Tag: Asociația Dobrogea de Patrimoniu

  • Parada etniilor și a costumelor tradiționale va fi organizată pe 25 mai, cu ocazia Zilelor Constanței

    Parada etniilor și a costumelor tradiționale va fi organizată pe 25 mai, cu ocazia Zilelor Constanței

    Asociația Dobrogea de Patrimoniu și reprezentanții etniilor din Dobrogea, în parteneriat cu Primăria Constanța și Forțele Navale Române, organizează duminică, 25 mai 2025, de la ora 16.00, evenimentul cultural „Ziua Constanței Multietnice”.

    În cadrul manifestării are loc, de la ora 16.00, o paradă a etniilor și a costumelor tradiționale, cu pornire de pe str. Ștefan cel Mare, din dreptul Tomis Mall, pe traseul B-dul Tomis – Faleza Cazino, coloana fiind însoțită de Muzica Militară a Forțelor Navale Române.

    Parada etniilor - Ziua Constanței Multietnice 2025

    Evenimentul se află la a III-a ediție și pune accent pe patrimoniul cultural, astfel că, la paradă vor participa, îmbrăcați în costume tradiționale, reprezentanții Comunității Elene Elpis Constanța, ai Comunității Rușilor Lipoveni Constanța, Uniunii Armenilor din România filiala Constanța, Uniunii Democrate Turce din România, Comunității Aromâne Constanța, Uniunii Ucrainenilor din România, ai Asociației Partida Romilor Pro-Europa municipiul Constanța, ai Comunității Edinstovo a Bulgarilor din Constanța și ai Comitetului de Organizare a UDTTMR.

    La manifestarea culturală vor mai participa reprezentantele asociațiilor „Cusături Dobrogene”, „Crăiese cu ii alese” și reprezentantele Asociației „IA de la malul mării”, ale căror membre sunt colecționare de costume tradiționale autentice românești.

    La eveniment sunt așteptați să participe toți cei care iubesc Constanța și doresc să sărbătorim împreună ziua orașului. Vă invităm să fiți alături de noi, la parada „Ziua Constanței Multietnice”!

  • Zilele Europene ale Patrimoniului sunt marcate prin lansarea cărții „Poveștile cetății Tomis și ale orașului Constanța”

    Zilele Europene ale Patrimoniului sunt marcate prin lansarea cărții „Poveștile cetății Tomis și ale orașului Constanța”

    Asociația Dobrogea de Patrimoniu organizează un eveniment cultural dedicat Zilelor Europene ale Patrimoniului, cu sprijinul companiei IULIUS și în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) și Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța. În cadrul manifestării va fi lansată cartea „Poveștile cetății Tomis și ale orașului Constanța”,  un volum semnat de Cristian Cealera – doctor în istorie, ghid și reprezentant MINAC și Auris Luca – jurnalist. Evenimentul va avea loc la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, pe 20 septembrie 2024, de la ora 15.00. Acest proiect editorial este realizat de Asociația Dobrogea de Patrimoniu, cu sprijinul companiei IULIUS, dezvoltator specializat în realizarea de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu planuri investiționale și în Constanța, din dorința de a promova cunoaşterea şi respectarea patrimoniului cultural local și de a evidenţia importanța păstrării valorilor culturale.

    ”Poveștile cetății Tomis și ale orașului Constanța”, cartea care promovează patrimoniul local

    Auris Luca, președintele Asociației Dobrogea de Patrimoniu: „Volumul prezintă o parte din moștenirea culturală și istorică pe care ne-au lăsat-o strămoșii, monumente de patrimoniu pe care cu toții trebuie să le cunoaștem, să le protejăm și să le promovăm. Pentru început, cartea a fost tipărită în 500 de exemplare, pe care le vom oferi elevilor din liceele constănțene, pentru ca ei să cunoască istoria clădirilor de patrimoniu din oraș și să conștientizeze importanța acestora. Acesta este și motivul pentru care Asociația Dobrogea de Patrimoniu a ales, ca dată de lansare a cărții, Zilele Patrimoniului European, iar ca loc de desfășurare, o clădire istorică, ce este inclusă, de altfel, în acest volum.

