Category: Delta Dunarii

Localitati in Delta Dunarii, frumusetile deltei, locuri de vizitat in delta

  • Gura Portiței Resort optează pentru sustenabilitate pentru a fi în armonie cu natura

    Gura Portiței Resort optează pentru sustenabilitate pentru a fi în armonie cu natura

    Resortul Gura Portiței este unic în România datorită amplasării sale speciale pe o foarte îngustă fâșie de pământ care desparte Marea Neagră de intrarea în Delta Dunării. Aproape două milenii natura a lucrat în ritmul său pentru a închide legătura dintre apele aduse de Dunăre în laguna Razelm-Sinoe și Mare, iar secolul trecut oamenii au desăvârșit lucrarea, separând definitiv apele sărate ale Mării de ceea ce a devenit cel mai mare complex de lacuri cu apă dulce din țara noastră.

    Gura Portiței Resort este în armonie cu natura

    „Resortul care ocupă astăzi cele câteva zeci de metri dintre Mare și Razelm, cel mai mare lac din Delta Dunării și din România, este rezultatul responsabil al unei evoluții în deplină armonie cu natura ce a început în urmă cu aproape 50 de ani.

    În ultimul deceniu și jumătate, mai ales, am lucrat cot la cot cu natura pentru a dezvolta un refugiu sustenabil pentru toți cei care iubesc fauna și flora sălbatice altfel decât în grădini zoologice și botanice.

    Este un privilegiu că ne aflăm în acest loc unic și ne dorim să ne ridicăm la înălțimea obligațiilor ce decurg dintr-o asemenea favoare. Parafrazând oameni mai înțelepți ca noi, frumusețea naturii cu totul speciale de la Gura Portiței nu ne aparține. Am luat-o împrumut de la generațiile viitoare și este datoria noastră să le-o returnăm într-o formă ideală.

    După investiții considerabile făcute în ultimii ani, am renovat, am reconstruit și am redus capacitatea maximă a Gura Portiței Resort la aproape 200 de spații de cazare, pentru un număr de 400 de oaspeți. Cărora li se adaugă cei aproximativ 70 de oameni care trudesc din aprilie până în octombrie pentru buna funcționare a resortului. Am renunțat la 20 de spații de cazare, pentru a reduce presiunea asupra naturii.

    Am ales energia regenerabilă, am construit cu materiale prietenoase cu mediul și am investit în stații de epurare astfel încât oaspeții noștri să beneficieze de confort de patr stele în mijlocul sălbăticiei, fără ca natura să se simtă agresată.

    În ultimii câțiva ani, pe măsură ce Jurilovca a devenit o destinație turistică din ce în ce mai frecventată, Gura Portiței a căpătat o popularitate sporită.

    Ne măgulește interesul de care ne bucurăm din partea turiștilor din întreagă țară, însă ne îngrijorează posibilitățile noastre de a împăca grija față de natură cu popularitatea excesivă. Mai ales în cele trei luni ale verii, capacitatea noastră de a nu deveni agresori ai mediului poate fi excedată de afluxul de turiști.

    De aceea, anunțăm că, începând din acest an, turiștii care nu sunt cazați la Gura Portiței Resort vor avea acces în număr restrâns pe teritoriul resortului, în baza unui voucher ce se achiziționează de la recepția noastră din Jurilovca, înainte de îmbarcarea spre Gura Portiței. Voucherele sunt valabile doar în ziua achiziționării și pot fi folosite pentru plata produselor alimentare, a băuturilor sau pentru închirierea de șezlonguri de plajă, fără a fi valabile în restaurantul Portița spre Rai sau pentru acces la piscina resortului.

    Într-o vreme a agresiunilor climatice și nu numai, am ales să prioritizăm sustenabilitatea și armonia cu natura în dauna iluzoriului profit.

    Detalii vouchere Gura Portiței Resort:

    Voucherele se prezintă sub forma unor taguri de proximitate programabile, cu dimensiunile de 34x28x7mm.

    Voucherele se achiziționează de la recepția Gura Portiței Resort aflată lângă debarcaderul nostru din Jurilovca, înainte de îmbarcarea pentru Gura Portiței.

    Valoarea unui voucher este de 100 de lei/persoană.

    Copiii cu vârsta de până la 12 ani nu plătesc. Copiii cu vârsta peste 12 ani plătesc preț întreg.

    Voucherele pot fi folosite pentru:

    – achiziția de băuturi de la pool bar;

    – achiziția de produse alimentare și băuturi de la beach bar Nord;

    – închirierea de șezlonguri pentru plajă.

    Pentru a face plajă, nu este obligatorie închirierea de șezlonguri.

    Vouchere nu pot fi folosite pentru:

    – plata taxei de acces la piscină;

    – plăți efectuate la restaurantul Portița Raiului. Accesul la restaurant nu este îngrădit, dar

    produsele consumate în cadrul restaurantului pot fi achitate doar cash sau cu card bancar.

    Voucherele sunt valabile doar în ziua achiziționării, iar sumele rămase necheltuite nu se rambursează.

    Tagurile se returnează personalului resortului înainte de îmbarcarea spre Jurilovca.

    De asemenea, în această perioadă încă mai efectuăm lucrări de construcții și renovare.

    Gura Portiței Resort se deschide la data de 1 Mai. Până la acel moment, accesul pe teritoriul resortului nu este permis vizitatorilor din motive de siguranță.

    Pentru mai multe informații despre Gura Portiței Resort, vizitați site-ul guraportitei.ro și  conturile noastre de pe rețelele de socializare.”, informează Oana Costea, Communications Officer Gura Portiței Resort.

