Tag: 1 mai

  • Programul casieriilor RAJA de 1 Mai – Ziua Muncii

    Programul casieriilor RAJA de 1 Mai – Ziua Muncii

    Joi – 01 mai 2025, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise.

    Pentru plata facturilor abonații au la dispoziție următoarele variante: contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), transfer bancar sau direct debit, punctele de plată Pay Point, Payzone sau Westaco.

    Activitatea structurilor RAJA SA care asigură continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se desfășoară fără întrerupere.

    Documentele, înscrisurile sau actele specifice pentru diferite servicii pot fi transmise pe adresele de e-mail comunicate pe pagina web a societății https://rajac.ro/contact/.

    Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, clienții societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi.

    Începând de vineri – 02 mai 2025, RAJA SA va relua programul normal de lucru în relația cu clientul.

  • 3 motive pentru care poți petrece minivacanța de 1 Mai și Paște în Mamaia și Constanța

    3 motive pentru care poți petrece minivacanța de 1 Mai și Paște în Mamaia și Constanța

    Într-o explozie de culoare și muzică, Stațiunea Mamaia și orașul Constanța își întâmpină vizitatorii cu o ofertă de neegalat pentru minivacanța de 1 Mai și sărbătorile pascale. Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța dezvăluie motivele pentru care stațiunea Mamaia și orașul Constanța sunt alegerile perfecte pentru o escapadă la începutul lunii Mai.

    Festivaluri de Muzică și Concerte Live

    Celebrați startul sezonului estival cu o serie de evenimente muzicale care promit să anime spiritul și să aducă bucurie. În perioada 1-3 Mai, Piațeta Cazino din Stațiunea Mamaia va fi scena unor concerte dinamice, cu artiști de top care vor cânta live pentru a marca debutul sezonului estival.

    •  1 Mai: Lora, Mihai Mărgineanu
    •  2 Mai: Misha, Lidia Buble
    • 3 Mai: Bibi, Marius Mihalache Band și invitata sa Alexandra Ungureanu

    Atmosfera se va încinge și mai mult cu evenimentele din perioada 4-6 Mai, când Scena din Piața Ovidiu din Constanța va găzdui artiști cunoscuți, transformând orașul într-un hubmartistic vibrant.

    • 4 Mai: Țăndărică & Invitații, Diana Bucșa și Fanfara Zece Prăjini – spectacol cu toace care va răsuna cu ecouri tradiționale și contemporane.
    • 5 Mai: Keo, Loren, Proconsul
    • 6 Mai: Edward Sanda, Holograf.

    Să nu uităm de Festivalurile Bonheur (30 aprilie – 6 mai) și Sunwaves (1-7 mai) din Mamaia, ce promit ritmuri captivante și distracție pe nisipul fin, ideal pentru amatorii de muzică electronică și dans sub stele.

    „Fiecare acord muzical care va răsuna pe plajele noastre, fiecare zâmbet al oamenilor pe care îi veți întâlni, fiecare răsărit de soare pe care îl veți admira, toate sunt parte din invitația noastră călduroasă pentru voi să veniți și să vă bucurați de tot ce Mamaia și Constanța au de oferit. Vă așteptăm cu brațele deschise, să fiți parte din magia locului și să vă încărcați cu mamintiri frumoase și momente de neuitat. Vă așteptăm acasă, la mare!” – George Măndilă, președinte OMD Mamaia Constanța.

    Relaxare pe Litoral

    Soarele primăverii aduce cu el promisiunea zilelor însorite perfecte pentru plajă și relaxare. Plajele din Mamaia sunt pregătite să ofere vizitatorilor spațiul ideal pentru a se bucura de soare și de apele limpezi ale mării. Pentru cei care preferă activitățile mai dinamice, Mamaia oferă o varietate de cluburi unde se poate dansa până în zori. De asemenea, o plimbare pe faleza Portului Tomis sau prin Piața Ovidiu poate completa perfect o zi de vacanță.

    Explorarea Patrimoniului Cultural și Istoric

    Constanța, un oraș plin de istorie și cultura, își invită oaspeții să descopere frumusețile sale. De la ruinele antice, la muzee și monumente istorice, Constanța este un oraș care îmbină armonios trecutul cu prezentul. Piața Ovidiu este un loc de întâlnire pentru artă și istorie, oferind vizitatorilor o perspectivă asupra bogăției culturale a zonei. Poetul Ovidiu, exilat în antica cetate Tomis, acum Constanța, a marcat orașul prin operele sale scrise în exil. Piața ce îi poartă numele îi onorează memoria, fiind un punct central al moștenirii culturale locale.

    Cu evenimente muzicale ce variază de la concertele live la festivalurile de muzică electronică, Mamaia și Constanța promit să fie inima pulsantă a distracției în această perioadă.

    Plajele largi și soarele generos oferă cadru ideal pentru zile de odihnă și nopți de distracție, în timp ce istoria și cultura orașului Constanța adaugă un strat profund de înțelegere și apreciere pentru vizitatori.

