru Discover Dobrogea, dl. George Cușa.

Anul acesta, Colegiul Național Mircea cel Bătrân împlinește 125 de ani, însă, din păcate, din cauza pandemiei de Covid 19 nu poate fi organizat un eveniment fastuos. Instituția de învățământ marchează, însă, cei 125 de ani, prin realizarea mai multor publicații, a unui album monografic pentru întreaga existență a liceului, dar vor avea loc în mediul virtual și expoziții, diverse manifestări și conferințe.

Cover foto: Viorel Cruceru

April 5, 2021
Povestea Dobrogei și proveniența numelui acestei regiuni

Dobrogea a fost locul de întâlnire, de conviețuire și de înfrățire a românilor de pretutindeni. Povestea Dobrogei și proveniența denumirii acestei regiuni sunt foarte interesante. Sub Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare a răsunat graiul românesc de-a lungul ambelor maluri ale Dunării, la gurile marelui fluviu și pe coastele Mării Negre. În acea epocă, Marea Neagră era străbătută de corăbiile românești și se numea “Lacul Moldovenesc”. În privința etimologiei cuvântului Dobrogea, părerile sunt împărțite. Unii spun că provine din cuvântul slav ”dobro” care înseamnă bun, în timp ce mulți alți istorici susțin că poartă numele lui Dobrotici, despotul care a stăpânit ținuturile dintre Dunăre și Marea Neagră, la sfârșitul sec. al XIV-lea.

Povestea Dobrogei. Scythia, Dobrogea din antichitate

Până aproape de sfârșitul secolului al III-lea d. Hr., romanii au numit Dobrogea actuală, Scythia Pontica. Acest ținut a făcut parte din Moesia Inferior, iar sub Dioclețian din Diocesis Thraciae, a fost cunoscut sub denumirea de Scythia Minor. Istoricii spun că numele i-a venit de la acei sciţi care, infiltrându-se printre autohtonii geţi şi traci au reuşit să întemeieze prin părţile Mangaliei și Cavarnei câteva mici state conduse de așa-ziși regi. Pe de altă parte, ținutul stepelor de la nordul Mării Negre purta numele de Scythia Major.

Paristrion, o altă denumire pentru Dobrogea actuală

Prin sec. al XI-lea, cronicarii bizantini pomenesc uneori, sub numele de Paristrion, despre ţinutul de la Dunărea de Jos, care ar corespunde în bună parte cu Dobrogea actuală. El începea din sus de Silistra și mergea către gurile fluviului. Astfel, forma unitatea administrativă ”a oraşelor şi ţinuturilor de la Dunăre”, iar comandantul bizantin avea ca reşedinţă cetatea Silistra (Dristra, Dorostolon). Nicolae Iorga scria că numele de Paristrion dat acestei regiuni dunărene, este un termen care înseamnă mai mult decât o indicaţie geografică oarecare, este ”o denumire administrativă și militară”. Despre Ducatul Paristrion de la Dunărea de Jos locuit de sciți a scris și Ana Comnen în narațiunea sa, ”Alexiada”. Ea precizează că ducele Paristrionului avea reședința la Durostorum, în Silistra.

Bergean sau ținutul pustiu al Dobrogei

În sec. al XII-lea, teritoriul de lângă Marea Neagră, la sud de gurile Dunării este denumit Bergean, de către geograful arab de la curtea regelui Roger al Siciliei, Muhammad al-Idrisi. Acest nume de origine persană, pare mai mult o curiozitate. Geografii arabi înțelegeau prin cuvântul ”Bergean” și derivatele sale Berdjian, Berdcean, Berdan sau Borzan, ținutul pustiu. Folosind acest termen, ei se refereau atât la Bulgaria împreună cu Dobrogea, cât și la Dobrogea, fără Bulgaria.

