Discover Dobrogea

Tag: atractii dobrogea

Gura Dobrogei, rezervația cu peste 10 peșteri în stâncile din perioada jurasică

Gura Dobrogei este o atracție turistică spectaculoasă, însă prea rar vizitată de amatorii de excursii în Dobrogea. Situată lângă o pădure de foioase, dar și cu plante submediteraneene, această arie protejată este extrem de pitorească. Cei care doresc să evadeze pentru o zi într-un loc pitoresc, pot căuta peșterile ascunse printre stâncile foarte bătrâne, de vârstă jurasică, de la Gura Dobrogei.

Gura Dobrogei, un sătuc uitat de lume

Gura Dobrogei este sătuc mic și uitat parcă de lume, situat la aproximativ 50 de kilometri de Constanța, în zona de nord a județului. Mulți constănțeni care nu au ajuns niciodată în zonă, se minunează că există un astfel de obiectiv turistic, la câțiva kilometri de oraș.

Deși este o destinație foarte interesantă din județul Constanța, nu a fost amenajat până acum nici un traseu turistic, iar drumul spre rezervația naturală este pietruit și destul de prost. Totuși, cei care știu cât de frumos este acel loc din Podișul Casimcei, nu se descurajează și merg încet cu mașina până acolo.

Peste 10 peșteri pot fi văzute la Gura Dobrogei

Gura Dobrogei este o rezervație importantă, de interes național, care are aproximativ 243 de hectare. Ea este situată în județul Constanța, pe teritoriul administrativ al comunei Cogealac și a fost declarată arie protejată încă din 2007.

”Este o arie de interes floristic, faunistic, dar mai ales geologic, ea fiind alcătuită din stânci calcaroase foarte vechi, de vârstă jurasică, din cheiuri și maluri de văi și nu în ultimul rând din numeroase peșteri.

În zonă sunt mai mult de 10 peșteri, însă două dintre ele sunt mai mari. Ele sunt și cele mai cunoscute, pentru că au fost studiate de către speologi. Este vorba de Peștera Gura Dobrogei sau Peștera Liliecilor și Peștera La Adam”, a declarat pentru Discover Dobrogea conf. univ. dr. la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole din cadrul Universității Ovidius Constanța, Marius Lungu.

Peștera Liliecilor, monument al naturii descoperit de Vasile Pârvan

Nu ne-a fost ușor să găsim Peștera Liliecilor, despre care aflasem că este la Gura Dobrogei. Am urcat pe multe cărări spre vârful stâncilor, destul de abrupte, de pe care pietrele ne alunecau sub picioare, însă nu am găsit intrarea, deoarece nu este o peșteră amenajată. Ne-a arătat drumul o măicuță de la Mânăstirea Sf. Efrem, lăcaș de cult situat la poalele stâncilor bătrâne și roase de timp. Practic, din dreptul mânăstirii pornește cărarea care urcă spre Peștera Liliecilor.

”Peștera Liliecilor sau Peștera Gura Dobrogei, cum i se mai spune, este un monument al naturii, iar existența ei a fost semnalată încă din anul 1927 de către istoricul și arheologul Vasile Pârvan. Este o peșteră descoperită încă de la începutul secolului XX și a fost intens studiată. Peștera Liliecilor este relativ veche, formată la începutul cuaternarului, adică acum aproximativ 2 milioane de ani.

Ea are trei intrări și mai multe galerii, lungimea totală a acestora fiind de aproape 500 de metri. În această peșteră au fost atestate numeroase mărturii ale activității umane, multe unelte și fragmente de ceramică neolitică, dar și obiecte din metal, aparținând epocii fierului. Peștera aceasta oferă condiții optime pentru coloniile de lilieci, care i-au dat și numele, lilieci care trăiesc și în prezent acolo. Cele mai multe galerii și încăperi ale peșterii sunt zone de adăpostire a liliecilor în timpul verii, dar și de hibernare în timpul iernii”, a precizat pentru Discover Dobrogea, conf. univ. dr. Marius Lungu.

În Peștera La Adam au fost găsite fosile de 100.000 de ani

Zona Gura Dobrogei este destul de ofertantă din punct de vedere turistic. Tot la Gura Dobrogei mai este o peșteră cunoscută, Peștera La Adam, un alt monument al naturii, care se întinde pe o suprafață de 5 hectare.