  • O nouă generație de pelicani creți prinde viață în zonele protejate din Complexul Razim-Sinoe

    O nouă generație de pelicani creți prinde viață în zonele protejate din Complexul Razim-Sinoe

    Pelicanul creț (𝑃𝑒𝑙𝑒𝑐𝑎𝑛𝑢𝑠 𝑐𝑟𝑖𝑠𝑝𝑢𝑠) este una dintre cele mai impresionante și mai valoroase specii de păsări din România, fiind considerat periclitat la nivel mondial. Delta Dunării rămâne unul dintre puținele locuri din lume unde această specie găsește condiții favorabile pentru cuibărit și reproducere, motiv pentru care protejarea habitatelor sale este esențială.

    În Rezervația Științifică Insula Ceaplace, inspectorii ecologi ai Serviciului Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică Razim–Sinoe au observat, încă de la începutul lunii februarie, 96 de exemplare de pelican creț și 36 de cuiburi, dintre care 24 cu ouă. În monitorizările efectuate astăzi, numărul exemplarelor observate a crescut la 130, fiind identificate 86 de cuiburi cu ouă și 6 cuiburi cu pui, semn că procesul de eclozare este în plină desfășurare.

    În Rezervația Științifică Insulele Prundu cu Păsări, care găzduiește o colonie mixtă, au fost observate 18 pelicani creți adulți, 13 cuiburi cu ouă, precum și aproximativ 300 de cuiburi de pescăruș argintiu.

    Pe lângă protecția naturală oferită de insulele înconjurate de apă, aceste cuiburi se află în zone cu regim cu statut legal de strictă protecție, supravegheate constant de inspectorii ecologi.

     În aceste condiții, noua generație de pelicani creți beneficiază de un plus important de siguranță pentru dezvoltare.

    Fotografia este preluată de pe site-ul Societății Ornitologice Române

  • Toamna, Sulina ne oferă aventură în caiace, un spectacol de culori, dar și preparate delicioase din pește

    Toamna, Sulina ne oferă aventură în caiace, un spectacol de culori, dar și preparate delicioase din pește

    Toamna, Delta Dunării este o invitație la calm, reflecție, dar și pentru noi aventuri și redescoperirea naturii. Fie că vâsleşti încet prin canale într-un caiac, fie că te lași purtat de barcă prin stufărișul auriu, merită să trăiești o experiență care îți rămâne în suflet mult timp după ce ai părăsit delta.

    Delta Dunării toamna – liniște, spectacol de culori și aventură în caiace

    Toamna, Delta Dunării se transformă într-un tărâm magic, unde liniștea și culorile calde creează o atmosferă aparte. Este perioada ideală pentru cei care caută natură autentică, relaxare și experiențe în mijlocul unei biodiversități unice în Europa.

    Caiacul este una dintre cele mai frumoase modalități de a descoperi Delta toamna. Spre deosebire de vară, când canalele sunt mai aglomerate, în septembrie și octombrie poți avea senzația că ai întreaga deltă doar pentru tine.

    Toamna la Sulina - o vacanță de poveste

    Când ajungi în zonele liniștite, poți admira nu doar peisajul, ci și fauna de aproape: egrete, stârci, lișițe sau cormorani care se ridică în zbor chiar de lângă tine. De multe ori, în zori, ceața ușoară peste apă creează o atmosferă de poveste.

    „Plimbările lente, cu caiacul în Delta Dunării, sunt foarte apreciate de turiștii români și străini care preferă zonele liniștite și sălbatice, dar și plimbările în natură. Pentru plimbările cu caiacul, mulți oaspeți care vor să se bucure de liniște, nu aleg vârful de sezon, astfel că vin în lunile mai-iunie sau septembrie-octombrie, când traficul pe canale este mult mai redus.

    descopera-delta-dunarii-agentie-turism-excursii-delta

    Pentru birdwatch-eri, cele mai importante zone sunt în Golful Musura și intrarea dinspre Cardon, unde este o colonie de chirichiță cu obraz alb și mulți pelicani.

    Canalul Îndrăgostiților, denumit și Canalul cu sălcii sau Canalul din spatele Prospectului sau Canalul de la Mila 2, este foarte izolat și liniștit, le oferă oaspeților dornici să se plimbe cu caiacul, sălbăticie la 15 minute de Sulina. Sunt mulți turiști care vin toamna, iar ultima rezervare o am pentru 15 noiembrie.

    Avem și ture de 5 zile, pe traseul Tulcea-Sulina, dar mai sunt și de la Crișan, Mila 23-Sulina, 3 zile în jurul Sulinei, în funcție de pregătire și de ce doresc turiștii să vadă. Acestea au și camparea inclusă, pentru că există un sistem de locuri de campare, al ARBDD, care acoperă unele locuri în care nu sunt localități. În toată Delta Dunării există 6 astfel de locuri de campare, care se pot cumpăra de pe site-ul ARBDD.

    descopera-delta-dunarii-rasarit-in-delta-minivacanta-de-1-decembrie

    Toamna, în Delta Dunării, turiștii pot vedea și păsările care nu au migrat. Este vorba despre păsările care iernează în deltă: stârcul cenușiu, egreta mare, cormorani, pescăraș albastru, pescărușul râzător, lebăda de iarnă, gâsca cu gâtul roșu – foarte urmărită de birdwatch-eri.”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Călin Ene administrator „Sulina Fabuloasă” – ghid de bicicletă, caiac, activități out-door în Delta Dunării.

    Delta Dunării ne oferă spectacolul culorilor și al luminii

    Pe măsură ce temperaturile scad, vegetația deltei se îmbracă în nuanțe de auriu, roșcat și brun. Stufărișurile, sălciile și plopii de pe malurile canalelor devin o adevărată pictură naturală, reflectată în luciul calm al apelor.

    toamna-in-delta-dunarii

    În plus, lumina blândă de toamnă oferă condiții excelente pentru fotografie și observarea păsărilor.