Valachia lui Asan sau Vlahia Albă

Mai târziu, pe la mijlocul secolului al XIII-lea, călugărul minorit Wilhelm de Rubruquis scria despre această regiune, pe care o numea ”Valachia lui Asan”. El și-a povestit călătoria pe care a făcut-o la tătarii care se așezaseră de curând în stepele pontice și preciza că țara de la gurile Dunării spre miazăzi se numește ”Valachia lui Asan”. El îngloba ținutul cuprins între Dunăre, gurile acestui fluviu și Balcani, în Vlahia Mare sau Vlahia lui Asan. Mai târziu, aproape acealși ținut făcea parte din ”Vlahia Albă”. Până unde se întindea această Valahie a lui Asan ne spune cronicarul francez Geoffroy de Villehardouin. El numeşte Balcanii răsăriteni ”Munţii Vlahiei”, iar ţara de la aceşti munţi până în Dunăre ”Vlahia”, ţară locuită de vlahi. Într-o notă marginală la această cronică, ţinutul este numit ”Vlahia albă”, probabil în opoziție cu ”Vlahia Neagră” din stânga fluviului, spre deosebire de celelalte Vlahii din Peninsula Balcanică.

Dobrogea de Nord era denumită Agli/Onglos sau Bugeac

Slavii au numit Dobrogea de Nord “Agli” sau ”Onglos” care se traduce prin termenul de unghi, iar tătarii îi spuneau ”Bugeac” sau “Tatar Bugeah”. Colțul nord-vestic al Dobrogei, precum și regiunea cuprinsă între Tulcea, Mahmudia și Lacul Razim se numea Bugeac. Localitatea Plopul din comuna Murighiol, Tulcea se numea în trecut Beibugeac. Sub ocupatia otomană, satul tulcean Lunca din comuna Ceamurila de Jos a purtat denumirea de Canli-Bugeac. Și în sudul județului Constanța, lângă Ostrov avem localitatea Bugeac, cu dealul Bugeacului și Lacul Bugeacului. Cuvântul ”bugeac” este de origine tătară, iar bugiak ori buciak înseamnă unghi sau colț, cu înțelesul de margine de țară.

Dobrogea lui Dobrotici

În sec. al XIV-lea, provincia era condusă de către despotul bizantin Dobrotici. El a ajuns să fie tributar turcilor, iar țara sa a fost numită Dobrugi-illi, provincia Dobrugi, adică Dobrogea. Mulți istorici spun că denumirea Dobrogea provine de la numele lui Dobrotici, cel care a stăpânit ținuturile dintre Dunăre și Marea Neagră, până aproape la sfârșitul sec. al XIV-lea. Obiceiul de a se numi o ţară după un stăpânitor îl găsim și în alte teritorii românești. De exemplu, Moldova era cunoscută de turci şi sub numele de ”Bogdania”, țara lui Bogdan Voievod, iar Basarabia şi-a luat acest nume de la Nicolae Alex Basarab, cel care a eliberat-o pentru prima dată de tătari.

Dobrogea, ținutul bun

Există și cercetători care susțin că Dobrogea provine de la cuvântul slav ”dobro”, care înseamnă bun. F. Kranitz, Camille Allard și alții susțin că numele “Dobrogea” nu pare să fi fost dat provinciei de peste Dunăre în amintirea lui Dobrotici, cu atât mai mult, cu cât el ”nu a prea lăsat urmele unei domnii binefăcătoare și strălucite”. Numele Dobrogea a început să fie cunoscut abia în secolul al XVI-lea, când populația provinciei era formată în majoritate de turci și tătari, iar cea băștinașă, după câteva generații îl uitase pe Dobrotici, precizează istoricii. ”Credem că în secolul al XVII-lea, prin ”Dobrus”, ”Dobruș”, Dobrușia” s-a înțeles un ținut bun. Ceva mai târziu, prin “Dobrucia” sau ”Dobrocea”, actualmente Dobrogea s-a numit regiunea stepei ierboase, în timp ce părții de sud i s-a zis Deliorman, ținutul codrilor. Cuvântul Deliorman are aceeași origine ca și Teleorman. Din forma cumană Teli-orman, avem varianta turcească Deliorman, care înseamnă pădure întinsă și deasă, iar literal, ”pădure nebună”, scria profesorul Nicolae Gheorghe Dinculescu, în urmă cu mai bine de 100 de ani.

Mircea cel Bătrân, ”Terrarum Dobroticii Despotus et Tristri Dominus”

Mircea cel Bătrân a stăpânit Dobrogea între anii 1386-1418. Când a luat în stăpânire acest teritoriu, el și-a adăugat la titlurile sale și pe cel de ”Terrarum Dobroticii Despotus et Tristri Dominus”. Provincia de peste Dunăre, cunoscută sub numele de Dobrogea a făcut parte din Țara Românească în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. Între numeroasele sale titluri, Mircea cel Bătrân l-a avut și pe cel de: “stăpânitor al ambelor maluri pe toată Dunărea până la Ocean (Marea Neagră) și al orașului Silistra”.