    În acest proiect editorial este prezentată, pe scurt, istoria cetății Tomis, dar sunt incluse și 25 de monumente de patrimoniu din Constanța, cu poveștile lor. Desenele sunt realizate de elevii Răzvan Marian Voicu, Ștefania Botezatu, Patric Cristian Cojocaru, Amanda Checiu, David Pătrașcu, Alesia Cobasnian, de la Secția Arhitectură a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța și de Eliza Boranda de la Liceul Teoretic Traian din Constanța, coordonați de prof. arh. Andrei Beșcucă. Imaginile din carte vor fi prezentate și într-o expoziție de grafică, pe care participanții la lansare o vor putea vedea pe holul de la intrarea în Sala Pictată a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.”

    Cuvântul înainte este semnat de arhitectul Radu Cornescu, un bun cunoscător al patrimoniului constănțean, care, între altele, precizează: „Acest volum poate fi declarat inclusiv o carte‑manifest care se adresează instituţiilor de cultură şi autorităţilor constănţene ca să se facă demersurile necesare pentru ca aceste  «bijuterii»  ale urbei să fie puse la locul lor, în Lista Monumentelor Istorice, având, fiecare, valori arhitectu­rale şi memorialistice deosebite.”

    Despre Asociația Dobrogea de Patrimoniu

    Asociația Dobrogea de Patrimoniu a derulat, în ultimii 3 ani, mai multe proiecte culturale, din dorința de a promova patrimoniul cultural material și imaterial din Dobrogea. ONG-ul oferă soluții inovatoare pentru promovarea valorilor culturale, în context regional, național și internațional. Asociația Dobrogea de Patrimoniu susține educația tinerilor pentru protejarea patrimoniului, sprijină adaptarea activităților la diverse platforme de prezentare și difuzare, inclusiv în mediul digital, susține valorizarea patrimoniului și încurajează accesul cât mai larg al publicului la cultură.

    Despre IULIUS

    Compania IULIUS este dezvoltator și operator real estate specializat în proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 25 de ani. Portofoliul său include peste 310.000 mp de retail, în două proiecte mixed-use de regenerare urbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), rețeaua națională de shopping mall-uri regionale (Iulius Mall – Iași, Cluj-Napoca și Suceava) și proiectele Family Market din Iași (Miroslava și Bucium). Centrele comerciale sunt lidere de piață la nivel regional și înregistrează anual peste 70 de milioane de vizite. Compania IULIUS deţine şi 15 clădiri de birouri, la Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, cu o suprafață totală de peste 242.000 mp, în care sunt prezente peste 80 de companii și unde lucrează peste 27.000 de angajați. IULIUS este implicat activ în comunitate, acesta fiind unul dintre pilonii pe care se axează strategia sa de sustenabilitate, susținând programe culturale, educaționale și de impact social în toate orașele în care este prezent.

  • Expoziția permanentă de la MINAC se închide astăzi și va putea fi văzută, din primăvară, într-un alt spațiu

    Expoziția permanentă de la MINAC se închide astăzi și va putea fi văzută, din primăvară, într-un alt spațiu

    Muzeul de Istorie Națională (MINAC) intră într-un amplu proces de restaurare, astfel că, începând de astăzi, instituția de cultură nu mai poate fi vizitată. Timp de 4 ani, muzeul va funcționa într-un alt spațiu, situat în apropierea clădirii de patrimoniu.

    Cele mai frumoase și mai importante obiecte ale MINAC vor fi expuse în clădirea de sticlă a BRD

    „Actualul sediu al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța va rămâne «casa» muzeului, însă, pentru că va intra într-un amplu proces de reabilitare, vom avea un sediu temporar. Tot ce înseamnă personal și o parte importantă a patrimoniului vor fi relocate în ceea ce constănțenii cunosc drept clădirea BRD, construcția de sticlă din spatele moscheei, situată la 100 și ceva de metri de muzeul nostru.

    Cine va dori să viziteze muzeul nu va trebui să meargă prea departe, tot în zona aceasta istorică, zona tradițională a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, va rămâne.

    Deocamdată va fi mutată o parte a expoziției permanente, pentru că în spațiul nou nu o să mai avem posibilitatea de a expune tot. Vom avea, la parter, o singură expoziție, cu cele mai frumoase și mai importante obiecte. Totuși, noi vom încerca să compensăm prin expoziții itinerante, expoziții temporare făcute în colaborare cu alte instituții, pe tot ceea ce înseamnă zona de virtual, pentru că încercăm să mergem cât mai mult pe noile tehnologii.

