Tag: 2024

  • Black Sea Air Show, un spectacol aviatic de succes, la care sunt așteptate aproximativ 20.000 de persoane

    Black Sea Air Show, un spectacol aviatic de succes, la care sunt așteptate aproximativ 20.000 de persoane

    Black Sea Air Show a devenit un eveniment cu tradiție, recunoscut pentru spectacolele aviatice de înaltă clasă susținute de piloți și parașutiști, dar și pentru atmosfera deosebită pe care o creează. Show-ul aviatic va începe mâine, 03.08.2024, de la ora 16.00, iar publicul este așteptat după ora 14.00, pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, pentru a nu se bloca traficul în zonă.

    Black Sea Air Show 2024, o ediție cu multe surprize și noutăți pentru public

    Black Sea Air Show 2024 va oferi participanților ocazia unică de a asista la evoluții aeriene impresionante, susținute de piloți experimentați din Forțele Aeriene Române și Aeroclubul României. Spectacolele de acrobație aeriană vor prezenta manevre spectaculoase și coregrafii aeriene care vor ține publicul cu sufletul la gură. De asemenea, salturile cu parașuta, executate de parașutiști profesioniști, vor adăuga o doză suplimentară de adrenalină evenimentului.

    „Mâine, de la ora 14.00, așteptăm publicul la un show aviatic ce se anunță a fi de un real succes. Vremea va fi extraordinară, însă, atenție la trafic, este foarte important să veniți mai devreme, să vă hidratați și să purtați șepci, pentru că temperatura va fi ridicată, se anunță 30 de grade Celsius, astfel că îi sfătuim pe participanți să își ia toate măsurile de siguranță.

    În deschidere vor fi câteva trupe de dans și mai mulți DJ. Între orele 14.00-16.00, până începe show-ul aviatic, publicul va putea vizita zona de tehnică militară și civilă, iar zona de food va fi deschisă pe toată durata desfășurării evenimentului. Spectacolul aviatic se va încheia cu un concert susținut de artista Holy Molly.

    Ne propunem să creștem acest eveniment, de la un an la altul și să devină un festival, pe lângă show-ul aviatic și toate premisele sunt bune. Le mulțumim partenerilor noștri, care vor face ca spectacolul aerian să se desfășoare în condiții excelente.

    Cu siguranță, copiii vor avea parte, mâine, de multe surprize. Din punctul meu de vedere, este un eveniment dedicat în primul rând copiilor, tineretului, iar publicul va avea parte de surprize plăcute.”, afirmă Ioan Picu, co-organizator al evenimentului.

    Vor evolua la show-ul aviatic toate categoriile de aeronave deținute de Forțele Aeriene

    Toate categoriile de aeronave pe care le dețin Forțele Aeriene vor participa la acest show aviatic – de la aeronave de instruire, la cele de transport și de luptă, între care: elicoptere IAR 316 B, Iak-52, IAR 330, C-27 Spartan, C-130 Hercules și F-16.

    La spectacolul aviatic vor participa și partenerii strategici dislocați pe locație, atât din SUA, cât și din alte țări.

    De asemenea, va fi organizată o defilare cu peste 200 de mașini și motociclete, de la ora 16.00.

    În zona statică vor fi foarte multe aeronave, dar și numeroși piloți cu experiență, care vor da informații oricui vrea să înțeleagă ce înseamnă zborul sau cum poți să devii pilot.

    Participanții la spectacolul aviatic sunt rugați să respecte regulile stabilite de organizatori

    Fiind un eveniment de amploare, la care participă aproximativ 20.000 de persoane, organizatorii îi sfătuiesc pe participanți să respecte regulile.

    „Îi rugăm pe toți participanții să respecte regulile pe aeroport, astfel încât să nu se creeze blocaje.Turiștii vor veni în zona destinată lor, care va fi indicată de forțele de ordine.

    Accesul se va face de la ora 14.00, astfel încât să nu se creeze blocaje în trafic. Există o parcare amenajată cu aproximativ 1000 de locuri pentru mașini, exact lângă aeroport.

    Important este ca publicul să respecte regulile de circulație pentru a putea parca și a fluidiza traficul, pentru a nu bloca drumul național și intrarea pe aeroport.

    De asemenea, participanții nu trebuie să aibă asupra lor obiecte contondente, obiecte interzise, pentru că vor fi controlați. Ne dorim să avem un show frumos, fără evenimente.”, a declarat pentru Discover Dobrogea, directorul Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu, Bogdan Artagea.