De la Dobruș, Dobrușia sau Dobricia, la Dobrogea

Până să se numească Dobrogea, această regiune a avut de-a lungul timpului mai multe denumiri, de la Dobruș, Dobrușia, Dobrișia, Dobricia, la Dobrocea sau Dobroge. În harta lui Giacomo Cantelli din anul 1686, apare numele Dobrus (tatari di Dobrus) dat peninsulei dobrogene. De la Dobruș, Dobriș avem numele boierului, “domnul” din Stoeneștii din Dobrogea, Dobrișianu, fratele lui Mihai Viteazul. Despre el pomenesc și poeziile noastre populare, precum și numele românești de persoane Dobrișeanu sau Dobriceanu. În numeroase hărți din sec. XVII și XVIII, Dobrogea e numită Dobruczenses Tat., Tatarski Pole, Tatarski Dobrocens, Terra Tartatorum Dobruncensi, Tartares Dobruces, Tartares de Dobruce sau Tartari di Dobrus. În unele hărți din epoca modernă, Dobrogea e trecută sub denumirea de ordin administrativ, ”Sangiacus Siiistriensis”.

Istoricii susțin că numele ”Dobrogea” nu a fost dat de locuitorii acestei provincii întregului ținut cuprins între Dunăre și Marea Neagră. Ei spun că denumirea a fost folosită doar pentru regiunea stepei, până la “Gura Dobrogei”. Astfel, chiar locuitorii din nordul Dobrogei, când mergeau spre sud, spuneau: “Mă duc în Dobrogea”. “Numirea aceasta Gura Dobrogei, observa profesorul N. Gh. Dinculescu, nu dorește să arate decât că aici încetează ținutul de stepă, care pare a fi caracterizat prin denumirea de “Dobroge”. Zona de stepă cuprindea întreg județul Constanta, dar era mai pronunțată în apropierea graniței cu Bulgaria, din care ocupa o regiune relativ destul de întinsă”.

Dobrogea Veche și Dobrogea Nouă

Termenul ”Dobrogea Veche” reprezintă cele două districte de la Nord: Tulcea şi Constanţa, recucerite de la turci de Regele Carol I în urma Războiului de la 1877, scria Theodor Burada. El preciza că pentru ”Dobrogea Nouă” sau ”Cadrilater” se făcea referire la cele două districte de la sud, Caliacra și Durostor. Cele două două zone au întregit Dobrogea în timpul domniei Regelui Carol I, în urma evenimentelor balcanice din 1913. Românii au dat numele militar de ”Cadrilater”, teritoriului anexat conform Tratatului de Pace de la București din 1913, nume care s-a popularizat, însă s-a folosit și termenul ”Dobrogea Nouă”. Chiar și în legea privind organizarea teritoriului anexat în 1913 a fost aleasă denumirea ”Dobrogea Nouă”.

Însemnătatea Dobrogei pentru România

Prin așezarea sa la ţărmul Mării Negre, Dobrogea este prima provincie din țară care a intrat, încă din sec. al VII-lea î.Hr., în lumina istoriei. Fiind situată la sud de gurile Dunării, Dobrogea este şi cea mai veche provincie romană dintre toate regiunile româneşti, fiind considerată unul dintre cele mai vechi leagăne ale poporului român. ”Datorită poziționării sale între Dunăre şi mare, precum şi a reliefului său, Dobrogea a jucat in istoria politică a Daciei, ca și în istoria războaielor, un rol covârşitor.