    Acolo, probabil, undeva în primăvara anului viitor va fi deschisă expoziția din spațiul temporar în care se va muta Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

    Conform contractului, lucrările de restaurare vor fi realizate pentru toată clădirea și trebuie să dureze 48 de luni, în care intră și Proiectul Tehnic, care deja s-a făcut. Acum, depinde foarte mult și ce se va găsi la fața locului când vor începe lucrările, pentru că, la clădirile de patrimoniu de peste 100 de ani, cum este și cea care găzduiește muzeul, întotdeauna pot apărea surprize”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Răzvan-Victor Pantelimon, directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

    Vineri, 20 septembrie, va avea loc ultimul eveniment cultural la MINAC

    „Începând de astăzi, expoziția permanentă va fi închisă, dar, va mai fi organizat un eveniment special, pe data de 20 septembrie, la ora 15.00, când avem lansarea unei cărți extraordinare despre patrimoniul orașului Constanța, «Poveștile cetății Tomis și ale orașului Constanța», ai cărei autori sunt Cristian Cealera și Auris Luca.

    Cei interesați sunt așteptați la acest eveniment cultural, organizat de Asociația Dobrogea de Patrimoniu, în parteneriat cu MINAC, care va avea loc în Sala Pictată.”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Răzvan-Victor Pantelimon, directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

  • „Constanța Multietnică”, un nou eveniment organizat de Asociația Dobrogea de Patrimoniu

    „Constanța Multietnică”, un nou eveniment organizat de Asociația Dobrogea de Patrimoniu

    Asociația Dobrogea de Patrimoniu și Primăria Constanța vă invită duminică, 19 mai 2024, de la ora 14.00, să participați la o serie de activități culturale, în cadrul evenimentului „Constanța Multietnică”.

    Expoziții, paradă și un spectacol al etniilor și costumelor tradiționale, la evenimentul Constanța Multietnică

    Manifestarea debutează cu două expoziții de grafică, intitulate „Clădiri de patrimoniu ale Constanței multietnice”, organizate pe str. Ștefan cel Mare din Constanța. Liceeni de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, Secția Arhitectură, vor prezenta la expoziția din dreptul clădirii CEC, modul în care au realizat grafica pentru tablourile expuse, iar colegii lor de la Secția Muzică, din Ansamblul Flautissimo coordonat de prof. Magdalena Ghilescu, vor susține un concert.

    De la ora 14,30, va avea loc o paradă a etniilor și a costumelor tradiționale, cu pornire de pe str. Ștefan cel Mare, din dreptul Tomis Mall, pe traseul B-dul Tomis – Faleza Cazino – Piața Ovidiu, coloana fiind însoțită de Muzica Militară a Forțelor Navale Române.

    Evenimentul pune accent pe patrimoniul cultural, astfel că, atât la paradă, cât și la spectacolul din Piața Ovidiu, care va începe la ora 16.00, vor participa: Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” din cadrul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada”, Ansamblul „Elpis” al Comunității Elene Elpis Constanța, Ansamblul „Can Renkler” al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România filiala Constanța,  Ansamblul „Galuboe More” al Comunității Rușilor Lipoveni Constanța, Ansamblul „Iholu” al Comunității Aromâne Constanța, Ansamblul ”Nairi” al Uniunii Armenilor din România filiala Constanța, Ansamblul „Fidanlar”, al Uniunii Democrate Turce din România filiala Constanța, Ansamblul „Sfitilina” al Comunității Bulgarilor din Dobrogea și Muzica Militară a Forțelor Navale Române.

    La manifestarea culturală vor mai participa: Asociația „Cusături Dobrogene”, Comunitatea „Domnițe cu altițe” și reprezentantele Asociației „Ia de la Malul Mării”, ale căror membre sunt colecționare de costume tradiționale autentice românești. De asemenea, reprezentantele Comunității Skirt Bike se alătură paradei, pe bicicletele cu care ne-au obișnuit de câțiva ani.

    Parteneri: Radio Constanţa, Minoritățile locale, Muzica Militară a Forţelor Navale Române, Colegiul Naţional de Arte ,Regina Maria”, Centrul Cultural Judetean , Teodor T. Burada”, ,,Cusături Dobrogene”, “Domnițe cu altițe”, ,,la de la Malul Mării”, Comunitatea Skirt Bike, Muzeul de Istorie Naţională și Arheologie Constanța.

    La eveniment sunt așteptați localnicii și turiștii care doresc să sărbătorească Zilele Constanței.