    Perla Sulina, locul în care te poți caza în Delta Dunării în orice anotimp

    Sezonul 2025 a fost foarte bun la Sulina, pentru că este o destinație turistică privilegiată. Sulina a devenit un loc preferat de turiștii care ajung în Delta Dunării, atât datorită așezării sale geografice între Dunăre și Marea Neagră, cât și pentru diversitatea gastronomiei, peisajele încântătoare și amabilitatea gazdelor.

    „La Perla Sulina sezonul a fost foarte bun, pentru că Perla Sulina nu mai este doar o pensiune cu cazare și mâncare, noi pregătim pachete care cuprind inclusiv transport naval și excursii. Excursia preferată de majoritatea turiștilor este la vărsarea Dunării în Marea Neagră. Pachetele de cazare pot fi, în funcție de solicitările oaspeților, cu mic dejun, cu demipensiune sau cu pensiune completă.

    Marea noastră bucurie este că avem și oaspeți care vin la Perla Sulina de 15 ani. Aceștia ne recomandă chiar și prietenilor sau cunoștințelor, deoarece sunt foarte mulțumiți de serviciile oferite. Sunt mulți turiști care, atunci când li se termină sejurul își fac rezervare pentru anul următor, fără să stea prea mult pe gânduri.

    În general, la Sulina vin familiști, pentru că avem o plajă superbă, cu cel mai fin nisip de pe întreg litoralul românesc, este nisip de clepsidră, lucru care îi încântă pe turiști.

    O surpriză plăcută pentru turiștii care ajung la Perla Sulina o reprezintă petrecerile pe care le organizăm. Terasa noastră este deja celebră, pentru că în fiecare seară organizăm spectacole cu muzică live și, ocazional, aducem artiști îndrăgiți.

    Toamna, pescarii sunt cei care își fac rezervări la Pensiunea Sulina, dar vin și iubitorii de natură, cei care fug de aglomerație și se pot plimba în tihnă pe canale.

    Aș putea spune că Sulina este o Vamă mai pașnică – se cântă și se dansează pe faleza Sulina, avem seri cu muzică folk sau latino, iar turiștii se bucură de o atmosferă relaxantă.

    Platou peste Pensiunea Perla Sulina

    Cele mai apreciate preparate sunt mâncărurile tradiționale din pește, precum: borșul de pește, storceagul, chifteluțe de pește, crap pe varză, celebrul calcan pe pat de cartofi la tavă. Sulina este norocoasă chiar și din punct de vedere gastronomic, deoarece, fiind poziționată între Marea Neagră și Dunăre, diversitatea peștelui pe care îl pot consuma turiștii este mai mare.”, a declarat pentru Discover Dobrogea, reprezentanta Pensiunii Perla Sulina, Corina Davidov.

    Din Sulina, plimbările cu barca oferă acces în inima deltei

    Pentru cei care preferă confortul, excursiile cu barca rămân o opțiune excelentă. Toamna, tururile sunt mai relaxate, iar ghizii locali pot oferi trasee personalizate, mai puțin turistice, spre lacuri izolate și colonii de păsări.

  • Lucrările derulate de AZL pentru modernizarea Portului Sulina vor fi gata până la sfârșitul anului 2025

    Lucrările derulate de AZL pentru modernizarea Portului Sulina vor fi gata până la sfârșitul anului 2025

    Cele două proiecte care se derulează pentru modernizarea Portului Sulina, se apropie de finalizare. În prezent, stadiul de implementare pentru proiectul din perimetrul Zona Liberă este de 85%, iar pentru Cap Mol – Bazin Maritim, de 94%, astfel că, până la sfârșitul anului 2025, ambele proiecte derulate de Administraţia Zonei Libere din Sulina vor fi terminate. Valoarea investiției este de peste 220 de milioane de lei, finanţare din fonduri europene, pentru modernizarea infrastructurii portuare și tranformarea Portului Sulina într-un hub modern. După finalizarea celor două proiecte, în portul modernizat de la Sulina se va putea face transbord din navele de mare capacitate, în barje.

    Modernizarea Portului Sulina este importantă și pentru dezvoltarea orașului

    Potrivit calculelor făcute pentru studiile de oportunitate realizate de AZL cu ajutorul Băncii Europene de Dezvoltare și Investiții, pentru noul Port Sulina ar trebui asigurate aproximativ 300 de locuri de muncă.

    Modernizare Port Sulina AZL

    „Sunt foarte mulți oameni care vor să se întoarcă acasă, în Sulina, astfel că se va găsi forță de muncă pentru noua investiție. Sulina îți ofertă liniște, Marea Neagră și Delta, hrană sănătoasă, iar dacă vor avea locuri de muncă aici, mulți vor fi bucuroși să vină acasă.

    Volumele de mărfuri vor aduce foarte mulți bani – din concesiune, din operare, din taxele de transport.

    În prezent, traficul de mărfuri la Sulina este foarte mic, aproape de zero – în general sunt aduse mărfuri alimentare, în perioada sezonului estival.

    Important este că, la finalizarea acestor investiții, o să reușim să așezăm din nou Sulina pe harta traficului naval. Sunt două investiții majore pentru comunitatea din Sulina, pentru județul Tulcea, pentru țară.”, a declarat pentru Discover Dobrogea, directorul general al Administrației Zona Liberă Sulina, Dragoș Ioniță.