Cine stăpâneşte Dobrogea stăpâneşte de fapt și toată viaţa economică ce se desfăşura la Dunărea de Jos, dar exercită și o deosebită presiune asupra vieţii politice din umbra Carpaţilor. De aceea, marele împărat Traian, când a pornit războiul său de cucerire împotriva poporului dac, l-a atacat nu numai în inima ţării, în fortăreaţa sa din munţi, la Sarmizegetusa, dar și în această a doua cetate, a Dobrogei, înălţând apoi în munţi Ulpia Traiana și spre mare, Tropaeum Traiani. Având Dobrogea în stăpânire, a fost uşor apoi ca acvilele romane să treacă fluviul, să ia în stăpânire depresiunile vecine și să întemeieze castre. De aceea s-a zis că ”fără lanțul muntos și fără faţada maritimă, orice formaţiune politică la Dunărea de jos e ciungă”, de aici și marea însemnătate a Dobrogei pentru România”, scria Constantin Brătescu în 1928, în cartea ”Dobrogea, 50 de ani de viață românească”, publicație tipărită cu prilejul semicentenarului integrării Dobrogei în statul român.

January 3, 2020
Cuibul Reginei, cadoul inginerilor din Portul Constanța pentru familia regală

Despre Cuibul Reginei, clădirea care găzduiește în prezent Muzeul Portului Constanța, s-au scris multe povești romanțate. Probabil, acesta este și motivul pentru care unii au propus să se oficieze căsătorii pe terasa Cuibului reginei. Mulți dintre noi am citit că Regele Carol I i-a făcut cadou această reședință, soției sale Elisabeta. De fapt, căsuța modestă din port a fost construită de către Anghel Saligny și inginerii săi, în semn de omagiu față de familia regală, am aflat de la directorul Muzeului Portului Constanța, George Varsami. El spune că sub nicio formă Carol I nu ar fi cerut să i se construiască ceva, iar dacă ar fi solicitat acest lucru, nu era ridicată o clădire extrem de modestă. Pavilionul Regal era, de fapt, o cabană din lemn susținută pe o consolă de fontă, așezată pe un picior din piatră. Se spune că avea formă de navă, deoarece dădea senzația de plutire.

Cuibul Reginei, reședința preferată de la mare a Reginei Elisabeta

Cuibul reginei a fost construit în anul 1909 și a reprezentat un omagiu adus de inginerii constructori de la vremea respectivă pentru familia regală, în special pentru Regele Carol I. Acesta, deși nu iubea marea, a realizat importanța economică a portului și i-a convins pe toți liderii români din acea vreme să se construiască un port în Constanța. Toți erau foarte sceptici în această privință, pentru că Dobrogea revenise României după Congresul de la Berlin și nu știau dacă în eventualitatea unui nou război ruso-turc, aceste teritorii nu vor fi din nou schimbate. Regele a insistat și astfel s-a construit Portul Constanța, spune custodele muzeului, George Varsami.

Deși familia regală avea un Palat regal în Constanța, Regina Elisabeta se simțea înstrăinată în acea reședință. Ea spunea că este prea departe de mare și a optat pentru Pavilionul regal, după ce acesta le-a fost dăruit. De la custodele George Varsami am aflat că Regele Carol I își nota fiecare sac de ciment cumpărat pentru Peleș, astfel că, din modestia care îl caracteriza, nu ar fi intervenit niciodată pe lângă Anghel Saligny să îi construiască o casă pe care să i-o facă soției sale cadou. Cuibul a fost construit în 1909, iar în 1927 a ars din cauza unui scurt-circuit. El a fost reconstruit din cărămidă și beton, între anii 1928-1929.

Reședințele regale erau denumite ”cuiburi”

Despre Cuibul Reginei se vorbea încă din anul 1920, deși denumirea oficială era Pavilionul regal. Numele de cuib nu l-a dat Regina Maria, așa cum se vehiculează. Ea trecuse pe acolo doar însoțită de Regina Elisabeta și de familia regală. Chiar s-a bucurat la un moment dat că a rămas în pavilion timp de trei săptămâni și nu îi venea să creadă, pentru că iubea foarte mult marea.

În limba română, termenul ”cuib”, în special forma diminutivată, are o conotație folclorică și multă lume se gândește la versurile celebrei melodii ”Cuibușor de nebunii”. Cu toate acestea însă, Regele Carol I s-a gândit la înțelesul dat de saxoni, de popoarele germanice, acela de loc în care se așează pasărea să se odihnească. Familia regală a denumit ”cuib”, cam toate reședințele pe care le-a avut. Castelul Sigmaringen era Cuibul acvilelor negre, Castelul de la Balcic era Cuibul liniștit, Castelul Peleș a fost denumit Cuibul ienupărului, am aflat de la directorul Muzeului Portului Constanța, George Varsami.