  • ”Ziua Constanței Multietnice”, un eveniment cu și despre constănțeni

    ”Ziua Constanței Multietnice”, un eveniment cu și despre constănțeni

    Asociația Dobrogea de Patrimoniu, alături de 7 etnii dobrogene organizează evenimentul ”Ziua Constanței Multietnice”, duminică, 21 mai. Manifestarea va începe cu o paradă pe faleza Cazinoului din Constanța și va continua cu un spectacol în Piața Ovidiu. Sunt așteptați la eveniment toți constănțenii care vor să sărbătorească de ziua orașului lor, fie că poartă sau nu costume tradiționale.

    Ziua Constanței Multietnice, un eveniment organizat de Asociația Dobrogea de Patrimoniu

    Atât reprezentanții etniilor, cât și constănțenii interesați să participe la manifestarea culturală, vor defila, de la ora 13.30, cu pornire din dreptul Farului Genovez, pe faleza Cazinoului din Constanța. Coloana se va îndrepta spre Piața Ovidiu, unde, de la ora 14.00, va avea loc spectacolul la care participă minoritățile. Muzica Militară a Forțelor Navale Române va însoți coloana până la scena din Piața Ovidiu și va cânta în debutul evenimentului.

    La paradă, dar și pe scenă, vor participa: Ansamblul Folcloric Profesionist ”Brâulețul” din cadrul Centrului Cultural Județean ”Teodor T. Burada”, Ansamblul ”Elpis” al Comunității Elene Elpis Constanța, Ansamblul Can Renkler al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România filiala Constanța,  Ansamblul ”Galuboe More” al Comunității Rușilor Lipoveni Constanța, Ansamblul ”Iholu” al Comunității Aromâne Constanța, Ansamblul ”Nairi” al Uniunii Armenilor din România filiala Constanța și Ansamblul ”Șirinler”, al Uniunii Democrate Turce din România filiala Constanța. De asemenea, voluntarii Asociației ”Historia Renascita” filiala Constanța, îmbrăcați în costume de daci și romani vor susține, în public, lecții de istorie vie.

    Evenimentul cultural ”Ziua Constanței Multietnice” va fi prezentat de actorul și regizorul Dan Cojocaru.

    Manifestarea culturală este organizată de Asociația Dobrogea de Patrimoniu, în colaborare cu Primăria și Consiliul Județean Constanța, cu participarea minorităților din oraș și a Muzicii Militare a Forțelor Navale Române.

    La eveniment și-au anunțat participarea: Asociația ”Cusături Dobrogene”, Comunitatea ”Domnițe cu altițe” și reprezentantele Asociației ”Ia de la malul mării”, ale căror membre sunt colecționare de costume tradiționale autentice românești.

    Te așteptăm și pe tine la eveniment, să sărbătorim împreună Ziua Constanței!

  • Albumul ”Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă Topalu” va fi lansat de Ziua Dobrogei la Muzeul de Artă Constanța

    Albumul ”Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă Topalu” va fi lansat de Ziua Dobrogei la Muzeul de Artă Constanța

    Muzeul de Artă Constanţa sărbătorește Ziua Dobrogei printr-un dublu eveniment: lansarea Catalogului „Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă Topalu” și vernisajul expoziței „Clădiri de patrimoniu ale Constanței multietnice”. Astfel, luni, 14 noiembrie 2022, începând cu ora 16.00, va avea loc vernisajul expoziției de grafică „Clădiri de patrimoniu ale Constanței multietnice”, urmat de lansarea Catalogului „Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă Topalu”, publicat la Editura Monitorul Oficial, în anul 2022, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

    Albumul ”Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă Topalu” prezintă cea mai valoroasă colecție de artă din mediul rural românesc

    Proaspăt scos de sub tipar, în condiții grafice excepționale, Catalogul „Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă Topalu” prezintă cele 182 lucrări de pictură, 30 de lucrări de grafică și 16 sculpturi, semnate de mari maeștri ai artei moderne românești, aflate în patrimoniu grație generozității doctorului Gheorge D. Vintilă, care dona comunei natale Topalu, la data de 27 august 1960, lucrările de artă pe care le colecționase de-a lungul vieții sale. De-a lungul timpului, muzeului din Topalu i-au fost dedicate mai multe publicații, primele trei cataloage apărând între 1967 – 1982. Lor li s-a adăugat, în 2007, o monografie, semnată de primul director al Muzeului de Artă Constanța, doamna Florica Cruceru. Următoarele cataloage au apărut în anii 2012 și 2016, sub coordonarea doamnei Doina Păuleanu, managerul instituției la acea vreme.

    muzeul-dinu-si-sevasta-vintila-topalu-album-muzeul-de-arta-constanta-lansare-ziua-dobrogei