     

  • Imnul oficial Neversea 2024 vine de la Inna și Kris Kross Amsterdam

    Imnul oficial Neversea 2024 vine de la Inna și Kris Kross Amsterdam

    Pentru ediția de anul acesta, Neversea prezintă imnul care ne introduce în atmosfera de festival, o super colaborare între Kris Kross Amsterdam și INNA – “Queen of My Castle”.

    Piesa poate fi ascultată aici.

    După colaborări cu Cheat Codes, Conor Maynard, Shaggy, Sofía Reyes și Tinie Tempah, Kris Kross Amsterdam colaborează cu INNA pentru “Queen of My Castle”, un omagiu adus hitului din 1997 „King Of My Castle” al lui Wamdue Project, care a câștigat popularitate în întreaga lume cu remix-ul uptempo al lui Roy Malone.

    INNA, una dintre cele mai de succes artiste din România, “the queen of dance”, cu o impresionantă carieră internațională, are peste 10 miliarde de vizualizări și stream-uri, peste 7 milioane de abonați pe YouTube și peste 11 milioane de ascultători lunari pe Spotify. Acesta este și un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și appreciate la nivel mondial, peste 1000 de concerte, cu colaborări cu artiști relevanți români și internaționali precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

    “Neversea este unul dintre festivalurile pe a cărui scenă mă întorc mereu cu drag, acasă, la mare. Așa că mă bucur că “Queen of My Castle”, colaborarea mea cu Kris Kross Amsterdam, este imnul oficial al festivalului. Ne pregătim de o vară caliente împreună”, a spus INNA.

    Anul acesta la Neversea, the Queen of Festivals, locul 41 în lume în clasamentul Top 100 DJ Mag al festivalurilor, îți poți asculta artiștii preferați sau poți descoperi artiști noi în cadrul celor patru scene: Mainstage, The Ark, Daydreaming și Oasis Carnaval. Peste 100 de artiști vin să îți facă vara specială printre care Maluma, Nick Carter, DJ Snake, G-Eazy, Tinie Tempah, Dimitri Vegas, Mahmut Orhan, Don Diablo, Bebe Rexha, Steve Aoki, Tujamo, Vintage Culture, dar și INNA, Alina Eremia, Delia, Antonia, Puya, Grasu XXL vor transforma această ediție Neversea în cea mai caliente de până acum.

    Cei care nu și-au achiziționat încă un abonament pentru cea de-a șasea ediție a festivalului Neversea o pot face de pe neversea.com/tickets.

    Cele patru apusuri și patru răsărituri de la Neversea sunt așteptate de fanii festivalului în fiecare vară, momente în care își promit că vor dansa și vor cânta alături de artiștii favoriți. În cele 5 ediții de festival, peste 1.2 milioane de iubitori Neversea s-au bucurat de experiența memorabilă de la malul Mării. Foarte curând, adică pe 9 mai, fanii Neversea vor afla line-up-ul festivalului.

     

  • Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca va fi organizat în luna septembrie

    Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca va fi organizat în luna septembrie

    Așteptarea a luat sfârșit: Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca, cel mai mare festival din Dobrogea de Nord, va avea loc anul acesta în zilele de 21 și 22 septembrie!

    Festivalul se va desfășura în cele două porturi din localitatea Jurilovca, scena urmând a fi amplasată în portul nou, ca și în 2023.

    Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca a început în 2009 și a crescut de la an la an, ajungându-se, anul trecut, la un număr de peste 144.000 de participanți în cele două zile ale festivalului.

    Scopul principal al festivalului este promovarea tradițiilor locale, a zonei lagunare Razelm- Sinoe, a gastronomiei specifice și a destinației turistice Jurilovca.

    „Festivalul Borșului Lipovenesc a devenit emblema comunei Jurilovca și este un eveniment emblematic pentru toată Dobrogea.

    Încă de la începutul anului am primit foarte multe întrebări, de la turiști, dar și de la oamenii comunei, despre data desfășurării festivalului în acest an. A fost mai greu să luăm o decizie, din cauza calendarului electoral, dar, până la urmă, am ales penultimul week-end din septembrie, pentru a nu ne îndepărta prea mult de datele tradiționale de desfășurare a festivalului. Lucrăm încă la programul artistic și la o serie de surprize, cum ne-am obișnuit vizitatorii în fiecare an. Sper ca și anul acesta să organizăm o ediție reușită”, a declarat Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca și inițiator al Festivalului, cu 15 ani în urmă.