Familia regală ajungea cu trăsura la Pavilionul Regal

Din Constanța, familia regală ajungea cu trăsura până la Pavilionul Regal. De altfel, Regina Maria spunea în memoriile sale, că ”suprema distracție pentru Regele Carol era o plimbare cu trăsura de la Bușteni la Sinaia”. Atât înțelegea el prin distracție, în rest, era un om dedicat muncii, a precizat custodele George Varsami. El spune că Regele Carol I nu iubea marea, iar vizitele sale erau foarte scurte la Constanța. În schimb, Regina Elisabeta ajungea mai des în orașul de la malul mării. Ea făcea semne vapoarelor și marinarilor și flutura o batistă albă, deoarece toate navele care intrau sau ieșeau din Portul Constanța o vedeau, inevitabil, pe regină.

Regina Maria spunea despre Elisabeta că este singura ființă pe care a văzut-o, care iubea vântul. Regina Elisabeta s-a adaptat și stătea nestingherită în bătaia vântului, care, pe malul mării suflă tare, chiar și în zilele de vară. Locul a inspirat-o și a scris multe poezii în Cuibul reginei.

Când venea vara la mare, Regina Elisabeta organiza în pavilion evenimente, serate culturale și șezători literare. Regina se simțea foarte bine în compania intelectualilor orașului, deoarece era o femeie foarte cultă, știa multe limbi, a citit marii clasici în original, îi plăcea muzica foarte mult și îl acompania pe George Enescu. Se spune că în momentul în care sosea la pavilion, cânta un taraf. Familia regală era o prezență discretă și modestă și nu exagera cu un protocol costisitor.

Regina Maria venea cu mâncarea la pachet

George Varsami spune că există o telegramă din septembrie 1936, probabil aceea a fost ultima vizită a Reginei Maria la Cuib. În ea scrie: ”Vă rugăm să puneți la dispoziție o masă și 10 scaune, dejunul îl aducem noi.” Familia venea de la Bran și aducea mâncarea la pachet, deoarece dădea dovadă de modestie și nu dorea să deranjeze pe nimeni. Din anul 1936 până în 1938, când a murit Regina Maria, nu a mai fost găsită nicio relatare a acesteia și se presupune că în 1936 a fost ultima ei vizită în Constanța. În plus, Regele Carol al II-lea i-a interzis total să mai vină aici, pentru că voia să fie maestrul de ceremonii. El a îndepărtat-o pe propria mamă, Regina Maria, de la treburile țării, deoarece voia să fie singurul conducător. Astfel, prezența ei aici a fost destul de rară. Avea în schimb Castelul de la Balcic și acolo mergea mai des.

Întâlniri importante la Pavilionul regal

Celebră este vizita la Pavilionul Regal, a Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, împreună cu familia imperială. S-a tot vorbit că se dorea atunci o uniune dinastică, în sensul căsătoriei prințului Carol, viitorul rege Carol al II-lea cu fata cea mare a familiei imperiale. Nu se știe însă cât este de adevărat. În memoriile tutorelui țareviciului, se vorbește de faptul că fetele țarului nu s-ar fi căsătorit niciodată cu altcineva decât cu un rus, deoarece erau profund naționaliste. Ele chiar atenționaseră familia că nu vor accepta o alianță matrimonială.

Întâlnirea de la Cuibul reginei este foarte importantă, deoarece a doua zi după plecarea familiei imperiale ruse a rămas Serghei Sazonov, ministrul rus de Externe împreună cu Ion Brătianu. Nedorind să discute politică în fața doamnelor, ei au plecat la București și au încheiat Acordul prin care România schimbă tabăra, respectiv sistemul de alianțe și trece de la Puterile Centrale la Antanta. Este un lucru foarte important, deoarece totul a început de la Cuibul reginei, a precizat directorul Muzeului Portului Constanța, George Varsami.

Una din contesele care însoțeau suita imperială rusă spune că a rămas impresionată când a văzut-o de pe puntea vasului, pe Regina Maria. A asemănat-o cu o preoteasă din Grecia antică, deoarece era îmbrăcată numai în alb, avea și părul alb și își aștepta oaspeții pe terasă.