    Cele mai valoroase lucrări din colecția de la Topalu definesc perioada interbelică a creației artistice românești. Între acestea se regăsesc lucrări care valorizează motivele orientale și exotismul spațiului dobrogean, precum și fascinantul Balcic, cu versanții săi albi calcaroși, străzi care coboară spre țărm, spații verzi, acoperișuri roșii și albastrul mării.

    muzeul-dinu-si-sevasta-vintila-topalu

    În Colecția ”Dinu și Sevasata Vintilă Topalu” sunt prezentate lucrări precum „Stânci la mare”, semnată de Alexandru Satmary, „Tătăroaice la Silistra” de Iosif Iser, „Peisaj la Constanța” și „Natură moartă cu narghilea” de Theodor Pallady, „Pe malul mării” de Gheorghe Petrașcu, „Cafeneaua mică – Balcic”, „Tătăroaică cu copil”, „Geamie Balcic” și „Baia turcească” de Nicolae Tonitza, „Peisaj la Mangalia” de Francisc Șirato, „Ahmet Ali” de Jean Al. Steriadi, „Peisaj la Constanța” de Marius Bunescu, „Cimitir tătărăsc la Balcic” de Nicolae Dărăscu, „Pe plajă” de Samuel Mützner, „Turci la cafea” de Traian Cornescu, „Peisaj marin” de Dumitru Ghiață, „Tătăroaice la Balcic” de Petre Iorgulescu Yor, „Dunărea la Tulcea” de Lucia Ioanid, „Peisaj din Babadag”, semnat de Ion Bitzan, „Dunărea la Măcin” de Virgil Almășanu, „Peisaj din Techirghiol” de Constantin Crăciun, „Peisaj la Balcic” de Adam Bălțatu, „Moscheie – Constanța” de Eugenia Iftodi, sunt repere ale memoriei culturale dobrogene și compun un portret complex al multiculturalității peisajului dobrogean.

    colectia-dinu-si-sevasta-vintila-opere-arta-topalu

    Prefața actualului catalog, semnată de managerul Muzeului de Artă Constanța, Lelia Rus-Pîrvan, propune un interesant portret al colecționarului Gheorge D. Vintilă, al relației sale cu arta și artiștii, așa cum transpare dintr-o serie de manuscrise păstrate în arhiva Muzeului de Artă Constanța. Sunt relatate aspecte de jurnal privind întâlnirile colecționarului cu unii dintre cei mai reprezentativi artiști ai artei moderne românești, precum Oscar Han, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady sau Nicolae Dărăscu.

    La eveniment vor participa, în calitate de invitați, și vor susține alocuțiuni: prof. dr. Ioan Opriș, dr. Mihail Gorgoi – managerul Muzeului Național Bran, arh. Ștefan Radu Cornescu – vicepreședintele Colegiului Director al Ordinului Arhitecților din România, Filiala Dobrogea, istoricul și criticul de artă Luiza Barcan, dna Mădălina Mirea – consilierul personal pe probleme de cultură al președintelui Consiliului județean Constanța.

    Expoziția de grafică ”Clădiri de patrimoniu ale Constanței multietnice”, la Muzeul de Artă Constanța 

    Lansarea Catalogului „Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă Topalu” va fi precedată de vernisajul expoziției de grafică Clădiri de patrimoniu ale Constanței multietnice, care reunește 26 de lucrări de grafică, realizate de liceeni de la Colegiul de Arte „Regina Maria” din Constanța, secția de Arhitectură.

    expozitia-de-grafica-caldiri-de-patrimoniu-ale-constantei-multietnice-ziua-dobrogei-muzeul-de-arta-constanta

    Lucrările prezintă monumente istorice din Constanța și din stațiunea Mamaia, care aparțin comunităților de români, greci, armeni, turci, tătari, evrei și bulgari. Expoziția este o inițiativă a Asociației Dobrogea de Patrimoniu și este realizată cu sprijinul Primăriei Constanța, Consiliului Județean Constanța și al partenerilor: Muzeul de Artă Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Colegiul de Arte „Regina Maria” Constanța, Radio Constanța, X-Printing și Asociația Agiacai Saladin. Scopul acesteia este acela de a promova patrimoniul material din oraș, astfel încât constănțenii să conștientizeze importanța moștenirii culturale locale, să cunoască istoria clădirilor istorice, să aprecieze monumentele și să le promoveze, cu atât mai mult cu cât unele dintre ele sunt vulnerabile sau chiar amenințate cu dispariția.