Ar putea fi amenajată și introdusă într-un circuit turistic, însă nici aceasta nu este prea ușor de găsit. În drum spre peșteră am întâlnit un pui de broască țestoasă dobrogeană, care, nefiind obișnuit cu prea mulți oameni în zonă s-a speriat și și-a ascuns capul în carapace.

În urma cercetărilor au fost găsite în peșteră câteva pietre cioplite, despre care se spune că au făcut parte dintr-un altar al Zeului Mitras sau Zeul Luminii.

”Este o peșteră unică, pentru că aici s-au descoperit numeroase fosile, cea mai importantă fiind un molar care aparține lui homo sapiens fossilis, cu o vechime de aproximativ 100.000 de ani. Are o galerie mai mare la intrare, se urcă pe niște trepte, după care există o cale de acces pe platou, printr-o galerie foarte îngustă.”, am mai aflat de la conf. univ. dr. la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole din cadrul Universității Ovidius Constanța, Marius Lungu.

Legenda satului Gura Dobrogei

Se spune că în dreptul peșterii Gura Dobrogei a existat în trecut un sat numit Câvârgic, în turcă Kıvırcık, în care trăiau oameni foarte bogați. Erau găgăuzi și cerchezi fugiți din Rusia, care au ajuns în Dobrogea și i-au cerut sultanului să se mute în zonă. Pentru că erau gospodari, ei au întemeiat un sat cu case curate, cu grădini mari și frumoase.

Într-o zi, satul a rămas pustiu. A fost prădat și cu timpul s-a transformat într-o ruină, peste care au fost construite ulterior alte două sate noi, Târgușor și Gura Dobrogei, pe care le putem vizita și acum. Potrivit legendei, găgăuzii și cerchezii nu își plăteau niciodată taxele, pentru că îi omorau pe turcii care mergeau să le ia birul. Ei au aflat că armata turcească se plimbă prin sate să își caute slujbașii dispăruți, astfel că și-au luat banii ascunși în peșteră și s-au făcut nevăzuți de atunci. Când armata otomană a ajuns în satul lor, l-a găsit părăsit, am mai aflat de la conf.univ.dr. Marius Lungu.

Mânăstirea Sf. Efrem

În zona rezervației naturale Gura Dobrogei, pe valea pârâului Visterna, a fost construită în anul 2011 Mânăstirea Sf. Efrem. Maicile din lăcașul de cult sunt conduse de maica stareță Stavrofora Evghenia Arău.

În broșura pe care mi-a oferit-o o măicuță, împreună cu o mică icoană în care este înfățișat Sf. Efrem, scrie că acesta s-a născut în sec. al XIII-lea în orașul Trikala din centrul Greciei. El a fugit din cauza năvălirii turcilor conduși de Baiazid și a plecat de acasă, ajungând la Mânăstirea Buna Vestire de pe Muntele Amomon. A fost călugărit cu numele de Efrem, apoi a primit harul preoției. La vârsta de 42 de ani a fost luat în robie de către turci și chinuit timp de 8 luni. Pe data de 5 mai, Efrem a fost prins de un dud cu capul în jos, i s-a străpuns pântecul cu un tăciune încins și apoi a murit. După 500 de ani a fost descoperit trupul Sf. Efrem, întreg și neatins de timp, de către Monahia Macaria Desipri. La racla cu moaștele lui s-au făcut nenumărate minuni, care au copleșit ortodoxia. Efrem a fost canonizat de către Biserica Greciei în anul 2011, ca făcător de minuni.

Programul pentru vizitarea mânăstirii este între orele 08.00-14.00 și 17.00-20.00 de luni până sâmbătă, iar duminica și de sărbători, lăcașul de cult este deschis în intervalul 08.00-20.00. Mânăstirea poate fi observată și de pe cărarea care duce spre Peștera Liliecilor, denumită și Peștera Gura Dobrogei.

Dacă ajungi la Gura Dobrogei, poți merge apoi Mânăstirea și Peștera Casian, aflate în apropiere. În drumul care coboară spre peșteră, vei putea admira Lacul Casian și lebedele care se plimbă pe acesta. Cu siguranță îți mai rămâne timp și pentru o vizită la Cheile Dobrogei, o rezervație spectaculoasă, pe care nu trebuie să o ratezi dacă tot te afli în zonă.