    Mai multe detalii despre Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca vor fi comunicate la finalul lunii iunie 2024.

  • Salonul de Primăvară 2024, la Muzeul de Artă Constanța

    Salonul de Primăvară 2024, la Muzeul de Artă Constanța

    Muzeul de Artă Constanța găzduiește Salonul de Primăvară 2024, organizat de Filiala Constanța a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în perioada 10 – 31 mai 2024.

    Evenimentul își propune să promoveze pe simezele constănțene creațiile artiștilor plastici profesioniști din diferite generații.

    „Așa cum ne-am obișnuit din saloanele precedente, regăsim o diversitate stilistică și o particularizare a limbajului plastic specific tehnicilor adoptate de fiecare artist. Sunt expuse lucrări realizate în tehnici diferite dând posibilitatea privitorului să intuiască afinitățile pe care le au artiștii pentru figurativ sau non- figurativ”, afirmă Aurelian Broască, președinte al Filialei Constanța a U.A.P.R..

    Expun: Loretta Băluță, Eugenia Leca Botezatu, Cătălin Botezatu, Aurelian Broască, Doina Misian, Constanța Petrescu Dănilă, Fenea Petruț, Laura Nistorescu Seniuc, Marcel Grigore, Niculae Morărescu, Tudor Mirescu, Constantin Grigoruță, Mihaela Ciustea, Florin Ferendino, Lidia Elena Panait, Claudia Cernagor, Lavinia Stanciu Cernagor, Ignat Ștefanov, Andreea Cioară, Iulia Balica, Iulian Leu.

  • Au fost stabilite perioadele și zonele de prohibiție a pescuitului, în anul 2024

    Au fost stabilite perioadele și zonele de prohibiție a pescuitului, în anul 2024

    Administrația Rezervației Biosferei “Delta Dunării” (ARBDD) informează că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42/17.01.2024 a fost publicat Ordinul comun al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor cu nr. 561/2023/11/2024 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2024.

    Prezentul Ordin instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie – 7 iunie inclusiv, cu excepțiile prevăzute în ordin.

    Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în zona economică Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 09 aprilie – 07 iunie inclusiv.

    Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în apele care constituie frontieră de stat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 16 aprilie – 30 mai 2024 inclusiv.

    Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în Complexul Razim – Sinoe și lacurile litorale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 09 aprilie – 07 iunie inclusiv.

    Se declară zone de refacere biologică pentru resursele acvatice vii, în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD), următoarele:

    – Dunărea Veche, sectorul cuprins între confluența cu canalul Sulina, de la Mm 8+900 și până la confluența cu Canalul Răducu, tot timpul anului;

    – Lacul Gâsca din Complexul Somova – Parcheș, tot timpul anului;

    – Lacurile Erenciuc și Zmeica, tot timpul anului;

    – Canalul Bărbosu (canal care face legătura între Canal Cardon și Canal Letea);

    – Canalul de legătură Lopatna, zona cuprinsă între lacul Matița și lacul Merhei, în perioada 7 iunie – 1 noiembrie 2024;

    – Cursul vechi al Brațului Sf. Gheorghe, în zonele cuprinse între km 16-20, 29-44, 49-58, 64-84, tot timpul anului;

    – Brațul Sf. Gheorghe de la Km 22 – 25, pe o durată de 60 de zile în perioada 1 martie-30 martie 2024 și 15 octombrie  – 13 noiembrie 2024, cu excepția pescuitului comercial al scrumbiei, fără a aduce atingere art. 7 lit. a) și a pescuitului recreativ /sportiv care se va desfășura în sistem catch&release;

    – Canalul dintre lacul Puiu și lacul Roșu de pe teritoriul RBDD, tot timpul anului;

    – Pe brațul Chilia, zona km 72 – 77 Pardina, pe o durată de 60 de zile, în perioada 20 martie – 18 mai inclusiv și pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie inclusiv, excepție pescuitul comercial al scrumbiei, fără a aduce atingere perioadelor de prohibiție prevăzute în prezentul ordin;