    Expoziția va fi deschisă la Muzeul de Artă Constanța, în perioada 14–25 noiembrie 2022, perioadă în care publicul iubitor de artă este invitat să admire lucrările expuse.

     

  • ”Clădiri de patrimoniu ale Constanței multietnice”, un eveniment organizat de Ziua Dobrogei

    ”Clădiri de patrimoniu ale Constanței multietnice”, un eveniment organizat de Ziua Dobrogei

    Asociația Dobrogea de Patrimoniu organizează de Ziua Dobrogei, vernisajul expoziției de grafică ”Clădiri de patrimoniu ale Constanței multietnice”. Evenimentul se va desfășura la Muzeul de Artă din Constanța, pe 14 noiembrie, de la ora 16.00.

    Clădiri de patrimoniu ale Constanței multietnice – expoziție de grafică la Muzeul de Artă

    În cadrul manifestării culturale vor fi prezentate 26 de lucrări de grafică realizate de liceenii Amanda Checiu, Patric-Cristian Cojocaru, David Pătrașcu, Răzvan-Marian Voicu și Alesia Cobasnian, de la Colegiul de Arte ”Regina Maria” din Constanța, secția de Arhitectură, coordonați de arhitect Andrei Beșcucă.

    Lucrările prezintă monumente istorice din Constanța, care aparțin comunităților de români, greci, armeni, turci, tătari, evrei și bulgari și au fost realizate în cadrul unui parteneriat încheiat între Asociația Dobrogea de Patrimoniu și Colegiul de Arte ”Regina Maria” din Constanța. La eveniment vor vorbi despre moștenirea culturală pe care strămoșii ne-au lăsat-o, arhitectul Radu Cornescu, precum și reprezentanții minorităților ale căror clădiri de patrimoniu sunt reprezentative pentru oraș.

    Expoziție de grafică în Piața Ovidiu, de Ziua Dobrogei

    În paralel cu expoziția de la Muzeul de Artă din Constanța, care va putea fi văzută până pe data de 24 noiembrie, 20 dintre lucrările de grafică realizate de liceenii Colegiului de Arte ”Regina Maria” vor fi expuse și în Piața Ovidiu. Desenele vor fi însoțite de poveștile clădirilor de patrimoniu, scrise de educatorul muzeal Cristian Cealera, printr-un parteneriat realizat între Asociația Dobrogea de Patrimoniu și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

    cladiri-de-patrimoniu-ale-constantei-multietnice-asociatia-dobrogea-de-patrimoniu-expozitie-de-grafica-ziua-dobrogei

    Cele două expoziții organizate de Asociația Dobrogea de Patrimoniu au scopul de a promova patrimoniul material din oraș, astfel încât, constănțenii să conștientizeze importanța moștenirii culturale pe care o avem, să cunoască istoria clădirilor de patrimoniu ale orașului, să aprecieze monumentele și să le promoveze, cu atât mai mult cu cât unele dintre ele sunt vulnerabile sau chiar amenințate cu dispariția.

    Realizarea expozițiilor este susținută financiar de sponsorii MRINI Eye Hospital și Organizația Patronală Mamaia-Constanța, care, astfel, doresc să sărbătorească Ziua Dobrogei alături de constănțeni și să promoveze clădirile de patrimoniu ale Constanței multietnice, împreună cu Asociația Dobrogea de Patrimoniu, autoritățile locale, minorități și publicul interesat.

    Proiectul ”Clădiri de patrimoniu ale Constanței multietnice” a fost realizat cu sprijinul Primăriei Constanța, Consiliului Județean Constanța și al partenerilor: Muzeul de Artă Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Colegiul de Arte ”Regina Maria” Constanța, Radio Constanța, X-Printing și Asociația Agiacai Saladin.

     

  • ”Simboluri de Ziua Constanței”, un eveniment organizat de Asociația Dobrogea de Patrimoniu

    ”Simboluri de Ziua Constanței”, un eveniment organizat de Asociația Dobrogea de Patrimoniu

    Asociația Dobrogea de Patrimoniu organizează sâmbătă, 21 mai, la ora 11.00, evenimentul ”Simboluri de Ziua Constanței”. Manifestarea va avea loc în Piața Ovidiu și este derulată în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța și cu Organizația Patronală Mamaia-Constanța Evenimentul pune accent pe monumentele de patrimoniu, dar și pe multiculturalitatea din oraș.