September 9, 2020
Grecii din Dobrogea ne transmit prin obiceiurile lor bucuria de a trăi

Dansurile spectaculoase, mâncărurile simple dar extrem de gustoase și dragostea pentru păstrarea tradițiilor sunt transmise din generație în generație de grecii din Dobrogea, de mii de ani. Le place viața și îi încurajează pe cei din jurul lor să se bucure că trăiesc. Până la urmă, ce-ar fi viața fără dans, zâmbete și momente frumoase? Tocmai de aceea probabil, pe 28 mai 2016 s-au strâns pe Plaja Modern din Constanța aprope 6500 de adulți și copii de diferite naționalități, să danseze sirtaki. Președintele Comunității Elene ”Elpis” și-a dorit atunci să batem recordul mondial la numărul de participanți care își strâng mâinile și dansează cu bucurie pe ritmuri grecești. Deși totul era pregătit ca la carte și au participat mai multe persoane decât era necesar, o ploaie torențială a stricat planurile și recordul nu a mai fost înregistrat, deoarece arbitrii au spus că nu pot fi numărați dansatorii în acele condiții neprielnice. Cu toate acestea însă, experiența tuturor celor care au făcut parte din această poveste frumoasă a fost de cartea recordurilor. Au venit oameni din Australia, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Grecia, Bulgaria și Turcia, doar pentru a lua parte la acel eveniment extraordinar. Pentru că dansul este trăire și bucurie, iar grecii, fie că sunt din Dobrogea sau din țara lor de origine, ne sunt dragi.

Grecii din Dobrogea ne învață să trăim frumos și să fim generoși

Cine a ajuns o dată în Grecia își dorește să se mai întoarcă acolo. Iar cei care nu au mers încă pe tărâmul vechii Elade privesc admirativ dansurile pe care grecii din Dobrogea le prezintă la diferite festivaluri. Președintele Comunității Elene ”Elpis” Constanța, Anton Antoniadis a precizat pentru Discover Dobrogea că în ADN-ul său este cu siguranță ceva grecesc, de aceea ține foarte mult la păstrarea tradițiilor.

”Grecii transmit prin toți porii bucuria de a trăi. Ei când vorbesc despre o persoană decedată întreabă întâi cum a trăit, pentru că asta contează cel mai mult. Este importantă buna-dispoziție, să trăiești frumos și să fii om în primul rând. De-aia când te duci la cârciumă, grecul scoate o sticlă cu apă și ți-o pune gratis pe masă sau îți oferă un desert din partea casei. Important este să te simți bine și să nu îți pară rău că i-ai trecut pragul. Sunt multe lucruri care îmi plac la greci, cam aceleași le apreciază și românii”, spune Anton Antoniadis.

Constanța, orașul adoptiv al refugiaților eleni

Prezența grecilor în Constanța este atestată încă din antichitate, ei fiind cei care au fondat Cetatea Tomis în sec. VI î.Hr. După jumătatea secolului al XIX-lea, Constanța a devenit orașul adoptiv al refugiaților greci din regiunile aflate sub dominație otomană. Președintele Comunității Elene ”Elpis” Constanța, Anton Antoniadis spune că grecii au fost cei care au construit prima școală în orașul de la malul mării, în anul 1865 și primul teatru, ”Elpis”, în 1898, în care în prezent funcționează Teatrul de păpuși. Înaintea celui de-al doilea război mondial, în Constanța trăiau peste 6000 de greci, iar Comunitatea elenă deținea un patrimoniu important, avea școală, teatru, biserică, spital și numeroase clădiri care acum au devenit istorice.

Stradela Vântului, granița între două mahalale

Stradela Vântului situată în zona veche a Constanței este a doua cea mai îngustă arteră din România, după Strada Sforii din Brașov. Puțini știu însă faptul că în anul 1900 acest culoar îngust despărțea cartierul grecesc de cel armenesc. Foarte fotografiată de turiști și de constănțeni în ziua de astăzi, străduța stâmtă care delimita mahalaua grecească de ce armenească, adăpostește numeroase clădiri de patrimoniu.