    Investițiile realizate de AZL vor transforma Portul Sulina într-un important nod de transbordare

    Portul modernizat va deveni un important nod de transbordare între navele fluviale şi maritime, inclusiv cele de până la 40.000 dwt. Astfel, va facilita transportul de mărfuri din România, Moldova şi Ucraina către pieţele din Africa, Orientul Mijlociu şi Asia.

    Dragoș Ioniță director AZL Sulina

    „Activităţile portului vor fi susţinute de o reţea de transport care va colabora cu porturile din Izmail, Reni, Giurgiuleşti, Galaţi şi Brăila, urmând să asigure, astfel, o conectivitate optimă în regiunea Dunării.

    Investițiile pentru modernizarea portului sunt făcute de Administrația Zonei Libere Sulina, cu ajutorul Consiliului Județean Tulcea, care a oferit cota de cofinanțare de 2% din întreg proiectul și, cu titlu de împrumut ne-a oferit banii pentru TVA, pe care îi recuperăm și îi dăm înapoi.

    Toate taxele vor ajunge la bugetul Administrației Zonei Libere Sulina. Am identificat posibilitatea să cooptăm companii care să aibă sediul social în Sulina, pentru ca, o parte din taxele și impozitele pe care trebuie să le plătească către bugetul de stat, să rămână și la Primăria Sulina, deoarece are un buget foarte mic”, a afirmat pentru Discover Dobrogea, Dragoș Ioniță, directorul general al AZL Sulina.

    Valorile de trafic vor crește foarte mult în Portul Sulina

    Reprezentanții Băncii Europene de Dezvoltare și Investiții au angajat experți cu o vastă experiență, care au realizat un studiu de fezabilitate potrivit căruia, valorile de trafic vor crește foarte mult în Portul Sulina.

    Lucrări modernizare Port Sulina

    „Aceste valori sunt legate strâns și de o investiție, nu foarte mare, pe care o așteptăm de la Ministerul Transporturilor prin Administrația Fluvială a Dunării de Jos, pentru aducerea Barei Sulina la cota de 11 m.

    S-au făcut, deja, evaluările topo, hidro și expertizele. Structura existentă suportă dragajul până la 11 metri, care ne va permite să intrăm cu nave de până la 35.000 de tone DWT. În momentul de față, pe canal intră nave de maximum 7.500 de tone sau pot fi mai mari, dar neîncărcate la capacitatea maximă.

    Dunărea, canalul din Bară până în Portul Sulina, ne oferă adâncimile necesare și vizăm să efectuăm transport aici. Fluxul de mărfuri este Galați – Brăila – Giurgiulești – Ismail – Orlovka, toate având conexiuni rutiere și CFR.

    Important este să avem volume de mărfuri. Experții de la BERD spun că în primii 3 ani se poate ajunge la 3,5 milioane de tone de marfă, iar în următorii 3 ani să se ajungă la 6,7 milioane de tone”, a precizat directorul general al Administrației Zona Liberă Sulina, Dragoș Ioniță.

  • Asociaţia G.A.L. Delta Dunării lansează proiectul „Pregătirea profesională în acțiune”

    Asociaţia G.A.L. Delta Dunării lansează proiectul „Pregătirea profesională în acțiune”

    Asociaţia G.A.L. Delta Dunării, în calitate de Beneficiar, alături de Şcoala Profesională “Vasile Bacalu”, Liceul Tehnologic Topolog si Colegiul Economic “Delta Dunarii” Tulcea anunță lansarea oficială a proiectuluiPregatirea profesionala in actiune”, cod SMIS 317868.

     Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European+ prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027.

    Scopul proiectului este adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor in Regiunea mai puțin dezvoltata Sud-Est prin: organizarea si derularea de stagii de practică pentru elevii din ÎPT, inclusiv din învățământul dual si organizarea examenelor de certificare a calificărilor profesionale.

    Obiectivul general al proiectului

    Obiectivul general al proiectului va genera pe termen mediu si lung efecte pozitive in ceea ce priveste dezvoltarea capitalului uman si adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor prin implementarea de masuri de organizare si derularea de stagii de practică pentru elevii din ÎPT, inclusiv din învățământul dual si organizarea examenelor de certificare a calificărilor profesionale.

    Rezultate așteptate ale proiectului sunt urmatorele:

    1. 1 echipa de proiect angajata, 19 dosare de personal intocmite si arhivate;
    2. 36 de intalniri de management sustinute;
    3. 1 Management al livrabilelor implementarii proiectului asigurat;
    4. 3 planuri realizate: 1 plan de monitorizare, 1 plan de raportare,1 plan de management al riscurilor, 1 set procedure UIP realizate;
    5. 16 Cereri de rambursare si raportari tehnico-financiare intocmite si transmise;
    6. 1 plan al achizitiilor de proiect realizat si actualizat permanent;
    7. 8 proceduri de achizitii derulate;
    8. Materiale publicitate realizate si distribuite;
    9. 1 Conferinta de lansare organizata;
    10. promovarea proiectului pe site-ul web al Liderului realizata;
    11. 1 conferinta de finalizare proiect organizata;
    12. 1 metodologie de selectie a grupului tinta intocmita si diseminata;
    13. 251 Elevi selectati pentru participarea la activitati;
    14. 251 Elevi înmatriculați în învățământul profesional și tehnic inclusiv dual care beneficiază de sprijin prin participarea la programe de învățare la locul de muncă;
    15. 226 Participanți care obțin o calificare la încetarea calității de participant.

    Proiectul se implementează pe o perioadă de 36 de luni, in perioada 01.01.2025 – 31.07.2028, având un buget total în valoare de 2.457.450,37 lei, din care 2.088.832,81 lei reprezinta valoarea cofinanțării UE.