    La evenimentul ”Simboluri de Ziua Constanței” publicul va putea vedea două plăci noi gravate în granit

    Cu această ocazie, vă anunțăm că Asociația Dobrogea de Patrimoniu continuă proiectul pe care l-a început în luna noiembrie 2021, când a montat 3 plăci din granit în Piața Ovidiu. Cu ajutorul sponsorilor litoralulromanesc.ro și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța au fost realizate alte două plăci din granit, pe care sunt gravate monumentele istorice Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Gara Maritimă, alături de poveștile lor.

    Primăria Municipiului Constanța ne-a oferit sprijinul pentru ca plăcile pe care Mesta Marmură și Travertin S.A. a gravat cele două clădiri de patrimoniu să poată fi montate în Piața Ovidiu.

    ”Simboluri de Ziua Constanței”, o manifestare de la care nu vor lipsi ansamblurile minorităților

    În cadrul evenimentului ”Simboluri de Ziua Constanței”, ansambluri românești și ale minorităților vor susține un spectacol prezentat de artistul Ionuț Dulgheriu. Prin această manifestare dorim să promovăm patrimoniul cultural din Constanța, cu dansurile, cântecele și portul tradițional al mai multor etnii.

    Vor urca pe scenă: Ansamblul Folcloric Profesionist “Brâulețul” din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța “Teodor T. Burada”, Ansamblul de dansuri al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România filiala Topraisar – ”Can Renkler”, Ansamblul ”IHOLU” al Comunității Aromâne, Ansamblul ”FIDANLAR” al Uniunii Turce din România filiala Constanța, Ansamblul ELPIS al Comunității Elene din Constanța împreună cu Florian Jurcă, solistul care va interpreta melodii în limba greacă și Ansamblul AUDEO din Cernavodă al Partidei Romilor Constanța.

    Voluntarii Asociației de reconstituiri istorice ”Historia Renascita” filiala Constanța vor prezenta publicului costumele dacilor și romanilor, dar și echipamentul militar, în cadrul unor lecții de istorie vie.

    La eveniment sunt așteptați toți localnicii care doresc să sărbătorească Ziua Constanței. Membrii Organizației Patronale Mamaia-Constanța vor oferi premii pentru participanții la manifestare, care vor fi acordate în cadrul unei tombole.

    Anul acesta, Asociația Dobrogea de Patrimoniu și-a propus să organizeze mai multe evenimente pentru promovarea patrimoniului cultural, material și imaterial. Chiar și pentru copii vom avea un proiect foarte frumos, deoarece apreciem că este important ca cei mici să afle cât mai multe informații despre monumentele istorice, moștenirea pe care ei trebuie să o cunoască, să o respecte și, când vor crește, să o conserve și să o ducă mai departe, poate mai bine decât noi.

    La mulți ani, Constanța! La mulți ani, constănțeni!

  • ”23 noiembrie-Ziua Recunoștinței Constănțenilor”, un nou eveniment organizat de Asociația Dobrogea de Patrimoniu

    ”23 noiembrie-Ziua Recunoștinței Constănțenilor”, un nou eveniment organizat de Asociația Dobrogea de Patrimoniu

    ”23 noiembrie – Ziua recunoștinței constănțenilor”, este un nou eveniment organizat de Asociația Dobrogea de Patrimoniu. Ziua de 23 noiembrie are o însemnătate istorică, deoarece este data la care s-a instaurat oficial administrația românească în Constanța, în anul 1878. Cu această ocazie, Asociația Dobrogea de Patrimoniu, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, Consiliului Județean Constanța, Muzeului de Istorie Națională și Arheologie și al Muzeului de Artă Populară, organizează marți, 23 noiembrie 2021, de la ora 13,30, un tur ghidat în Zona Peninsulară, care va începe din fața Hărții Așezărilor Antice din Dobrogea ( Parcul Arheologic din Constanța).

    ”23 Noiembrie – Ziua recunoștinței constănțenilor”, un eveniment care reface traseul autorităților române din noiembrie 1878

    Asociația Dobrogea de Patrimoniu îi invită cu această ocazie, pe reprezentanții Consiliului Județean Constanța, ai Consiliului Local Constanța și ai Prefecturii, alături de mass-media și de constănțenii interesați, la un tur în Zona Peninsulară, care va reface traseul parcurs de autoritățile române care s-au instalat în Constanța în urmă cu 143 de ani, după Unirea Dobrogei cu țara.

    Ghid va fi Cristian Cealera, reprezentant al MINAC, le va povesti participanților istoria clădirilor administrative în care autoritățile române și-au desfășurat activitatea din anul 1878.