Casele grecești sunt frumoase, dar mai importantă este istoria lor

Reședințele grecilor bogați care au trăit în Constanța sunt și astăzi admirate și fotografiate de cei care ajung în zona Peninsulară și dau farmec centrului vechi. Casele Embiricos, Manicatide, Hrisicos – primul hotel de lux ridicat în Piața Ovidiu în anul 1900, vilele Șuțu sau Constantinidi și multe altele, toate se află acum în ruină, deși pe vremuri erau imobile cu o arhitectură deosebită.

Anton Antoniadis spune că toate casele grecești din Dobrogea sunt frumoase, însă apreciază că istoria lor este mai importantă decât arhitectura. ”Mai puțin contează casa, important este cine a locuit în acea casă și ce a făcut pentru comunitate.

Casa e făcută din cărămizi, beton, paiantă, chirpici, însă esențială este istoria ei. Mă doare faptul că multe astfel de clădiri istorice sunt în ruină, mă deranjează că nici până acum nu ni s-a retrocedat vechea Școală Greacă. Ne doare că mai sunt 10 centimetri de mal și se surpă atât Teatrul Elpis, cât și Biserica Greacă, monumente clădite din banii etnicilor greci. Ne dor foarte multe lucruri. Tot malul stă să se prăbușească, iar dacă Primăria Constanța va prelua acel teren, va trebui să îl consolideze cât mai repede”, a precizat pentru Discover Dobrogea președintele Comunității Elene ”Elpis” Constanța.

Familia Antoniadis, de 5 generații în Constanța

În anul 1900 erau două familii Antoniadis în Constanța, între care nu exista legătură de rudenie. Una avea magazinul care îi purta numele, situat la intersecția străzilor Ștefan cel Mare cu I.Ghe.Duca, iar cealaltă era a străbunicilor actualului președinte al Comunității Elene ”Elpis”. Ei au venit din Constantinopol în Dobrogea de Sud în Cadrilater, prin anul 1900. La acea vreme, Iani Karaghiozi și-a schimbat numele din Antoniadis în Mainoff, să poată scăpa din Imperiul Otoman.

Ajunsă în Dobrogea, familia și-a cumpărat 1000 de oi și a deschis mai multe fabrici de cașcaval sau cășării cu li se spunea, atât în cadrilater cât și în județul Constanța, în localitățile Engherezu și Cotul Văii. Anton Antoniadis se mândrește și cu faptul că din partea mamei sale arborele genealogic începe de la Neamul Șoimăreștilor, iar istoria familiei este foarte lungă. El spune că a fost la Sâmbăta de Jos, unde se păstrează toată arhiva familiei, documentele, medaliile și hrisoavele de când le-a dat voievodul pământ.

Casa în care au copilărit Anton Antoniadis și tatăl său încă mai există pe strada Ștefan cel Mare din Constanța. Revoluția din 1989 a scăpat locuința de la demolarea propusă pe vremea lui Ceaușescu, atunci când se dorea a fi ridicată o sală de sport pentru fosta Școală 25. Ambele familii Antoniadis și alți vecini din zonă se adăposteau în timpul bombardamentelor în buncărul care era construit sub magazinul care le purta numele, povestește președintele Comunității Elene ”Elpis” Constanța, care a aflat aceste lucruri de la bunicul său.

Ansamblul ”Elpis” păstrează tradițiile grecești

Grecii și-au păstrat tradițiile chiar și în perioada comunistă, în care nu le era permis să părăsească țara pentru a-și vizita rudele din vechea Eladă. Dansurile și obiceiurile nu le-au putut fi confiscate, iar după anul 1990 comunitatea elenă din Dobrogea s-a reactivat.

Ansamblul de dansuri grecești ”Elpis” Constanța este extrem de apreciat în orice colț de țară ar merge. Indiferent că dansează Kalamatiano, denumire care provine de la frumoasele batiste din mătase făcute în Kalamata, Tsamiko, un dans tradițional în care băieții își pot demonstra talentele acrobatice, numit după îmbrăcămintea luptătorilor din munți în timpul Războiului de Independență al Greciei sau Sirtaki, devenit cel mai cunoscut dans grecesc datorită filmului ”Zorba Grecul”, tinerii din ansamblul ”Elpis” sunt admirați și aplaudați. Ei ne transmit bucuria de a dansa și de a se bucura de viață, dar ne prezintă în același timp și costumația tradițională a grecilor, pe care o poartă cu mândrie.