    – Fluviul Dunărea, Mm 64,5 – 65.5, Mm 67 – 68,5 (Groapa Catargului și Pluton), în perioada 01 ianuarie – 29 aprilie, inclusiv și pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie inclusiv, excepție pescuitul comercial al scrumbiei, fără a aduce atingere perioadelor de prohibiție prevăzute în prezentul ordin;

    – se interzice pescuitul cu setci în perioada 9 aprilie – 30 noiembrie 2024 inclusiv, în zona marină din perimetrul Rezervației Biosferei ,,Delta Dunării”, zona cuprinsă între Zătonul Mare – zona strict protejată Sacalin Zătoane din UAT Sfântu Gheorghe, canal Periteașca – limită zonă strict protejată Periteașca Leahova din UAT Murighiol, în perimetrul delimitat de traseul liniei de mal și izobata 20 m, având următoarele coordonate geografice (ETRS89):

    4438`13.67” N ; 2911`29.11E

    440 40`35.49N; 290 20`30.49” E

    4448`21.83N; 290 19`27.84” E

    440 46`12.25N; 290 08`20.08” E

    – Zonele strict protejate din perimetrul Rezervației Biosferei ,,Delta Dunării” (RBDD), inclusiv zonele renaturate Zaghen și Carasuhat, Canalul de centură Fortuna 2, Canalele circulare Dranov 1 și Dranov 2, tot timpul anului.

    Se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial, al următoarelor specii de pești și al altor viețuitoare acvatice vii, după cum urmează:

    –  știuca, în perioada 1 februarie – 20 martie, fără a aduce atingere prevederilor art. (1);

    –  șalăul și bibanul în perioada 20 martie -7 iunie inclusiv;

    –  racul (Astacus leptodactylus) pentru femele,  în perioada 1 ianuarie – 9 aprilie, inclusiv și 1 -30 septembrie, iar pentru masculi, în perioada 1-30 septembrie, pe teritoriul RBDD;

    –  linul (Tinca tinca), în perioada 7 iunie – 6 iulie inclusiv, pe teritoriul RBDD;

    –  sturionii tot timpul anului cu excepția pescuitului în scop științific.

    Pe teritoriul RBDD, în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreativ/sportiv al speciilor știucă, șalău, somn și crap este permis numai cu eliberarea imediată a tuturor capturilor din aceste specii (catch & release), cu reținerea unui singur exemplar/zi, dintr-o singură specie.

    Prohibiția pescuitului în scop comercial, familial și recreativ/sportiv al speciilor de rizeafcă și scrumbie de Dunăre

    – pe sectorul de Dunăre și brațele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe o durată de 10 zile, în perioada 31 martie – 09 aprilie 2024 inclusiv;

    – pe sectorul de Dunăre și brațele sale, de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238, pe o durată de 15 de zile, în perioada 5 aprilie – 19 aprilie 2024, inclusiv;

    – pescuitul scrumbiei este interzis în tot cursul anului în fața gurilor de vărsare a Dunării în mare pe o adâncime de 5 km în largul mării și pe un coridor lat de 2 km socotit câte 1 km de o parte și de alta a axului brațelor Sfântu Gheorghe și Sulina, în fața brațului Chilia, lățimea coridorului interzis este de 1 km spre sud de axul brațului, iar spre nord până la limita apelor teritoriale române;

    – în sezonul de pescuit al scrumbiei, capturile accidentale de ciprinide asiatice (sânger, novac, cosaș) se pot reține în vederea valorificării.

    Potrivit Art. 8., în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării se admite pescuitul în scop familial al scrumbiei, folosind maximum 2 setci, în perioada 24 aprilie – 3 mai 2024 inclusiv, în zonele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 763/2015 pentru aprobarea Planului de Management și a Regulamentului Rezervației Biosferei “Delta Dunării”;

    Ordinul privind prohibiția pescuitului în anul 2024 interzice:

    – utilizarea beam-traulului și a dragei hidraulice pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” de la mal până la izobata de 20 m, pe toată lungimea liniei litorale, de la granița cu Ucraina (45°11’N) până la Cap Midia (44°20’N);

    – folosirea năvoadelor pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării, complexul Razim – Sinoe și în celelalte lacuri litorale, în perioada 1 aprilie – 30 septembrie inclusiv și când cota Dunării la Tulcea este sub 50 cm, cu excepția Complexului Razim- Sinoe;