    Date de contact pentru mai multe detalii:

    e-MAIL: galdeltadunarii@gmail.com

    tel: +40 745344132

    WEB: www.gal-deltadunarii.ro 

  • Ambarcațiunile circulă cu dificultate în perimetrul Biosferei Delta Dunării, din cauza scăderii cotelor apelor

    Ambarcațiunile circulă cu dificultate în perimetrul Biosferei Delta Dunării, din cauza scăderii cotelor apelor

    Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) informează că, având în vedere scăderea cotelor apelor Dunării, în această perioadă se circulă cu dificultate pe majoritatea lacurilor și canalelor din perimetrul RBDD.

    Se solicită din partea conducătorilor de nave și ambarcațiuni atenție sporită la navigația pe canalele şi lacurile interioare din perimetrul Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” și în mod special în următoarele zone:

    Complex lacustru Sireasa – Şontea – Fortuna: canalele Ocolitor Pardina, Șontea, Sireasa de Nord, canal de legătură între Șontea și Șontea Nouă.

    Complexul lacustru Roşu – Lumina – Puiu: canalele Mocansca, Iacub, Lunga (mila 7),  Împuţita.

    Complexul lacustru Matiţa – Merhei: Lac Căzănele; canalele Rădăcinosul, Dovnica, Sidor, Sfiştofca, Sulimanca.

    Complex Gorgova – Uzlina: lacurile Obretinul Mic, Obretinciuc, Uzlina, intrare în canal Uzlina,  canal Uzlina zona de calibrare a debitului de apă (la piatră); canal Isac I, lac Isac – intrare în canal Isac I; lac Chiril; lac Onofrei; canal Litcov – între br. Sf. Gheorghe și Intersecția cu canalele Isac și Gârla Filatului.

    Complex Dunavăț: canal Dranov – accesul din Dunăre (br. Sf. Gheorghe), intersecție canal Gâsca-lac Razim; canal Dunavăț intersecție cu canal Cocoș-lac Razim; canalele Lipoveni și Gâsca.

    Complex Razim-Sinoe: canalul 5 de la jumătatea canalului spre lac Sinoe; Ieșirea canalului Dranov în lacul Razim – nivelul apei este scăzut (se văd digurile de protecție din piatră ale canalului); canal Perișor; lacul Ceamurlia; canalele 1,2 și 3 care fac legătura între port Jurilovca și lacul Golovița; canal de legătură între lacul Sinoe și lacul Istria.

    Potrivit Hotărârii nr. 538/2015 pentru aprobarea regulilor privind accesul şi circulaţia navelor şi ambarcaţiunilor pe canalele şi lacurile interioare din perimetrul Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”:

    –  Este obligatorie dotarea ambarcațiunilor și a navelor cu veste de salvare pentru toate persoanele aflate la bord, conform legislaţiei în vigoare. În cazul ambarcaţiunilor nepuntate, aflate în marş, purtarea vestelor de salvare este obligatorie;

    –  Este interzisă depăşirea limitelor de viteză stabilite prin prezenta hotărâre;

    –  În zonele strict protejate, accesul şi navigaţia sunt interzise.

    Ținând cont de faptul că astăzi 15.07.2025 cota apelor Dunării la Tulcea este de 18 cm, ARBDD face un apel la responsabilitate față de siguranța pasagerilor, dar și față de importanța protejării biodiversității, în special a celei acvatice, într-un moment vulnerabil din cauza cotelor scăzute.

    Despre ARBDD

    Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării(ARBDD) este instituția publică înființată în anul 1990 cu menirea de a institui un regim special de administrare a patrimoniului natural din domeniul public de interes național al Rezervației Biosferei Delta Dunării, în scopul conservării sale și al refacerii habitatelor degradate, în corelație cu activitățile economice ale populației locale sau limitrofe, atribuții conferite prin Legea 82/1993, modificată și completată ulterior.

  • Măsuri de limitare a pagubelor comise de șacali în Rezervația Biosferei Delta Dunării și zona imediat învecinată 

    Măsuri de limitare a pagubelor comise de șacali în Rezervația Biosferei Delta Dunării și zona imediat învecinată 

    Urmare studiului științific efectuat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării Tulcea și avizului favorabil al Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române, ARBDD- Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării informează populația locală (inclusiv crescătorii de animale) asupra măsurilor recomandate pentru limitarea pagubelor cauzate de șacali pe teritoriul Rezervației și în zonele limitrofe:

    1. Însoțirea turmelor, cirezilor și ciurdelor de către una sau mai multe persoane cu ajutorul câinilor cu jujeu;
    2. În zonele cu reclamații de atacuri frecvente și unde există suprafețe de izlaz comunal, construirea de oboare pentru ocrotirea animalelor pe perioada nopții sau a fătărilor, precum și în alte perioade când atacurile șacalilor se întețesc;
    3. În perioada fătărilor, femelele gestante (vite, oi, capre, etc.)  să fie oprite în zone împrejmuite ori păzite;
    4. Luarea de măsuri suplimentare de protecție a vitelor la prima și a doua fătare;
    5. Luarea de măsuri suplimentare de protecție a vițeilor nesupravegheați și neînsoțiți de vite adulte;
    6. Sub nicio formă localnicii să nu arunce animalele domestice (care mor în interiorul localităților) la marginea localităților ori în sălbăticie;
    7. Sub nicio formă prestatorii din turism și alimentație (restaurante) să nu arunce resturile alimentare (rezultate în urma prelucrării ori a hranei neconsumate) la marginea localităților ori în sălbăticie;
    8. Crescătorii de animale să își procure câini de talie mare (obligatoriu cu jujeu în afara localităților);
    9. Crescătorii de animale (cu precădere la ovine) să procure măgari ori alte specii (permise) care natural au caracter de apărare a turmelor etc;
    10. Realizarea de împrejmuiri cu gard electric (sub care șacalii nu pot săpa) reglementat de ARBDD;
    11. În cazul animalelor domestice împrejmuite cu garduri mici (care nu pot împiedica șacalii ori alte animale domestice ori sălbatice să pătrundă) să se folosească diferite dispozitive luminoase (atacurile șacalilor sunt mult mai rare în această situație);
    12. Crescătorii de păsări domestice să construiască adăposturi care în timpul nopții să nu permită accesul șacalilor sau altor animale (precum dihori, vulpi, câini etc.);
    13. Închiderea în fiecare seară a animalelor domestice în adăposturi;
    14. Limitarea numărului de șacali se face prin limitarea accesului la hrană (animale domestice moarte, bolnave, rănite ori vii) și nu prin măsurile de extragere/împușcare/măsuri ilegale (sunt neeficiente, conduc la creșterea numărului de șacali);
    15. În cazul unei pagube, să se solicite urgent către ARBDD și Primărie pentru constatarea, consemnarea, recoltarea de probe și evaluarea pagubelor;
    16. Conlucrarea mai eficientă cu medicii veterinari și învățarea tratării animalelor ori solicitarea pentru tratament; organizarea de cursuri și sesiuni de instruire;
    17. Conștientizarea faptului că lipsa prădătorilor carnivori conduce la creșterea pierderilor pentru crescătorii de animale (proliferarea erbivorelor, deci scăderea cantitativă și calitativă a zonelor de hrănire pentru animalele domestice);
    18. Necesitatea obținerii actelor de reglementare pentru creșterea animalelor pe teritoriul RBDD și respectarea legislației în vigoare.

    Despre ARBDD

    Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării(ARBDD) este instituția publică înființată în anul 1990 cu menirea de a institui un regim special de administrare a patrimoniului natural din domeniul public de interes național al Rezervației Biosferei Delta Dunării, în scopul conservării sale și al refacerii habitatelor degradate, în corelație cu activitățile economice ale populației locale sau limitrofe, atribuții conferite prin Legea 82/1993, modificată și completată ulterior.

  • Toamna, Delta Dunării ne oferă peisaje ca-n povești, multă liniște și turism gastronomic

    Toamna, Delta Dunării ne oferă peisaje ca-n povești, multă liniște și turism gastronomic

    Delta Dunării este magică în fiecare anotimp, însă, toamna, peisajele cu care ne răsfață sunt fermecătoare. La Sulina, soarele completează imaginile spectaculoase, atât când răsare din mare, cât și la apus, când coboară și se ascunde în apele Dunării. Toamna, plimbările lente cu barca în Delta Dunării sunt mai liniștite, pentru că poți urmări, în tihnă, dansul păsărilor, nuanțele arămii ale copacilor și stufului sau peștii care sar din apă și îți creează impresia că faci parte dintr-o poveste care nu vrei să se mai termine.

    Traseele recomandate în Delta Dunării, toamna

    Orice vacanță în Delta Dunării trebuie să includă o plimbare lentă pe canale, cu un ghid local, care știe să te plimbe în locurile în care poți vedea pelicani, lebede, egrete, cormorani și pescăruși și să îți spună poveștile locului.

    Toamna în Delta Dunării pe canale

    „În această perioadă se așează puțin liniștea și lucrurile revin la normal, într-o stare de armonie față de aglomerarea din timpul verii, când, practic, capacitatea orașului Sulina se triplează.

    Acum este perioadă turistică pentru cei care doresc altceva față de sezonul estival. Toamna vin oamenii care doresc liniște, care vor să vadă natura, fără prea multă aglomerație.

    Trasee Delta Dunării toamna

    În acest sezon, ei văd culorile toamnei, care oferă un peisaj cu totul aparte, observă multe păsări și, deoarece se așterne liniștea în deltă vedem multe păsări, pe care pe timpul verii nu prea le observăm.

    Trasee lente Sulina Delta Dunării

    Practicăm turismul lent în zona sălbatică și facem activități interactive cu turiștii, pentru că își doresc se bucure de frumusețile deltei. Mergem inclusiv la gurile de vărsare ale Dunării, unde încă mai sunt mulți delfini  în mare, pentru că apa încă este foarte caldă.

    Gura de varsare a Dunării în mare la Sulina

    Turiștii ne solicită traseele foarte promovate: vărsarea Dunării în mare, Pădurea Letea, o pădure subtropicală pe sol marin, pe care s-au dezvoltat și adaptat plante mediteraneene, lucru care o face unică, Pădurea Caraorman.

    Trasee toamna în Delta Dunării

    Pe lângă acestea, însă,  mai avem trasee de caiac, iar cei care doresc să facă și mișcare pot petrece câteva ore în natură. Avem diversitate privind posibilitățile de admirare a Deltei Dunării.

    Birdwatching toamna Delta Dunării

    Toamna este și sezonul celor pasionați de birdwatching și al pescarilor.Cei mai mulți oaspeți  care vin toamna în deltă pentru a urmări păsările, sunt turiștii străini. Aceștia, efectiv vin câte o săptămână și monitorizează păsările și sistemul lor de a exista în natură și în Delta Dunării, multe dintre ele nefiind cunoscute nici de localnici. Unele dintre păsări sunt foarte mici și de cele mai multe ori sunt doar auzite și greu de monitorizat și văzut, dar pasionații pierd noțiunea timpului doar pentru a vedea ceea ce își propun.