Amintiri din copilărie

Mulți dintre noi tânjeam în perioada comunistă după haine și încălțăminte, altele decât găseam în magazine. Lucruri care acum ni se par banale, precum Coca-Cola, încălțăminte de firmă sau blue jeans, erau doar vise frumoase și le puteam admira doar la turiștii care ajungeau pe litoral. Traian Antoniadis povestește că a găsit prin anii 70 o revistă grecească prin casă, în care a văzut tot felul de obiecte vestimentare și încălțăminte sport. Atunci s-a decis să le scrie în engleză reprezentanților magazinelor care aveau trecută adresa în acea broșură. I-a impresionat și cu faptul că provine dintr-o familie de greci stabilită în România, astfel că nu mică i-a fost mirarea când a aflat după o lună, că i-a ajuns acasă prin poștă o pereche de adidași Puma. ”Când am ajuns acasă m-a luat tata la încins și mi-a dat un pantof în cap, că nu-l uit nici acum. Era speriat că miliția era cu ochii pe noi ca pe butelie, așa cum se întâmpla cu toți cei care primeau ceva din străinătate. Habar n-aveți ce mult am iubit acei adidași. După vreo trei ani în care i-am purtat intens, m-am dus pe stabilopozii de la Poarta 1 să pescuiesc stavride. Fiind prea cald afară, m-am descălțat și din greșeală i-am atins, astfel că unul mi-a căzut în apă și acolo a rămas. Parcă mi s-a rupt ceva din suflet, îi purtasem câțiva ani buni. Asta este o amintire extraordinară din vremea comunismului”, spune Anton Antoniadis, mândru că i-a convins pe greci să îi trimită acea pereche de încălțăminte sport.

Românii cu sânge grecesc din Comunitatea Elenă ”Elpis”

Noi trăim de 5 generații în Constanța, dar eu nu spun că sunt grec, ci că sunt român, precizează președintele Comunității Elene ”Elpis” Constanța. ”Că am în suflet ceva pentru greci, asta este altă poveste. Comunitatea Elenă Elpis Constanța are o particularitate, nu primește greci în comunitate.

Nu are membri în comunitate care sunt greci. În statutul comunității scrie că nu se primesc greci, ci români cu sânge grecesc. În prezent, sunt peste 1600 de membri titulari în cadrul comunității și cam 1200 de membri simpatizanți”, afirmă președintele comunității. El spune că îi plăceau constănțenii din anii 60-70, când toți erau cu zâmbetul pe buze și cu spatele drept. ”Acum, dacă ne uităm pe stradă o vedem pe doamna aceea cu pălărie albă care merge cu capul în jos. Uitați-vă pe fața ei, numai fericire nu se citește pe chip. Lumea a uitat să se bucure de viață”, observă cu regret Anton Antoniadis.

Chiar dacă în Dobrogea nu cresc măslini și portocali, marea nu este turcoaz precum Mediterana și dansurile noastre sunt diferite de cele grecești, nimic nu ne poate opri să descoperim mici bucurii care să ne aducă zâmbetul pe buze și să ne determine să trăim viața frumos, așa cum grecii știu să o facă de mii de ani pe meleagurile noastre.

August 4, 2019
Pădurea Letea, povestea nemuritoare din Delta Dunării

Pădurea Letea este o adevărată poveste, pe care merită să o ”citești” dacă ajungi în Delta Dunării. Ne amintește de basmele din copilărie. Știți voi, acelea în care erau descriși copacii fermecați, pe care ni-i imaginam în fel și chip. Stejari de sute de ani cu ramuri întortocheate, liane, dune de nisip, cai sălbatici și mii de specii de păsări, toate creează un peisaj exotic și uluitor.