    Primul Palat Comunal Constanța – gravat pe o placă din granit, în Piața Ovidiu

    În Piața Ovidiu, participanții la eveniment vor vedea și o nouă placă din granit, pe care este gravată fațada primului Palat Comunal, alături de o scurtă prezentare a clădirii de patrimoniu. Acest proiect al Asociației Dobrogea de Patrimoniu este realizat cu sprijinul Primăriei Constanța și susținut financiar de sponsorii MESTA Piatră Naturală și Banca Comercială Română. Proiectarea 2D pentru această placă a fost realizată de membrul Asociației Dobrogea de Patrimoniu, Diana Drăghici, studentă în anul IV la Facultatea de Arhitectură a Universității Ion Mincu din București.

    23-noiembrie-ziua-recunostintei-constantenilor-asociatia-dobrogea-de-patrimoniuAsociația Dobrogea de Patrimoniu a gravat ”Palatul Comunal”, deoarece a fost primul sediu construit pentru Primăria Comunei Constanța, la 18 ani după Unirea Dobrogei cu România. Inaugurată în anul 1896, clădirea a fost realizată în stil neoromânesc, după proiectul arhitectului Ion Socolescu.

    Elementele constructive și decorative folosite, specifice clădirilor tradiționale și edificiilor de cult, i-au determinat pe localnici să creadă că este o biserică, astfel că mulți se închinau când ajungeau în dreptul imobilului.

    Timp de peste 60 de ani, palatul a fost sediul Direcției de Poștă si Telegraf, iar din 1970, clădirea găzduiește Muzeul de Artă Populară Constanta, care deține peste 17.000 de piese reprezentative pentru România, dar și pentru etniile din Dobrogea.

    Edificiul este monument istoric și a fost construit în Piața 23 Noiembrie, denumită astfel la acea vreme, în amintirea acestei zile însemnate pentru noi.

    Acest eveniment vine în continuarea celui organizat de Asociația Dobrogea de Patrimoniu pe 14 noiembrie, ”Simboluri de Ziua Dobrogei”, pentru care au fost realizate alte două plăci din granit, una pe care este gravat un fragment din Proclamația Domnitorului Carol I către dobrogeni și a doua, pe care este gravată clădirea-emblemă a orașului Constanța, Cazinoul.

    Asociația Dobrogea de Patrimoniu vă solicită sprijinul pentru a continua proiectele de promovare a clădirilor istorice

    Asociația Dobrogea de Patrimoniu va continua acest proiect, deoarece dorește să graveze și alte monumente istorice reprezentative pentru Constanța, cu ajutorul sponsorilor și al constănțenilor care vor să facă donații.

    ”Considerăm că avem nevoie de mai multe simboluri în oraș, că trebuie să cunoaștem mai bine istoria și poveștile clădirilor de patrimoniu, pentru a le aprecia mai mult.

    Dacă rezonezi cu misiunea noastră, te așteptăm în echipa Asociației Dobrogea de Patrimoniu. Devino voluntar și te poți implica și tu, pentru a îmbunătăți, împreună, imaginea Constanței.

    Poți susține și tu proiectele Asociației Dobrogea de Patrimoniu, cu o donație care poate fi făcută direct de pe site-ul nostru.

    De asemenea, te încurajăm să redirecționezi 3,5% din impozitul pe venit, la începutul anului 2022, pentru a ne ajuta să mergem mai departe cu proiectele noastre, care sunt destinate întregii comunități.

    Dacă ești persoană juridică plătitoare de impozit pe profit, te rugăm să redirecționezi până la 20% din impozitul pe profit pe anul în curs, către Asociația Dobrogea de Patrimoniu. În loc să ajungă la stat, banii tăi se transformă în proiecte frumoase pentru Dobrogea.

    Chiar și microîntreprinderile ne pot ajuta să ducem mai departe poveștile despre patrimoniul cultural, material și imaterial al Dobrogei. IMM-urile pot redirecționa 20% din impozitul plătit statului, către Asociația Dobrogea de Patrimoniu. Este cea mai bună metodă prin care tu poți decide, în locul statului român, cum sunt cheltuite o parte din impozitele tale.

    Vă mulțumim pentru sprijinul și încrederea pe care ni le acordați și promitem că vom oferi, la rândul nostru, transparență și proiecte frumoase pentru Constanța”, afirmă reprezentanții Asociației Dobrogea de Patrimoniu.