    Le recomandăm turiștilor să vină în fiecare sezon în Delta Dunării, măcar o dată, pentru a-și face o idee cum este delta și în alte anotimpuri, nu doar vara. Am avut inclusiv turiști care au vrut să vadă cum este delta iarna, când canalele sunt înghețate, cum se descurcă oamenii în zonă și cum se pescuiește la copcă.”, a afirmat Ștefan Ivanov, administrator Travel Delta Star.

    „Spuneți-mi cum vedeți delta cu ochii minții, ca să știu unde să vă duc”

    „De cele mai multe ori le spunem turiștilor – Spuneți-mi cum vedeți delta cu ochii minții, ca să știu unde să vă duc. Pe turist trebuie să-l  duci acolo unde îi poți arăta ceea ce își dorește să vadă. Dacă nu îl duci, înseamnă că nu i-ai atins obiectivele. Trebuie mai întâi să ai un dialog, pentru a ști cum vede delta cu ochii minții și apoi știi cum să îi faci traseul.

    Delta Dunării toamna rasarit

    De exemplu, dacă vorbim despre Pădurea Letea, ei vor să vadă caii, vor să mănânce tradițional acolo, întreabă ce animale mai sunt în zonă. Dacă doresc să observe animalele le spunem că trebuie să rămânem puțin mai pe seară și atunci nu mai mergem în prima parte a zilei, nu mai facem drumeția cu mașina sau cu căruța, ci facem în mare parte o drumeție pe jos, ne închidem telefoanele să nu facă gălăgie și acolo vor vedea șacali, vulturi codalbi, mistreți, câine enot, căprioare. Și atunci ne spuneau că nu se așteptau ca în zonă să fie atâta viață, pentru că de câte ori au fost la Letea au văzut doar pădurea, nu și animale.

    Birdwatching toamna Delta Dunării

    Când vor să vadă păsări mergem dimineața, facem cât mai puțină gălăgie și trebuie să fim parte integrată în natură. De aceea, recomand ca activitățile de excursii în zonă să se facă cu localnici, cu persoanele autorizate care știu să îi ducă pe turiști exact unde trebuie.”, a afirmat pentru Discover Dobrogea, Ștefan Ivanov, administrator Travel Delta Star și președinte al Asociației Operatorilor Navelor de Agrement și Transport Rapid.

    La Sulina este practicat și turismul gastronomic, iar oaspeții vor să facă o „cură” cu pește

    Produse din pește atât de gustoase ca în Delta Dunării, nu mai mănânci nicăieri. Tocmai de aceea, foarte mulți români își rezervă camere, în special în weekend-uri, pe timpul toamnei, pentru a se bucura de savuroasele preparate din pește.

    „Avem turiști care vin la Perla Sulina, special pentru gastronomia deltaică. Sunt și turiști cazați la alte hoteluri, chiar și în alte localități din Delta Dunării, care fac comanda prin telefon și vin să mănânce calcanul nostru.

    Saramura de peste Pensiunea Perla Sulina

    Cele mai căutate produse de la Perla Sulina, sunt:  saramura din pește, storceagul, cârnații și micii din pește, icrele și zacusca, deja celebră în Delta Dunării, făcută, desigur, cu pește.

    Turiștii preferă atât peștele de apă dulce – crap, caras, dar și pe cel marin – chefalul și calcanul merg foarte bine, iar cea mai iubită ciorbă din Delta Dunării este storceagul. Probabil, storceagul este preferatul multora, fiind făcut dintr-un pește fără oase. Salata de icre, cum ne lăudăm noi, este salată de icre, nu de ulei.

    Platou peste Pensiunea Perla Sulina

    Aici, la Sulina, fiind și deschiderea la Marea Neagră, peștele marin merge foarte bine. Clienții sunt din ce în ce mai obișnuiți cu peștele de apă sărată, pentru că are foarte puține oase.

    Noi promovăm, de regulă, captura zilei, pentru a avea peștele mereu proaspăt pentru oaspeții noștri. Mai toți clienții preferă produsele proaspete, iar când intră în restaurant, primul lucru care ne întreabă este – ce-aveți proaspăt?

    Sulina și Sfântu Gheorghe sunt mai norocoase decât alte localități din Delta Dunării, pentru că au marea aproape și diversitatea de pește este mai mare.

    Platou pescăresc Pensiunea Perla Sulina

    Chiar și la micul dejun încercăm să ne punem amprenta și să le oferim turiștilor, pe lângă tradiționala omletă, produsele noastre deltaice: icre, pește marinat sau afumat, zacuscă cu pește.

    Astfel, de dimineață și până seara, turiștii noștri pot consuma o varietate de produse din pește și mulți dintre ei asta își doresc și de aceea aleg o vacanță în Delta Dunării.

    Și delta continentală are multe feluri de pește, însă, aici, în inima deltei, sunt rețete de care mulți nici nu au auzit și pe care nu le-au gustat în altă parte. Și aceasta, deoarece, bunicii și străbunicii noștri, când rămâneau în deltă când înghețau toate apele, erau nevoiți să supraviețuiască și nu puteau să strângă familia în fiecare zi cu caras prăjit. Au inventat multe rețete: pește fript cu cartofi la cuptor, cârnați, ardei umpluți, sarmale, musaca, totul se face numai din pește. Rețetele au alt gust aici, sunt deosebite.”, a declarant pentru Discover Dobrogea, Corina Davidov, reprezentant Pensiunea Perla Sulina.

     

  • Investițiile pentru modernizarea Portului Sulina vor reașeza orașul din Delta Dunării pe harta traficului naval

    Investițiile pentru modernizarea Portului Sulina vor reașeza orașul din Delta Dunării pe harta traficului naval

    Administraţia Zonei Libere din Sulina derulează două proiecte strategice, în valoare de peste 220 de milioane de lei, finanţate din fonduri europene, pentru modernizarea infrastructurii portuare. Investițiile sunt realizate în două perimetre: Zona Liberă și Cap Mol – Bazin Maritim și vor transforma Portul Sulina într-un hub modern, care va genera oportunităţi economice şi sociale pentru comunitatea locală.