Prin grinduri și canale, de la Sulina spre Pădurea Letea

Pornind din Portul Sulina, traseul până la Pădurea Letea are o distanță de aproximativ 30 de kilometri. Dacă aveți norocul să îl găsiți liber pe ghidul de turism Mihai Călin, plimbarea cu barca va fi o plăcere, iar informațiile pe care el le oferă sunt foarte prețioase. Câteva dintre ele se regăsesc în acest articol, dar drumul este lung, iar Mihai are multe lucruri să vă spună. De la Sulina, se merge cu barca printr-o zonă mai sărăcăcioasă în vegetație, pentru că este foarte aproape de mare. Se trece prin Canalul Cordon litoral de Nord, apoi se intră în Canalul Cardon.

Acolo este o fostă gârlă, Canalul Bărbosu îi zice, despre care, localnicii spun că inițial a fost săpat de lipoveni sau de ucraineni, ”excavatoare cu barbă”, cum erau denumiți pe vremuri. Pe traseu se trece de la vegetația sărăcăcioasă, la o zonă cu vegetație de stepă, apoi în cea de grinduri maritime, în zona de grinduri fluvio-maritime, urmată de o zonă cu plauri, acele insule plutitoare care se mișcă pe canal în funcție de modul în care bate vântul sau curentul, ori chiar de la valurile produse de barcă. Într-un final se ajunge în satul Letea și se vizitează pădurea strict protejată.

Cu căruța trasă de cai, prin Pădurea Letea

Excursiile în Pădurea Letea se fac cu mașinile până la poartă. Da, până la poartă, deoarece pădurea este împrejmuită cu gard de sârmă ghimpată, pentru a fi protejată de caii sălbatici, care mănâncă scoarța copacilor și lăstarii acestora. Apoi, urmează distracția pentru cei care nu s-au mai plimbat cu căruțele trase de cai.

Traseul este de 8 kilometri, timp în care putem admira peisajele de vis și să ne imaginăm cum se plimbau strămoșii noștri. De la coborârea din căruță, se parcurge pe jos un kilometru până la dunele de nisip. În tot acest timp, ghidul de turism Mihai Călin ne explică istoria acestei atracții turistice, un loc spectaculos din Delta Dunării. De la el am aflat că Pădurea Letea, împreună cu Pădurea Caraorman și Delta Dunării reprezintă al treilea loc din lume ca număr de specii de plante și animale, după Arhipelagul Galapagos și Marea Barieră de Corali. Peste 5500 de specii de plante și animale există în zonă și reprezintă raiul cercetătorilor, al biologilor marini, al botaniștilor și în general, al iubitorilor de natură, spune ghidul de turism Mihai Călin. Fotografii de păsări spun că ajung în rai, când au prilejul să vadă și să fotografieze berzele negre, foarte rare dealtfel, vulturi codalbi, lopătari, țigănuși, eretele mici și mari, stârcul mare, stârcul roșu, galben, pitic sau pe cel de noapte, privighetori, sticleți, caprimulg, buha, ciocănitoarea pestriță, vânturelul roșu sau cel de seară, gaia sură, gaia neagră, șorecari, șoimul încălțat, eretele de stuf, uliganul pescar, dumbrăvencele, prigorii, ciocănitorile și multe, multe alte specii de păsări.

Pădurea Letea a luat locul mării

În urmă cu 6000 de ani, în locul în care se află acum Pădurea Letea era marea. Tocmai de aceea sunt și multe dune de nisip. Cele mai înalte dune de acolo, au ajuns la un moment dat la 22 de metri, povestește Mihai Călin. Și aceasta, din cauza vântului, care le spulberă pe timpul iernii.

Dunele sunt formate din scoică marină, iar nisipul este alb și extrem de fin. Un nisip numai bun de pus în clepsidră, cum spune Mihai Călin. Deoarece pe dune nu există vegetație, pe timpul verii temperatura crește uneori până la 60 de grade. Tocmai de aceea este indicată pentru această excursie o ținută de drumeție. Dacă faci imprudența să porți papuci vara și își iese piciorul din ei, faci bășici instantaneu, spune ghidul de turism Mihai Călin.

O singură plantă, ”Cârcelul de nisip”, ephedra distachya după denumirea lui științifică, are rădăcină sub formă de rizomi s-a adaptat și crește pe dune, astfel că le stabilizează cumva și coboară până la apă. Această plantă face la sfârșitul lunii iunie niște fructe roșii care seamănă cu murele și au gust de pepene roșu. Dunele se înroșesc de la acele fructe, care sunt comestibile și evident, foarte gustoase, afirmă Mihai Călin.