Regele Mihai pescuia gingirică de pe terasa Pavilionului regal

Regele Mihai a intrat ultima dată în Pavilionul regal în anul 1998 și a spus că nu mai recunoaște nimic. S-au modificat multe lucruri în Cuibul reginei de la penultima sa vizită, de la care trecuseră 70 de ani. Lipsea mobilierul, care în ultima vreme avea monograma regelui.

Când i-a fost prezentată Regelui Mihai terasa dinspre mare, care acum este acoperită cu platforme, a zis: ”De aici pescuiam gingirică”. Faptul că a ținut minte acest cuvânt, utilizat numai de pescari și de câțiva oameni din jurul portului, înseamnă că l-a impresionat, mi-a spus curatorul George Varsami. Vizita familiei regale a reprezentat în 1998 un moment important în Constanța.

Regele Mihai a copilărit la Pavilionul Regal și și-a lăsat în cadrul vizitei din 1998 semnătura pe un caiet, alături de cea a soției sale, Ana. Ele pot fi văzute la Muzeul Portului Constanța. Deși l-a emoționat vizita, nu s-a observat acest lucru și nu i s-a clintit nici măcar un mușchi pe față, povestește George Varsami. El spune că regele era foarte curios să redescopere un loc în care a copilărit și pe care nu l-a mai văzut de 70 de ani.

Deși se află în inima Portului Constanța, Cuibul reginei poate fi văzut dacă faceți o plimbare cu autobuzul RATC care circulă pe linia 42. Acesta ajunge în port și are traseul până la Cuibul Reginei – Dana Militară.

April 30, 2019
Carol I, moscheea construită la cererea regelui

Sunt din Constanța, am trecut de sute de ori pe lângă Moscheea Carol I, dar niciodată nu am știut că pot intra să o vizitez. Am urcat în turn abia anul trecut, dar am crezut mereu că interiorul clădirii este rezervat doar bărbaților de etnie turcă și tătară. Am auzit de multe ori, de la diverse persoane, că femeile nu au acces în moschee și nu am insistat. De asemenea, știam că femeile musulmane nu au voie să intre în lăcașul de cult islamic. Greșit din nou, doamnele pot merge liniștite să se reculeagă acolo, însă în timpul slujbei trebuie să stea doar în balcon. Motivele sunt evidente, în moschee se fac mătănii, lumea stă în genunchi și se apleacă până când fruntea atinge podeaua, iar într-o astfel de postură, femeile ar reprezenta o ispită pentru bărbați.

Moscheea Carol I, ridicată la solicitarea regelui care îi poartă numele

Povestea lăcașului de cult musulman din Constanța are o vechime de 109 ani. Moscheea Carol I a fost construită la solicitarea regelui al cărui nume îl poartă, în semn de omagiu pentru comunitatea musulmană din Constanța, foarte numeroasă la acea vreme.

Mai mult decât atât, la inaugurarea lăcașului, în 1910, a participat și familia regală, alături de reprezentanții cultului musulman din România. Practic, este singura geamie care nu are o denumire musulmană. Credincioșii o numesc ”Kral camisi” sau ”Geamia regelui”.

Moscheea Carol I, o clădire frumoasă, care merită să fie zugrăvită

Arhitectura lăcașului de cult este spectaculoasă, dar nu am putut să nu observ faptul că, în interior, nu a fost zugrăvită de mult timp. Este adevărat, sala de rugăciune are o înălțime de 14 metri, iar cupola are 25 de metri, însă este păcat că a început să îi cadă tencuiala și nu a mai fost reabilitată de statul român.

Și aceasta, cu atât mai mult cu cât imobilul face parte din Patrimoniul istoric-cultural și muzeistic al României. Interiorul este decorat extrem de simplu, comparativ cu cel al bisericilor creștin-ortodoxe și cuprinde doar inscripții din Coran. Din fericire, cine o privește doar la exterior nu observă că nu a mai fost reabilitată și nu bănuiește că înăuntru există probleme. Construcția în stil maur, cupola, bolțile și minaretul sunt realizate în întregime din beton armat, fiind prima clădire pentru care s-a folosit acest material.

Un covor mare pentru o clădire mică

Știam că în incinta Geamiei Carol I există un covor foarte vechi și frumos. Când am intrat, am văzut că este mai mult rulat decât întins și am întrebat de ce stă așa. Mi s-a spus că turnul altarului, prin modul în care este amplasat, nu permite desfășurarea completă a covorului, astfel că el stă în permanență parțial înfășurat.