    Modernizarea Portului Sulina este esențială și pentru dezvoltarea orașului

    Cele două proiecte care se derulează în prezent pentru modernizarea Portului Sulina, vor avea un rol benefic și pentru economia locală.

    „Vor fi create cel puțin 300 de locuri de muncă. Orașul Sulina va avea foarte, foarte mult de câștigat și nu numai orașul Sulina, ci întreaga țară. Volumele de mărfuri vor aduce foarte mulți bani – din concesiune, din operare, din taxele de transport.

    În prezent, traficul de mărfuri la Sulina este foarte mic, aproape de zero – în general sunt aduse mărfuri alimentare, în perioada sezonului estival.

    AZL Sulina proiecte modernizare Port Sulina

    Acum se desfășoară, în paralel, două investiții: în zona liberă Sulina avem o investiție care vizează reabilitarea infrastructurii portuare. Până să începem lucrările la șantier, la mal, apa avea o adâncime de un metru și jumătate. Navelor care vin aici și au nevoie de petrimetru specific zonelor libere, le trebuie cel puțin 7,20 metri pentru a acosta. Astfel, ne-am gândit că avem nevoie de dragaj, de reabilitarea infrastructurii portuare.

    Ne-am apucat de treabă, ne-am bucurat de proiectul POIM, am semnat contractul de finanțare, am obținut aproximativ 87 de milioane de lei pentru investiția de aici și, pentru bazinul mare, peste 135 de milioane de lei.

    Directorul AZL Sulina, Dragoș Ioniță

    Important este că, la finalizarea acestor investiții, o să reușim să așezăm din nou Sulina pe harta traficului naval. Sunt două investiții majore pentru comunitatea din Sulina, pentru județul Tulcea, pentru țară.”, a declarat pentru Discover Dobrogea, directorul general al Administrației Zona Liberă Sulina, Dragoș Ioniță.

    Canalul Sulina va avea o adâncime pe care nu a avut-o niciodată

    Reprezentanții Băncii Europene de Dezvoltare și Investiții au angajat experți cu o vastă experiență, care au realizat  un studiu de fezabilitate potrivit căruia, valorile de trafic vor crește foarte mult în Portul Sulina.

    Modernizarea Portului Sulina AZL Sulina

    „Aceste valori sunt legate strâns și de o investiție, nu foarte mare, pe care o așteptăm de la Ministerul Transporturilor prin Administrația Fluvială a Dunării de Jos, pentru aducerea Barei Sulina la cota de 11 m.

    S-au făcut, deja, evaluările topo, hidro și expertizele. Structura existentă suportă dragajul până la 11 metri, care ne va permite să intrăm cu nave de până la 35.000 de tone DWT. În momentul de față, pe canal intră nave de maximum 7.500 de tone sau pot fi mai mari, dar neîncărcate la capacitatea maximă.

    Dunărea, canalul din Bară până în Portul Sulina, ne oferă adâncimile necesare și vizăm să efectuăm transport aici. Fluxul de mărfuri este Galați – Brăila – Giurgiulești – Ismail – Orlovka, toate având conexiuni rutiere și CFR.

    Lucrări modernizare Portul Sulina

    Constructorii au reușit deja să termine ce era mai greu, partea de lucrări hidrotehnice, lucrări în apă. S-au turnat toți piloții, iar acum trebuie să vină cu piloți la 31 m adâncime. Platforma nouă va suporta cam 5 tone/mp încărcare.

    Trebuie să iasă cu platformele din jurul clădirilor, să facă și căile de acces, canalizări și bretele rutiere.

    Important este să avem volume de mărfuri. Experții de la BERD spun că în primii 3 ani se poate ajunge la 3,5 milioane de tone de marfă, iar în următorii 3 ani să se ajungă la 6,7 milioane de tone”, a precizat directorul general al Administrației Zona Liberă Sulina, Dragoș Ioniță.

    Investițiile realizate de AZL vor transforma Portul Sulina într-un important nod de transbordare

    Portul modernizat va deveni un important nod de transbordare între navele fluviale şi maritime, inclusiv cele de până la 40.000 dwt. Astfel, va facilita transportul de mărfuri din România, Moldova şi Ucraina către pieţele din Africa, Orientul Mijlociu şi Asia.

    AZL Sulina lucrări modernizare Port Sulina

    „Activităţile portului vor fi susţinute de o reţea de transport care va colabora cu porturile din Izmail, Reni, Giurgiuleşti, Galaţi şi Brăila, urmând să asigure, astfel, o conectivitate optimă în regiunea Dunării.

    Investițiile pentru modernizarea portului sunt făcute de Administrația Zonei Libere Sulina, cu ajutorul Consiliului Județean Tulcea, care a oferit cota de cofinanțare de 2% din întreg proiectul și, cu titlu de împrumut ne-a oferit banii pentru TVA, pe care îi recuperăm și îi dăm înapoi.

    Toate taxele vor ajunge la bugetul Administrației Zonei Libere Sulina. Am identificat posibilitatea să cooptăm companii care să aibă sediul social în Sulina, pentru ca, o parte din taxele și impozitele pe care trebuie să le plătească către bugetul de stat, să rămână și la Primăria Sulina, deoarece are un buget foarte mic”, a afirmat pentru Discover Dobrogea, Dragoș Ioniță, directorul general al AZL Sulina.

    Potrivit contractelor, lucrările de modernizare trebuie să fie finalizate în anul 2025.