Caii sălbatici din Pădurea Letea

Mulți dintre turiștii care ajung în Pădurea Letea, vor să vadă, pe lângă dune și copacii seculari, caii sălbatici. În cea mai veche rezervație naturală din România, există aproximativ 2000 de cai sălbăticiți.

Ei au fost abandonați de localnici în perioada comunistă, fie pentru că nu mai aveau cu ce să îi hrănească, fie după ce a fost declarată ”anemia infecțioasă”, o afecțiune care i-a determinat pe mulți deținători de cai să își abandoneze animalele. Ei s-au înmulțit de-a lungul anilor, iar în prezent se estimează că există între 3000 și 5000 de cai în toată rezervația și aproape 2000 de exemplare în zona Letea.

Stejarii seculari, atracția turiștilor

Indiferent că vorbim despre turiștii români sau străini, toți rămân impresionați de stejarii seculari din Pădurea Letea. Unul dintre ei are peste 780 de ani, alții au 400-500 de ani. Doar doi dintre acești copaci mai pot fi văzuți de vizitatori în cadrul traseelor turistice.

Sunt două trasee pentru turiști: cel cu mașina, mai lung, care merge aproape de localitatea Periprava. Acesta însă, nu trece efectiv prin pădure, deoarece se merge pe grinduri. Spectacolul naturii ne este oferit de traseul rustic, cel cu căruța trasă de cai, care îi încântă pe toți cei care îl aleg. Să nu uităm de lianele care ne dau impresia că ne aflăm în junglă. Ele s-au întins prin toată pădurea și sunt de mai multe feluri: vița de vie sălbatică, liana greacă și curpenul de pădure și pot avea chiar și o lungime de 25 de metri.

Jacques-Yves Cousteau a făcut cercetări în Delta Dunării

Jacques-Yves Cousteau a făcut cercetări timp de 6 luni în Delta Dunării cu o echipă de peste 30 de persoane, prin anii 1990-1991. În urma studiilor pe care le-au făcut, pădurea Letea a intrat în patrimoniul UNESCO și a fost înființată Administrația Rezervația Biosferei Delta Dunării. Ulterior au fost aduse multe specii de plante, pe care specialiștii le-au cultivat în Pădurea Letea, pe nisip. Ghidul de turism Mihai Călin spune că pepiniera de pini a fost cultivată în pădure în 1977-1978, în urma probelor de sol luate de acolo. Copacii s-au aclimatizat și acum este o mare pădure de pini la Letea. De la ghidul Mihai Călin am aflat că sunt și duzi pe nisipul de la Letea.

Pădurea nu este compactă, așa cum sunt pădurile de deal. Există fâșii de copaci și dune de nisip longitudinale, orientate de la nord la sud, în sensul în care s-a retras marea. De asemenea, sunt și dune circulare, care au rămas ca niște valuri congelate, ne povestește ghidul Mihai Călin. Marea s-a retras și au rămas dunele foarte mari, care pot fi văzute în pădure.

Unde este Letea?

Letea este o localitate situată în nord-estul județului Tulcea, în Delta Dunării, pe grindul Letea, la 102 de km de orașul Tulcea. Ea aparține de comuna C.A.Rosetti, care are în componență 4 sate. Sfiștofca și Periprava, locuite de ruși lipoveni, Cardon, un cătun în care locuiesc ucraineni și bulgari și Letea, care este un sat de ucraineni. În comuna C.A.RosettI trăiesc mulți moldoveni veniți în transhumanță cu oile din Moldova și din Republica Moldova.

Pădurea Letea este frumoasă în orice anotimp, dar este spectaculoasă primăvara și toamna, când caii pasc liniștiți pe pajiști, florile ne încântă privirea cu multitudinea de culori, țânțarii nu ne mai deranjează, iar căldura nu este copleșitoare. O excursie în Pădurea Letea este o experiență deosebită, la finalul căreia veți avea telefonul plin de fotografii.

Fotografiile sunt realizate de ghidul de turism Mihai Călin.

June 6, 2019