Covorul are, de fapt, valoare istorică. A fost dăruit de sultanul Abdul Hamid (1876-1909) moscheei de pe Insula Ada-Kaleh, care a fost acoperită de ape după construirea Hidrocentralei de la Porțile de Fier. Dimensiunea covorului este de 126 de metri și are o greutate de 490 de kilograme. El a fost lucrat la Centrul de artizanat Hereke din Turcia.

Minaretul, o atracție pentru turiști

Nu sunt puțini turiștii sau constănțenii care își fac curaj și urcă cele 140 de trepte înguste, dispuse în spirală, care duc spre minaret. În timp ce mai iau o pauză să se odihnească, vizitatorii observă că și pereții turnului sunt scorojiți și trebuie reabilitați. Mi-aș dori ca ministrul Culturii să facă o vizită la Moscheea Carol I și să vadă că are nevoie de investiții această frumoasă moștenire primită în dar de la rege.

Din balconul circular, de unde muezinul îi cheamă pe credincioșii musulmani la rugăciune, cei care au reușit să urce toate treptele pot vedea marea și au o perspectivă mai largă asupra centrului vechi al Constanței. În plus, poate fi observată de aproape cupola superbă, deasupra căreia stă mândră semiluna, simbolul Islamului.

Profetul Muhammed, religia păcii și iubirii

Am afirmat de multe ori și susțin în continuare că NU trebuie să punem niciodată semnul egal între musulmani și fanaticii religioși care susțin fundamentalismul și globalizarea terorismului, cei care comit numeroase atacuri peste tot în lume. Coranul, cartea sacră a musulmanilor vorbește despre o religie a păcii. La intrarea în Moscheea Carol I, credincioșii pot citi Predica de adio a profetului Muhammed, care îndeamnă la pace, iubire, dreptate și înțelegere.

”O, oameni buni! Este adevărat că aveți anumite drepturi asupra soțiilor vostre, dar, de asemenea și ele au anumite drepturi asupra voastră. Amintiți-vă că v-ați căsătorit cu ele cu îngăduința și permisiunea lui Allah. Dacă ele locuiesc sub acoperișul vostru atunci au dreptul să fie tratate cu respect și să fie îngrijite. Tratați-le cu blândețe căci ele sunt tovarășele voastre în viață și sprijinitoarele voastre de nădejde.”

”Toți oamenii se trag din Adam și Eva, un arab nu este superior unui ne-arab și un ne-arab nu este superior unui arab, așa cum nici un alb nu este superior unui negru și nici un negru nu este superior unui alb decât în evlavie și îndeplinirea de fapte bune. Toți musulmanii sunt frați. Nu fiți nedrepți cu voi înșivă!”

”Nu jigniți și nu răniți pe nimeni, pentru ca nimeni să nu vă jignească și să nu vă rănească. Amintiți-vă că într-adevăr vă veți întoarce în fața Domnului vostru și veți fi socotiți pentru faptele voastre.”

Ziua etniei tătare din România

Astăzi, 13 decembrie, este Ziua etniei tătare din România, iar regiunea Dobrogea este și patria lor, a tătarilor. Ei s-au stabilit în țara noastră în urmă cu mai bine de opt secole. Acum sunt înregistrați aproximativ 50.000, iar jumătate dintre ei trăiesc în județul Constanța. Profesorul Narciz Amza îmi spunea în cadrul unui interviu că îi este teamă de manelizarea cântecelor tătărești și dorește să fie păstrată identitatea națională a acestei minorități. Ea preciza că folclorul tătăresc dobrogean este din ce în ce mai puțin folosit la nunțile etnicilor și se cântă mai mult prelucrări ale pieselor vechi. ”Se pierde farmecul, valoarea și eleganța acelor cântece tătărești populare. Multe melodii sunt triste, pentru că avem o istorie tristă, dar cele vechi sunt line, nu sunt smucite.”, afirma Narciz Amza. Tocmai de aceea, astăzi a fost organizat la Palatul copiilor, spectacolul ”Valori și tradiții tătărești”, în cadrul căruia, copii din mai multe localități ale județului Constanța au interpretat cântece tradiționale, au dansat și au recitat poezii în limba tătară.

December 13, 2018