    – folosirea setcilor pe teritoriul RBDD când cota fluviului Dunărea, în dreptul localității Tulcea, este sub 50 cm. Prin excepție se permite folosirea setcilor cu mărimea ochiului plasei A=70 mm pe fluviul Dunărea, brațele sale, Dunărea Veche, Golful Musura și Meleaua Sfântu Gheorghe;

    – folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în bălțile, lacurile, gârlele și canalele de pe teritoriul Rezervației Biosferei “Delta Dunării”, în perioada 7 iunie – 30 septembrie inclusiv, cu excepția setcilor compuse având latura ochiului plasei de a=70/100 mm, 2a= 140/200 mm;

     – folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în complexurile Somova Parcheș,  Razim – Sinoe și  în celelalte lacuri litorale, tot timpul anului;

    – pe teritoriul Rezervației Biosferei “Delta Dunării” este interzis pescuitul cu cârlige cu nadă tip paragate;

     – pescarii ce desfășoară activități de pescuit recreativ/sportiv pe teritoriul RBDD nu pot transporta o cantitate de pește mai mare de 10 kg/pescar sau 15 kg/familie, indiferent de numărul de zile în care au desfășurat activitatea.

    Despre ARBDD

    Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării(ARBDD) este instituția publică înființată în anul 1990 cu menirea de a institui un regim special de administrare a patrimoniului natural din domeniul public de interes național al Rezervației Biosferei Delta Dunării, în scopul conservării sale și al refacerii habitatelor degradate, în corelație cu activitățile economice ale populației locale sau limitrofe, atribuții conferite prin Legea 82/1993, modificată și completată ulterior.

  • Festivalul Neversea 2024 va avea loc în perioada 4-7 iulie

    Festivalul Neversea 2024 va avea loc în perioada 4-7 iulie

    Porțile festivalului Neversea 2024 se redeschid pentru cea de-a șasea ediție, una plină de energie, culoare și cele mai emoționante răsărituri de pe o plajă din Europa. Ediția din 2024 va avea loc în perioada 4-7 iulie, pe plaja Neversea, din Constanța.

    Cu dorul de vară la purtător, organizatorii festivalului Neversea sunt deja în pregătiri. Ediția 2023 a festivalul Neversea a oferit un mix perfect de genuri muzicale, iar în cele 4 zile de festival, 277.000 de fani s-au bucurat de muzică, de mare, de răsărit și de experiențe memorabile, alături de prieteni și de cei peste 150 de artiști din lineup.

    Ediția aniversară a festivalului Neversea a fost plină de culoare, de piese ascultate în premieră, de lacrimi de bucurie, de hohote de râs, de dans până la răsărit. Neversea 2023 a fost locul în care, împreună, am construit noi amintiri.

    Neversea a fost o experiență de neuitat nu doar pentru fanii festivalului, dar și pentru artiști.

    „Aici mă simt ca acasă, am sentimentul că sunt român și aș putea să locuiesc aici. Vă mulțumesc și vă iubesc!”, acestea au fost cuvintele adresate fanilor festivalului Neversea de J Balvin.

    “România, ești minunată și te iubesc. Vreau să le arăt prietenilor mei danezi ce înseamnă acest festival extraordinar. Sunteți incredibili!”, a declarant MORTEN.

    “Neversea, ești o bucurie de fiecare dată!”, a mărturisit Don Diablo. Asta promite și cea de a șasea ediție a festivalului, care va avea loc între 4 și 7 iulie 2024, pe Plaja Neversea, din Constanța. Fanii se pot aștepta la o nouă ediție plină de personaje colorate, de animatori, dansatori, decoruri fantastice și scenele festivalului care asigură diversitatea muzicală, totul alături de adevărații headlineri: plaja și marea.

    Cel mai mare festival organizat pe o plajă din Europa își propune să aducă împreună cea mai tare gașcă de prieteni, care va cânta și dansa alături de artiștii lor preferați, pentru o vară plină de răsărituri de neuitat.

    Toți fanii Neversea au posibilitatea de a achiziționa abonamente la un preț special, înregistrându-se pe platformă și completând formularul: http://neversea.com/register. Toți cei care se înregistrează pe platformă vor beneficia de un voucher de 100 RON pe care îl vor putea folosi la achiziția abonamentului de festival.

    Prețul unui abonament General Acces, pentru toate cele 4 zile de festival, are prețul de 99 euro + taxe. Bilete se pot achiziționa accesând: https://neversea.com/tickets.