    Înființată în primăvara anului 2023, OMD Mamaia Constanța își propune să deruleze o campanie amplă de explorare a potențialului experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.

     

  • Gradul de ocupare de 1 Mai în hotelurile din stațiunea Mamaia este de peste 80%

    Gradul de ocupare de 1 Mai în hotelurile din stațiunea Mamaia este de peste 80%

    Festivalul Sunwaves și petrecerile care vor fi organizate în cluburile din Mamaia în minivacanța de 1 Mai atrag peste 15.000 de turiști români și străini în stațiune. Unitățile de cazare deschise din acest weekend au deja un grad de ocupare de peste 80%.

    Startul sezonului estival este dat de 1 Mai, când mulți români își petrec minivacanța la mare

    Ștefan Necula, directorul agenției Litoralulromanesc.ro: ”Peste 40 de hoteluri vor fi deschise în acest weekend prelungit în stațiunea Mamaia și mai mult de 10 unități de cazare din orașul Constanța au pachete pentru minivacanța de 1 Mai. Hotelurile deschise în nordul stațiunii Mamaia, acolo unde vor avea loc și cele mai multe evenimente în următoarea perioadă au un grad de ocupare foarte ridicat, de aproximativ 75%.”

    Prețurile pentru cazare sunt diferite, în funcție de dotările hotelurilor și calitatea serviciilor oferite, astfel că pornesc de la 128 de lei pe noapte/cameră într-un un hotel de 3 stele și de la 299 de lei pe noapte pentru o cameră într-un hotel de 4 stele.

    1 Mai este zi liberă pentru angajați, elevi și studenți, iar evenimentele organizate în stațiunea Mamaia încep din data de 27-28 aprilie, astfel că și pachetele turistice pregătite de hotelieri sunt pentru perioada 28 aprilie – 2 mai sau 28 aprilie – 1 mai 2023.

    Președintele Organizației Patronale Mamaia-Constanța, Nicolae Bucovală: ”Stațiunea Mamaia este din nou în topul preferințelor turiștilor care vin în acest an la mare, de 1 Mai. În plus, prețurile în Mamaia nu sunt mai mari decât în alte stațiuni pentru minivacanța de 1 Mai. Pentru un hotel de 3 stele, doi adulți plătesc pentru un sejur de 3 nopți prețuri pornind de la  861 de lei cu micul dejun inclus, iar la unitățile de cazare de 4 stele, un cuplu va plăti de la 897 de lei/cameră pentru 3 nopți de cazare cu micul dejun inclus”.

     

  • 11.000 de turiști au petrecut în minivacanța de Paște și 1 Mai în Delta Dunării

    11.000 de turiști au petrecut în minivacanța de Paște și 1 Mai în Delta Dunării

    Delta Dunării și Dobrogea de Nord au fost și în acest an destinații preferate de turiști în minivacanța de Paște și de 1 Mai. 11.000 de vizitatori au ales să se relaxeze câteva zile în deltă, să pescuiască, să admire peisajele superbe și păsările din rezervația naturală. În plus, ei au fost atrași de gastronomia locală și de tradițiile din zonă, dar și de ofertele foarte bune cu care i-au atras agenții economici.

    Președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, Cătălin Țibuleac spune că au înnoptat   aproximativ 8.700 de oaspeți în unitățile de cazare din județul Tulcea. El a precizat că alte câteva mii de turiști au mers în croaziere de o zi pe Dunăre.

    Delta Dunării și Dobrogea de Nord, preferate de turiști pentru minivacanța de Paște și 1 Mai

    În perioada minivacanței de Paște și de 1 Mai, cele 10.092 de locuri de cazare autorizate de pe întreg teritoriul județului Tulcea au înregistrat un grad de ocupare de 88%. Zonele cu cel mai mare trafic turistic au fost Crișan, Murighiol, Sfântu Gheorghe, Jurilovca, Sulina, Tulcea, Sarichioi, Luncavița și Greci.

    Cetatea Enisala Sarichioi

    Obiective turistice în Delta Dunării

    Obiectivele turistice gestionate de către Institutul de Cercetări Eco Muzeale „Gavrilă Simion“ au atras, în minivacanță, 12.747 de vizitatori. Pe primul loc s-au aflat Cetatea Medievală Enisala, cu 5.600 de vizitatori, și Centrul Muzeal Eco Turistic Delta Dunării cu 4.750 de vizitatori. 1.550 de persoane au ales drumețiile în Parcul Național Munții Măcinului.

    Complex CormoranÎn ultimul an, numărul locurilor oficiale de cazare din județul Tulcea a crescut cu peste 7%, iar numărul turiștilor este mai mare de la an la an. Președintele Cătălin Țibuleac spune că acesta este rezultatul investițiilor în infrastructură, al prelungirii sezonului turistic, care tinde să acopere și perioada de iarnă, dar și al promovării unitare pe plan intern și internațional.

    Tulcea promovata ca la carteÎn 2019, sezonul turistic în Delta Dunării a început oficial la jumătatea lunii martie, odată cu lansarea concursurilor de pescuit sportiv și cu sosirea păsărilor migratoare.